“Ferice de cel cu faradelegea iertata, si de cel cu pacatul
acoperit! Ferice de omul, caruia nu-I tine in seama Domnul nelegiuirea, si in
duhul caruia nu este viclenie!” Psalm 32 :1-2
Un verset vechi cu ecouri proaspete…cel putin pentru mine. Fericirea
traieste numai pe fundalul pacii. Ca daca n-ai pace in inima , nu te poti
bucura de nimic. Poate exista si oameni nepasatori ; dar daca avem putin bun
simt, macar pe la virsta maturitatii incepem sa ne amintim si sa facem
inventarul tuturor greselilor din viata. Le zic greseli ca parca nu suna asa
urit cum suna cuvintul “pacate” sau “nelegiuiri”…nu-i asa? Asta este un subiect
de care se vorbeste din ce in ce mai putin prin biserici pentruca supara cumva …ne
depresioneaza…si societatea noastra este pornita sa ne ajusteze si sa ne corecteze
si sa ne transforme in niste oameni noi, siguri de noi, confidenti, pozitivi,
increzatori…Ei cred ca fericirea domneste in astfel de conditii . Ce spun ei si
ce spune Biblia este asa…la doua poluri diferite.
Versetul de sus
admite existenta pacatului in mod universal - la toata lumea. Ok…nu toate
petele sint de aceeasi culoare si de aceeasi marime si cu acelasi miros…Dar
toti sintem murdari si avem nevoie sa fim iertati ca ne-am murdarit si avem
nevoie sa fim acoperiti ca sa aratam decenti…Toti sintem nelegiuiti. Atunci ce
pretentii putem avea? Cu singura deosebire ca unii incercam scuze si explicatii
in dreptul nostru si incriminari la adresa altora ca sa ne scoatem basma curata. Dar la sfirsitul versetului cred eu ca sta
secretul iertarii in ceea ce ma priveste. Sa nu am viclenie in duhul meu…sa fiu sincera
cu mine si cu Domnul meu.
Viclenia este si
ea un fel de inteligenta, dar una care ne poate sluji doar in relatiile cu oamenii.
Dumnezeu care ne cunoaste inima nu cumpara decit lacrimi curate . Pe El nu-l
putem impresiona cu teorii confectionate si aranjate si condimentate de mintea
noastra; nici cu scuze; nici cu argumente. In fata dreptatii Lui nu putem aduce
decit adevarul – oricit ar fi el de trist sau de urit. El poate lucra cu orice adevar urit si
poate sa il transforme in ceva frumos. El iubeste o inima zdrobita – cu cit mai
zdrobita cu atit o iubeste mai mult- dar uraste viclenia.
La El putem merge
doar asa cum sintem, nu cum am vrea sa fim.
No comments:
Post a Comment