02 September 2013

PACE, PACE E PE LUME, PENTRU CEI CE SINT PACATOSI...

     Sint din nou la Fresno. Mai am patru zile de scolarizare fortata. Acu' ma pling de scoala si saptamina viitoare de lucru. Stati cuminti!!! Nu ridicati degetul aratator ca exact asa faceti si voi - sint sigura.
     Pe drum am ascultat o predica - si ca sa explice o situatie , pastorul a folosit o povestioara ( cum un tinar care vindea aspiratoare l-a aflat pe Dumnezeu intr-o casa unde a simtit ca este foarte multa pace...si cum i s-a explicat cind a intrebat care este sursa acestei atmosfere de pace, etc- povestea este foarte cunoscuta) . Mie imi plac povestile cu tilc- si imi place ca Domnul Isus a folosit parabole ca sa explice anumite lucruri importante, taine deosebite...Eu cred ca teologia este pentru teologi...si ca in Biserica Domnului Cuvintul Lui simplu dar pe inteles este mai potrivit. Dar spun asta pentruca sint un simpleton. Altii mai luminati poate au o alta parere, si le-o respect.
     Dar subiectul era pacea. Si noi vorbim de pace peste tot. Chiar acum cu toate cite s-au intimplat recent in Egipt si Siria, pacea pare ca este cel mai cautat lucru. Noi vrem pace in familii , in biserici, pace intre frati, pace intre parinti si copii...intre partide politice, intre natiuni...Toata lumea vrea pace...
     Si m-am asezat in fata computerului si m-am intrebat ...care este subiectul serii?...despre ce sa scriu? Si tare as scrie despre pace daca as stii ce este pacea. Pai...sa ne gindim...ca toti am rostit acest cuvint de multe ori. Ori vorbim fara sa stim ce spunem? Ce inseamna pacea pentru mine? Pentru tine? Dar din perspectiva Lui Dumnezeu?
     Si cu cit ma gindesc mai mult cu atit mi se pare mai complicat. Complicat pentruca imi imaginez cum arata viata fara de pace. O permanenta haituiala...o existenta zgomotoasa, o teama neostoita, o parere de rau vesnica, o biziiala eterna, o nebunie...o durere...si lista poate sa continue. Si pacea este...cit de simplu poate sa fie- pacea este lipsa acestor lucruri. Asa m-am judecat eu in mintea mea incercind sa definesc pacea.
     Dar mi-am amintit ca Domnul Isus este Domnul pacii...printre alte functii pe care le are si alte domnii. Si de ce asa? Pentruca El a luat asupra lui acest bagaj urias de uriciuni si dureri si nebunie...si ne-a dat in schimb odihna si lumina si bucurie si...pace.
     Asa ca lumea poate vorbi de pace pina cind o sa faca scurta la limba...ca pina n-o sa il accepte pe Domnul pacii, s-or bate si s-or omori intre ei pina la unul.
     Sint multe lucruri pe care mi le doresc...Oamenii de obicei tintesc inalt la fericire si la bucurii. Dar cred ca m-am inteleptit cu virsta si ceea ce vreau este pace. Asa simt eu...ca daca am pace mi-e suficient si sint si bucuroasa. La fericire nu ma bag ca e un domeniu prea inalt pentru mine...dar bucuriile imi plac si le caut. Mici si multe si dese...Si sa le dau si sa le primesc. Pacea insa este o necesitate continua. Sanatate in oase si in suflet.

Doamne revarsa pacea Ta peste cei ce citesc aceste Cuvinte, te rog. Sa se bucure o clipa de prezenta Ta binefacatoare.

No comments: