...confidenta?

     Confidenta…este un lucru bun. Nu? Toti vrem sa fim siguri de noi, confidenti. Ca parinti sintem mindrii de copiii nostrii daca au mai multa siguranta in ei…cind sint siguri pe deciziile lor (daca aceste decizii sint bune). Un articol din “Washington Post” raporta nu de mult ca niste studii recente despre natura prejudecatii au descoperit ca aproape toata lumea hraneste preferinte, si aceste atitudini afecteaza chiar si pe aceia care in mod activ incearca sa opuna rezistenta, sa fie corecti si drepti in judecatile pe care le fac, in procesul de a face decizii corecte.  S-ar parea ca parte din confidenta noastra vine si din simtamintul ca ne simtim mai bine si mai buni ca altii din cauza gruparii de oameni din care facem parte. Si aceste prejudicii sint greu de inlaturat chiar si intre copiii Domnului. Nu degeaba este nevoie sa stim ca sintem madulare Aceluiasi Trup, si ca nu putem trai izolati ci lucram impreuna ajutindu-ne si sprijinindu-ne unii pe altii. Interesant concept.

     M-am tot gindit la ce anume imi da confidenta in alegerile pe care le fac zi de zi si ce ar trebui sa abandonez sau sa schimb. Am vazut oameni cumsecade care au trait o viata curata dar care au facut din asta un fel de idolas…pe care mereu il aduc in discutie si care pur si simplu taie apetitul oricarei conversatii cu restul lumii mai putin sfinta decit ei. Ei sint atit de confidenti…E greu sa stai de vorba cu un sfint mai ales unul care se declara sfint el insusi. Ca sintem sfinti este un adevar- dar numai daca sintem sfintiti de El, Mielul in a carui singe am fost curatati. Eu zic ca, confidenta noastra de acolo trebuie sa vina- din faptul ca indiferent cit de adinc ingropati in mocirla pacatului eram, Christos a venit sa caute si sa ne mintuiasca pe TOTI. Din grupa aia vreau sa fac parte. Vreau…

     Dar cum pot sa fiu confidenta de deciziile zilnice…cum pot sa inlatur prejudicii nascute din experienta vietii mele? Sint tentata sa judec oamenii dupa cum am invatat din experienta trecuta. Este asta corect? Nu prea…dar este tot ce am la indemina ca sa imi fac o parere sau alta, sa iau o decizie sau alta…si daca nu am invatat nimic din experienta din trecut, atunci chiar mi-am irosit viata de pomana. Dar sint simtamintele mele corecte? Pot sa ma bazez pee le ca sa iau noi decizii?

     Nu cred. De aia gresim in viata ca ne luam dupa simtaminte si judecati facute prin prisma omenescului din noi. Daca L-am lasa pe Dumnezeu si valorile Lui sa ne guverneze judecata, abia atunci am fi lipsiti de prejudicii. Ma gindesc la David si la faptul ca nu s-a razbunat pe Saul desi acesta il urmarea si i-a facut viata un chin- fara motiv. Si nu s-a pripit ci a asteptat…L-a lasat pe Dumnezeu sa judece El, sa decida El…. fara sa se foloseasca de mina lui proprie. Ce-ar fi sa lasam totul in mina Lui…? Fara regret si fara conditii si fara judecati pripite si fara sa dam nerabdatori din picior? Cind Dumnezue face o treaba nu mai am nevoie de confidenta…am nevoie de incredere in El nu incredere in mine si in dibacia sau desteptaciunea mea…sau intuitia mea…

     Singura mea confidenta s-ar dori astazi sa fie in credinta mea ca Dumnezeu poate sa faca alegeri potrivite in dreptul meu daca il las. Anul asta mi-am propus sa “ma-ncred in El”. De aia ma incred… Doamne ajuta-mi!