PATURICA DE SIGURANTA...

   
Am sa va spun o povestioara pe care am citit-o...o povestioara despre o paturica cu atribute si calitati deosebite. Doar ca povestea asta cu paturica sau ursuletul favorit, sau papusica favorita este povestea multor copii care isi gasesc confortul cu bucatica aia veche de material sau cu ursuletul ala vechi de plus, la care i-a cazut deja un ochi si la care labuta abia ii mai sta atirnata... dar care a fost prezent la te miri ce evenimente deosebite si care si-a dovedit cumva niste calitati misterioase, si a devenit o companie permanenta pentru vreun copilas de-al nostru. Debora a avut o asemenea paturica, iar ursuletul inca mai exista pitit undeva intr-o cutie la pastrare. Mai am si un catelus cafeniu al nepotelului meu, cu care Zack a dormit pentru ceva vreme...

     Si povestea mea este despre un astfel de copil care impreuna cu mamica si taticul lui a trebuit sa se duca sa locuiasca pentru o vreme intr-un sat din Alaska. Baietelul avea doar citiva anisori, si in drumul ce l-a facut, s-a speriat grozav de avioanele acelea mici care ii duceau sau aduceau in sat. Faceau un zgomot nemaipomenit si parca tremurau din toate incheieturile, si baietelul isi punea paturica in cap ori de cite ori se urcau intr-un astfel de avion si nu si-o lua de pe cap pina nu ajungeau la destinatie. Si asa au fost toate calatoriile lor tot timpul cit au locuit acolo.
    Intr-o zi, tatal lui a trebuit sa mearga la o conferinta si isi pregatea bagajul pentru plecare. Cel mic se invirtea in jurul geamantanului si punea tot felul de intrebari. De ce trebuie sa se duca, daca ii este frica de avion...tot intrebari din care tatal lui intelegea ca cel mic este ingrijorat. Cumva, grabit, si-a luat ramas bun si si-a urmat cursul calatoriei.
    Ajuns la destinatie, si-a deschis geamantanul sa-si scoata lucrurile si sa le puna in dulap, si ce vede? Paturica fiului sau... Ingrijorat ca sotia lui probabil deja cauta disperata dupa paturica sa-l culce pe cel mic, omul nostru suna acasa si da sa explice si sa-si ceara scuze, desi nu putea intelege cum si cind a ajuns paturica in valiza lui. Sotia lui insa il lamuri imediat spunindu-i ca in timp ce se indeparta cu masina, ea l-a luat in brate pe fiul lor si au inceput sa se roage pentru el si pentru calatoria ce o avea de facut. Cel mic ii spuse insa mamei lui zimbind smechereste...
-Nu te ingrijora mami, ca i-am dat paturica lui tati, sa nu-i fie frica in timpul zborului!...
.................
     Nu-i asa ca povestea asta chiar ca-i de copii mici? Si este... Dar citind-o, mi-am amintit de vremea cind Domnul Isus se despartea de ucenici si le spunea ca El se duce ...DAR...ca le lasa un Mingaietor... pe Duhul Sfint care sa ii protejeze, si sa-i ajute, si sa ii lumineze, si sa-i calauzeasca. Domnul Isus nu ne-a lasat singuri... Banuiesc ca nu sint singura care de atitea ori ma sperii de galagia sau tremurul "aparatului de zbor" al vietii asteia. Ce usor ar fi sa ne invelim cu patura Duhului Sfint... sa ne acoperim capul ca si copilul din poveste si sa ne gasim confortul in ceea ce ne-a fost lasat de Domnul Isus exact pentru acele momente grele de ingrijorare, teama, nesiguranta.. .oboseala si confuzie!...