Ramin treaza in mijlocul noptii, ca gindurile nu vor sa plece. In Romania astazi se serbeaza Invierea Domnului Isus. Mi-amintesc de femeile venite devreme la mormint... de ucenicii pe drumul catre Emaus... de Toma, cel care a vrut sa puna mina, ca sa se convinga... si ajung la o concluzie. Ca Domnul Isus a fost viu doar pentru cei care L-au intilnit si carora li S-a aratat, si pentru cei ce au vrut sa stie "unde L-au pus"... Pe unii a trebuit sa-i cheme pe nume, altora sa le arate ranile, sa-L atinga si pentru unii a trebuit sa fringa piinea... ca sa-L recunoasca.
Ma intreb daca vestea invierii este suficienta pentru unii din noi. Ca El este viu o stie universul intreg - dar daca nu am pipait, nu ne-a chemat special pe Nume... si daca nu-L recunoastem la fringera piinii ca si cei de pe drumul catre Emaus, atunci invierea Lui nu ne poate folosi prea mult.
Am vazut nu demult un filmulet cu o femeie care traia in salbatica Siberie de peste 70 de ani. Pentru ea... cel de-Al Doilea Razboi Mondial n-a existat... si nici alte multe lucruri si evenimente care au schimbat fata lumii. N-au existat evenimentele? Au existat - doar ca ea a fost izolata in lumea ei. Nu sintem si noi uneori izolati de realitatile Scripturii? Nu traim ca si cind Christos ar fi inca in mormint si sintem fara speranta?
Ne-am intilnit cu El ca sa putem sa sarbatorim Invierea Lui in adevaratul sens al cuvintului?
No comments:
Post a Comment