Ma straduiesc
de-o viata sa devin un om al rugaciunii- ok…nu un om ci o femeie a rugaciunii,
ca sa fiu mai corecta. Au fost multe situatii cind mi-am auzit doar ecoul
rugaciunilor care s-au lovit de un perete sau altul si desi au sunat bine n-au
ajuns nicaieri. Au fost si rugaciuni care mi-au fost ascultate…acelea au fost
in momentele cind eram in criza, disperare…in agonie si cind nici voce nu mai aveam ori cursivitate si
armonie in frazele ce le spuneam ; cu toate astea acele rugaciuni au ajuns la tronul
de har a Lui Dumnezeu. Biblia zice ca El iubeste o inima zdrobita…si cu
adevarat am simtit realitatea acestui adevar.
Stau de multe ori
ca si melcul in cochilia lui – atit ma simt de puternica si de in siguranta - si
ma gindesc ce si cum…Pe cind zic ca lucrurile merg bine cel putin de moment…pe
atunci aflu ca de fapt am nevoie sa ma rog si mai mult, ca totul se destrama. Si pe
cind sint gata sa cad, pe atunci El ma ridica - nici eu nu stiu cum. Cum am
putea supravietui fara rugaciune? Cam tot asa cum se poate supravietui fara aer,
banuiesc…
Am ajuns la o
cocluzie astazi…ca la rugaciune nu poti renunta decit atunci cind dai slava Domnului…Ori
ceri…ori ii multumesti. Intre astea doua nu exista nici un spatiu, nici un
repaos in timp…Asa ca…daca m-am saturat de rugaciuni n-am alta alternativa decit
sa-L preamaresc si sa-I aduc multumiri …Pentru asta cred ca a fost inventat
cuvintul “Aleluia”…
2 comments:
Aleluia, Aleluia...ma alatur si eu spre a-I multumi Creatorului Divin, pentru tot ceea ce face pentru mine.
Multumesc si eu Domnului pentru grija Lui .Da nu-i nici o schimbare decit prin voia Lui...
Post a Comment