Hai sa fim seriosi...citi din noi citind acest verset ne-am simti maguliti de imaginea care ne-o picteaza in minte? Pentruca in ziua de azi noi oamenii punem mai multa valoare pe aparente si mai putina valoare pe continut. Sa ne comparam cu un bivol?
In fiecare zi luam rucsacul in spate si un ciocan de geolog si ceva apa si merinde si mergeam in sus si in jos pe vaile create de micile varsari de apa - acolo unde pamintul era dat la o parte si rocile erau descoperite. Unul lua esantioane si le numerota si apoi dicta observatiile la cealalta persoana ...si asa colectam esantioane si dupa ce ajungeam cu esantioanele astea inapoi la catedra, eu faceam sectiunile prin roci si ei le studiau si alcatuiau harti geologice.
Era o treaba faina dar obositoare. Cazam de obicei la cei mai de frunte oameni din sat. De data asta eram la casa unui mos caruia satenii inca ii mai ziceau chiaburu. Mosu mi-a spus ca ei aveau saminta de porumb curata...adica ei nu schimbasera saminta veche ziceau ei de pe vremea lui Stefan cel Mare.
Ajunsesem intr-o zi acasa pe la asfintitul soarelui. Trebuia sa ne pregatim ceva mincare, dar ca sa gatesti trebuia sa faci focul si ca sa faci focul trebuia sa tai lemne. Eu eram si cea mai tinara si fara statut social inalt- asa ca m-am oferit sa tai lemne. Baba m-a chemat undeva sub un sopron si mi-a aratat o buturuga lunga si groasa si mi-a aratat cu degetul catre un ferastrau. Dar din ala de trebuiau doi oameni sa traga de el.
Cind mi-am mai terminat slujba la bucatarie, mosul m-a chemat deoparte sa ma interogheze. M-a intrebat daca sint casatorita, ce fac, ce dreg...si la urma mi-a facut o propunere. Ei aveau in sat un dascal neinsurat si mosul mi-a zis ca m-a vazut cum trag la fierastrau si el crede ca i-a gasit dascalului o nevasta. Ca am toate calitatile care s-ar cere sa fiu sotia acestui om atit de important in satul lor.
-Fata mea...mi-a zis mosul in confidenta...dascalul nostru ii ca un bivol de frumos! Cu greu mi-am ascuns fata sa nu ma vada ca ma prapadesc de ris. Noroc ca se facuse intuneric si la lampa de petrol nu se vedea prea bine...
A doua zi in drum spre casa mosului am poposit la "comparativa satului". In fata cooperativei nestiuti de noi stateau de vorba doi dintre cei mai importanti oameni din sat: dascalul satului ( scoala era pina la clasa a patra) si popa. Am intrat in cooperativa sa cumparam ceva...dar n-am gasit decit citeva cutii de chibrite, ceva sapun uscat, luminari...Vinzatorul a fost acela care ne-a anuntat ca popa si dascalul au fost curiosi sa ne vada si asta era motivul prezentei lor acolo. Am priceput si care era dascalul...si da...mosul avea dreptate. Dascalul era frumos ca un...bivol!!! :)
...................
Dar...in locul acela , in conditiile lor de viata, un barbat puternic, robust, in stare sa duca in spate jumatate de sat...un om puternic ca un bivol...era o adevarata frumusete. Am auzit citeva lucruri fantastic de interesante despre bivoli. Cineva spunea ca bivolul este singurul animal care atunci cind nu mai poate sa traga la jug se asaza in genunchi si continua sa traga si asa...Nu vi se pare ca asta este o calitate nemaipomenita? Un alt lucru despre bivoli...Daca se vad doi bivoli de pe doua dealuri...si daca au posibilitatea- pornesc unul catre altul pina se intilnesc. Isi doresc compania.
Am auzit chiar ca pe unele sate oamenii ii asemanau pe pocaiti cu bivolii, pentru exact acest lucru - ca se cautau si isi doreau compania unul altuia.
.......................
Si acuma va las pe voi sa trageti concluzia...sintem noi credinciosii din ziua de astazi ca si bivolii? Ne asezam in genunchi atunci cind ne este prea greu sa mai tragem la jug? Ne cautam unul pe altul si alergam unul la altul cind ne vedem peste dealuri si vai? Sau...ne este rusine sa mai avem caracteristicile bivolului si sa ne ungem cu undelemnul sfint ?
Doamne...da-mi puterea bivolului...ca tare mai am nevoie de ea citeodata...
No comments:
Post a Comment