CU MULTUMIRI...

     Saptamina asta a fost deosebit de grea. De ce? Pentru ca sint...mama. Buna mea avea o vorba..."numai mama sa nu fii"...si cu asta am spus totul. Ieri ma duceam din nou la Fresno, la Deb... a treia oara saptamina asta si cum ma gindeam la problemele cu care ma confruntam, mi-am amintit de Avraam cind a trebuit sa-l duca pe Isaac sa-l puna pe altarul Domnului.
      Ajungem si noi citeodata in situatia in care s-a aflat Avraam... bineinteles nu de buna voie, ca nu acceptam de la inceput sa-I dam Domnului pe copiii nostri in intregime... Dar viata ne arunca uneori in asa valuri, ca nimeni in afara Domnului nu ne poate scoate de acolo, si trebuie sa apelam la El. Pentru copiii nostri, unii dintre noi sintem dispusi sa facem oricit si orice... dar si putinta noastra de a face si a rezolva are o limita... exista situatii in care nu mai poti face nimic decit sa te rogi si sa postesti... SI...SA-I DAI DOMNULUI IN GRIJA. Si cred ca nu de putine ori Dumnezeu trebuie sa ne aduca la punctul ala ca prea sintem siguri de noi, prea cu miinile pe situatie, tragind si impingind in toate directiile... chiar si atunci cind nu stim incotro sa mergem.

      Ma intorc la Avraam... pentru ca desi stiu povestea asta cu Isaac, nu o stiu cu adevarat decit in momentul cind pot sa spun Domnului... copilul asta al meu este de fapt al Tau... si uite accept orice vine de la Tine in dreptul lui... accept ca Tu esti Suveran, accept ca Tu stii mai bine decit mine ce-i mai bine pentru el... accept orice vine de la Tine Doamne, si imi plec capul neputincios si nestiutor... accept ca Tu l-ai facut si al Tau este, si al meu doar temporar si in masura in care Tu imi ingadui...
       Si conducind asa masina imi usuram inima inaintea Domnului si Ii incredintam copilul si problema in miinile Lui. Ca vedeti voi... nici nu mai pot face altceva - nici nu mai exista o alta solutie...
       Mi-amintesc cind m-am rugat o noapte intreaga pentru Laura, si Domnul m-a ascultat si i-a dat viata, cind doctorii nu mai credeau ca va trai pina dimineata. Dumnezeu m-a scapat cu viata cind am fost electrocutata la 12.000 de Volti... si cite alte experiente mari si mici n-am avut? Dar mereu, mereu uit...si mereu, mereu ma cred cineva, mereu cred ca stiu si pot... si cind mindria mea o ia razna Domnul trebuie sa ma vaccineze impotriva ei...
      Hotarisem la inceputul anului ca am sa "ma-ncred in El orice s-ar intimpla". Fraza asta imi face tensiunea sa scada si imi ia ceata de pe ochi . Afara este o primavara minunata si pasarile cinta in cor slava Lui Dumnezeu. Ma imbrac acuma sa ma duc la Biserica sa cint si eu, sa ma apropii cu smerenie de masa Lui si sa ating cu buzele mele trupul si singele Celui care S-a daruit pentru mine...
     Domnul meu... Iti multumesc pentru toate lucrurile!