28 October 2013

COADA LA ULEI...



“Fiindca mirele zabovea, au atipit toate si au adormit.” Matei 25:5

     Imparatia Lui Dumnezeu se mai aseamana cu zece fecioare …adormite? Asa zice Scriptura.  Domnul ISUS, Mirele intirzie ca sa ne dea sansa la citi mai multi sa ne trezim la realitatea eternitatii si sa ne intoarcem din calea noastra si sa pasim pe urmele Lui. Iar cei treji adorm pentru ca… El zaboveste si probabil ne-am plictisit asteptind. Mai pricepe ceva!!!…Dar treji sau adormiti…tot atita…avem o scapare in El. Unii abia au inceput sa calce pe urmele Lui si n-au nevoie de nimic atita vreme cit stau aproape de El …iar ceilalti…sint ok daca au suficient ulei in candela.
     Intreaga lume este preocupata de citiva ani cu pregatirile in caz de situatii critice. Poti sa cumperi mincare dehidratata la galeti cu tot ce-ti trebuie pentru supravietuire – ai nevoie doar sa adaugi apa si ai portiile pregatite gata pentru o luna, doua, un an. Pentru o persoana sau mai multe- totul calculate la gram. De eternitate n-au vreme sau interes. Totul este pentru aici, si acum.  
     Si uite ca Domnul Isus a prevazut acum 2000 de ani un plan de salvare nu pentru citeva zile sau citiva ani ci pentru eternitate. Si nu numai pentru cei treji dar …chiar si pentru cei adormiti.  Candela arde si daca motai tu… ea arde atita vreme cit este ulei in ea. Si Cuvintul Lui este uleiul care arde si  da lumina. Numai ca nu stiu cum se face dar sintem bombardati de atita informatie in fiecare zi si nu prea ramine timp pentru procurarea uleiului de…candela. Este si asa un proces arhaic sa faci lumina cu candela, nu-i asa? Sintem oameni moderni si obisnuiti cu tehnologia.
     Numai ca tehnologia asta nu ne ajuta la nimic daca se intimpla o avarie la centrala electrica sau la transmisie. Pur si simplu distributia nu mai are ce distribui. Eram saptamina trecuta intr-un magazin si ma grabeam ca mergeam la doctor. Aveam nevoie neaparata de ceea ce cumparam – dar pe cind am ajuns la casa ca sa platesc s-a luat curentul. De cum s-a luat curentul s-au oprit toate tranzactiile. Am stat citeva minute…de obicei intreruperile sint scurte aici la noi- dar de data asta am asteptat degeaba. M-am dus la caserie si i-am spus doamnei ca-i platesc dublu pretul de pe obiectul respectiv- dar n-a vrut in ruptul capului sa mi-l dea- a zis ca trebuie sa astept sa vina curentul. Asa ca nu e rau sa fim pregatiti cu ulei si lampa chiar pentru nevoile fizice de aici, darmite pentru intunericul spiritual?! Mare lucru sa fii pregatit pentru orice eventualitate… Si oamenii intelepti se pregatesc chiar si pentru vesnicie. Sau…MAI ALES pentru vesnicie…

No comments: