Primavara asta este minunata…serile sint placute si nu-mi prea
vine sa ma duc la culcare. Diminetile…morocanoase. Azi dimineata am si uitat sa
deschid radioul cind am plecat din Modesto. Am spus o rugaciune in gind si i-am
multumit Domnului ca am un job unde sa ma duc chiar daca la ora aia nu-mi venea
decit sa ma intorc inapoi sub plapuma. I-am multumit ca incep ziua fara nici o
drama …ca din cite stiu toti ai mei sint ok…si i-am mai multumit si pentru alte
multe binecuvintari marunte…care daca n-ar fi binecuvintarile aste mici, as
avea in mod sigur probleme mari…si majore.
Nu vi se pare
ciudat ca atunci cind Dumnezeu ne da ceva ni se pare nemaipomenit de mic lucrul
acela dar daca ni-l ia – atunci capata un volum si o valoare colosala? Avem
sanatate pentru care rar ii multumim…dar ia sa ne doara ceva…pina si in cot…si
tragedia este greu de masurat. Ne da Dumnezeu atitea lucruri pe care nici nu le
bagam in seama…dar le observam numai cind ni le ia. Si atunci cirtim…ne vaietam…sintem
nemultumiti si miniosi…
Azi dimineata
cind mi-am amintit de radio, am nimerit pe Ravi cind mai avea doar 5 minute de
vorbit. Dar tocmai incepuse sa povesteasca de o intimplare din viata lui.
Spunea el ca pe la inceputurile carierei lui de predicator si apologist ( sper
ca asa se spune) calatorea foarte mult cu sotia lui. Si adesea era invitat sa
ia cina la cineva acasa si de obicei la masa erau invitate si alte persoane care
sa-l auda vorbind, carora sa le raspunda la intrebari si…zicea el ca rareori
ajungea sa bage ceva in gura ca trebuia sa vorbeasca tot timpul. Cu vremea ,
zicea el, a renuntat la unele invitatii tocmai din acest motiv.( Aviz la cei
care invita astfel de persoane la masa- sa le dea timp si ragaz sa manince si
ei.)
In una dintre
aceste seri, la cina, a fost invitat si un domn de origine Indiana ca si Ravi,
care era asezat chiar linga el. Si tipul asta indian era agresiv si de-adreptul
obraznic in felul in care ii vorbea lui Ravi si il injosea pentruca si-a uitat
traditia si si-a schimbat religia si n-are respect de una, ba de alta din vechile traditii indiene. Ravi
s-a straduit mult sa ii raspunda intrebarilor dar cu calm si bune maniere desi
inauntrul lui era si el furios ca pe linga faptul ca nu poate sa isi manince
mincarea trebuie sa ii raspunda, trebuie sa sufere comportamentul de loc
cavaleresc al acestui domn nociv.
Timpul a trecut
si intr-o zi cind Ravi era din nou in acel oras, a primit un telefon de la
cineva care il ruga insistent sa vina la spital sa vorbeasca cu el. Ravi s-a
dus. Spre surprinderea lui dupa putina discutie a inteles ca omul din patul de
spital slabit si chinuit de o boala incurabila era acel domn pe care il
cunoscuse cu ani in urma si care ii lasase asa un gust amar dupa ce i-a otravit
o seara intreaga cu remarcile lui nocive. Bolnavul si-a cerut iertare pentru
comportamentul de atunci i-a spus lui Ravi ca ceea ce i-a explicat cu rabdare
si dragoste in seara respectiva , nu l-a parasit niciodata si ca eventual cuvintele
acelea l-au schimbat si ca urmare el si-a daruit viata Mintuitorului. Acum ii cerea
sa se roage pentru el si pentru acea calatorie spre Limanul dorit unde o sa se
intilneasca cu Mintuitorul lui.
Ravi s-a rugat cu
el si dupa vreo 7 zile omul s-a dus la cele vesnice - dar Ravi a inteles atunci
ca daca in seara aceea cind a fost torturat de comportamentul acestui om, ar fi
reactionat asa cum intreaga lui fiinta il impingea sa o faca, n-ar fi cistigat acest
om pentru Christos ci i-ar fi dat motive
sa continue sa creada in imbecilitatile lui.
Ravi zicea ca asta
a fost o lectie pentru el…De ce n-ar fi una si pentru noi? N-ati avut niciodata
discutii contradictorii cu cineva care v-a scos din sarite in asa fel incit sa
doriti sa-i raspundeti cu acelasi ton si aceeasi atitudine? Ma gindeam scriind
aceste rinduri la un verset care zice ca blindetea noastra trebuie sa fie
cunoscuta de toti oamenii. Si oamenii rai si cei care ne scot din sarite …si …si…Iar
roada unui pom vorbeste despre esenta pomului si soiul lui si nu de cite
furtuni au trecut peste el , sau daca a dat gheata, sau daca a avut prea multe
omizi sau cineva l-a batut cu paru sa ii ia fructele…Fructele ramin aceleasi…Dar
fructele noastre? Dar roada Duhului din noi?
Numa’ de gindit…ca
faptele nu vin fara consimtamintul creierului…de acolo incepe procesul. Asa ca…sa
stam …pe ginduri un pic.
No comments:
Post a Comment