Dis de dimineata m-am suit sus pe scara si vopsesc...Ma dau jos doar la intervale sa beau apa sau sa mai maninc ceva. Nu merge treaba asa repede cum as vrea dar sint satisfacuta de schimbarile ce le fac. Mai bat cite un cui, mai agat cite ceva, mai decorez partile lasate in urma. Asa ca sa-mi lumineze ochii de bucurie, sa vad ca ce fac eu face o diferenta in aspectul casei.
Asa ca lucrez cu miinile...dar gindurile imi zboara si se duc...hat departe. Si stind acolo cocotata pe scara...mi-a venit asa deodata in minte ca cea mai mare problema pe care o am este nemultumirea. Nimic nu-i tomna bun...sau daca e bun ceva...ma gindesc ca putea fi oleaca si mai bun...Si cred ca boala asta este ereditara si cumva am dat-o si la copiii nostrii. Si ne-am inmultit , astia nemultumitii...ca am umplut pamintul si l-am stors de bucurie si de nadejde si de pace. Ca uite...unde-i nemultumire nu este nici una din lucrurile amintite.
Imi sta in minte unul din versetele alea mici pe care nu le poti uita..."Multumiti Domnului pentru toate lucrurile"...si ma gindesc ca daca am face trebusoara asta simpla am avea atita bucurie in casele noastre si atita pace si atita nadejde. Dar ne lipsesc toate astea pentruca sintem nenultumiti. Un proverb romanesc spune ca "nemultumitului i se ia darul"...si chiar daca nu sint din Biblie cuvintele astea parca au in ele un adevar urias. Ca nemultumitul nu are domnule...nu are niciodata nimic bun, nimic destul nimic ...nimic de apreciat.
Si cam atita avui de spus ca trebuie sa ma duc inapoi pe scara...sa mai vopsesc ceva si sa ma mai gindesc. Pe cind mi-oi termina treaba poate am sa fiu si mai inteleapta. Doamne ai mila...
Cumva la polul opus, cineva care a trecut prin multe necazuri ne cere sa multumim Lui Dumnezeu...
http://asteptandminunile.blogspot.com/2013/04/adama.html
No comments:
Post a Comment