CELOR CE MI-ATI SCRIS...

     M-am trezit la 4 si ceva...citeva minute mai degraba decit trebuia. Cu somnul inca viu in mine( nu exagerez...pleoapele mi se tiraie undeva pe jos...si nu-i aspirat covorul...)...ma tirasc inca strimba de spate indreptindu-ma spre computer ...Cumva nimeresc sa-l deschid si casc a lene...sau a lipsa de odihna...sau a...

     -What? Si incep sa citesc, si fiecare e-mail si fiecare comment ma face sa-mi frec ochii si mai virtos , sa-i deschid...ok...si zimbesc...si zimbesc nauca...
     Uite...asta vad eu partasie. Ce-ati facut voi aici pe blogul meu. Ati dat de mine stind jos prinsa de nedumerire si confuzie la un moment dat si ati adus fiecare doar citeva cuvinte...dar ce cuvinte...Sint cuvinte de viata, de dragoste, de intelegere, de incurajare, de tot ce vrei si ce-ti lipseste.
     Are CUVINTUL putere? Uite ca are...chiar si daca nu este Cuvintul Lui...ci al nostru si e izvorit din inima si daruit cu intentii frumoase, cu dragoste...Darmite daca am folosi CUVINTUL LUI...Acela prin care s-a facut lumea intreaga?
     Dragele mele...am stiut intr-o masura oarecare ca putinul meu adus aici isi face lucrarea- dar nu mi-am imaginat felul asta deosebit in care mizgalelile mele artistice...v-au facut sa va simtiti...ha, ha...( Alin in sfirsit o sa aprobe). Una dintre acuzatiile care mi-au fost aduse a fost ca sint prea transparenta...ca toata lumea stie ce-i dincolo de pielea care a inceput sa se zbirceasca bine pe la colturile ochilor...
     M-am gindit insa ca in ziua judecatii o sa aveti mai putine surprize ...si voi si eu...si drept sa spun unele lucruri vechi pe care le purtam de o viata au inceput sa atirne greu. Tare greu...
      Cu voi aici, mi-am petrecut seri tirzii si dimineti adormite si chinuite...Am scris cu periuta de dinti in gura si tragindu-mi cizmele...sau pe jumatate ...si alta jumatate. Am scris de ris, am scris de plins...am scris de durere si de dor, de multumire. Am scris de frica cind Deb avea operatii...am scris cind vestile erau proaste si asteptarile si mai proaste. Si am facut haz de necaz si dup-aia m-am dus in concediu. Si am  pus poze ...multe poze...sa va duc cu mine sau sa va aduc la mine in ograda.
     Am invatat cu voi...am invatat ca fiecare om isi are locul si destinul lui, planuit in detalii de Acela care ne numara si firele de par din cap. El stie EXACT locul unde sintem in calatoria asta pe pamint- ca nu-i altceva viata decit o calatorie. Sa ne purtam bine in calatoria asta si sa adunam cit mai multe memorii frumoase. Ma uit la blogul asta amarit al meu...si pur si simplu parcurg un pic din viata mea cu el...imi amintesc...aici asa a fost, dincolo asa am trait...si uite...acolo asa am gindit. O farima de viata. Dumnezeu este cel care ne-a dat viata si asteapta sa facem ceva frumos din ea.
     Nu-s inca 100 de emailuri si commenturi dar fiecare dintre voi m-ati convins sa continui sa scriu. Si imi pare bine ca si mie mi-a parut rau dupa blog...si v-am simtit lipsa deja...Aseara aveam alte ginduri...acuma am altele...si simt nevoia sa le spun, sa le dau. Va face voua bine? Mie si mai bine...
Asa ca va multumesc...Trebuie sa ma opresc aici ca e timpul sa ma gat sa merg la servici. Ma duc cu inima plina...plina de voi, de tot ce mi-ati daruit prin cuvintele voastre. Domnul sa va binecuvinteze pe fiecare din voi in parte, acolo unde sinteti cu ceea ce aveti nevoie. Pe...curind...si pe...ginduri...
Rodica Botan...