Am pus doua
lingurite de miere in cafea…si mestec…si n-am rabdare sa se topeasca mierea.
Sint la birou la lucru si am tot timpul din lume sa mestec in cafea - ca nu ma
deranjeaza nimeni si ma si plateste compania…dar ma irita faptul ca nu se
topeste instantaneu. Deschid computerul si dau sa log in. Ia si asta prea mult
timp…dau la clickuri pina ametesc computerul si bineinteles atunci merge si mai
incet. N-am rabdare…nu mai am rabdare. Unde mi-e rabdarea?
Cind conduc si
sint la stop sint prima care porneste din loc. Astept cu infrigurare secunda…si
ma simt victorioasa daca am apasat pe acceleratie cu o miime de secunda
inaintea celorlalte masini …Maninc in graba…as putea zice ca uneori nu ajung sa
gust si sa savurez mincarea ce o maninc- mai mult o inghit …numai sarpele isi
inghite asa mincarea si lasa ca stomacul sa digere in timp ce el doarme.
Problema e ca nici nu dorm suficient sau…cind ma duc la culcare as avea
pretentia ca de cum capul atinge perina sa incep sa sforai. Sa nu cumva sa
irosesc vreo secunda , undeva, gindindu-ma sau meditind fara rost…sau asa am
inceput sa concep viata din fuga asta nesfirsita si alergarea de care vorbeste
Solomon atit de clar…”goana dupa vint”.
Oare pentru asta
a fost facut omul? Pentru asta a investit Dumnezeu atita intelepciune si a dat fiintei
umane capacitati si abilitati si talente si daruri ? Viata are atitea fatete
care se cer descoperite de fiecare din noi…si prin toti senzorii si
posibilitatile pe care le avem il descoperim pe Dumnezeu prin puterea Lui de a
crea, prin minunatiile care le-a pus la dispozitia noastra…in afara noastra sau
inauntrul nostru.
Mincarea pe care o
mincam este deosebita…culori, miros, gusturi, textura…toate diferite si cu
capacitatea sa ne trezeasca curiozitatea si sa ne faca placere. Dar daca n-avem
rabdare sa gustam? Daca inhalam mincarea ca si sarpele? Stomacul va digera dar
n-are capacitatea sa miroase, sa guste, sa simta…sa aiba placere si bucurie . Cita
risipa – nu-i oare pacat?
Cind trecem pe
linga un rond de flori, pe linga o pajiste verde, pe linga un spin inflorit…si
nu-i dam timp ochiului sa isi soarba placerea si incintarea la vederea acestor
lucruri frumoase, nu risipim oare din darurile si binecuvintarile Lui Dumnezeu?
Ma pling mereu ca nu am timp…dar m-am gindit adineuri la David, citi Psalmi a
scris si ce a scris in Psalmi…cite meditatii. Omul asta a trait fugarit de Saul
jumatate din viata lui, ascunzindu-se si batindu-se si zbatindu-se…si totusi a
gasit timp sa mediteze la tot ce a creat Dumnezeu si sa-I aduca slava pentru
toate lucrurile. Ce scuza am eu?
Ok…ca inceput, am
mestecat alene in cafea…e numai potrivit de dulce. Mirosul de cafea proaspata
este incintator…temperatura potrivita…si cerul gurii se lafaie cu aroma cafelei…nasul
freamata si el incintat de miros…in timp ce cofeina isi face si ea treaba ei…S-a
meritat sa mestec in cafea incet si pe indelete…se merita sa-mi fac timp sa
observ toate binecuvintarile ce le am de-alungul zilei si sa multumesc Celui ce
mi le da zilnic…din abundenta.
No comments:
Post a Comment