IMBOGATITA...

“Binecuvintarea Domnului imbogateste, si El nu lasa sa fie urmata   de niciun necaz!”

 Proverbe 10:22

    

Cu vreo citeva zile in urma , asa cum mi-e “bunul meu obicei” ma lamentam ca fiecare bucurie din viata pare umbrita de gindul ca nu-i urcus fara coboris. Astazi ,citind versetul asta, m-am dezumflat… Eu stiu précis ca daca scrie in Biblie, trebuie sa fie adevarat; si cu toate astea, din experienta mai stiu ca necazurile si bucuriile in viata se petrec unele pe altele tot timpul.

     Si totusi, la o privire mai adinca… tot ce am primit de la Domnul a stat… Buna mea imi spunea mereu ca “binecuvintarea Domnului nu ti-o poate lua nimeni”. Si trebuie sa admit ca a avut dreptate. Exista o vorba la americani care zice ca unele lucruri le ai pentru un motiv, altele pentru un sezon (o perioada de timp) si doar unele devin permanente. Cind totul este trecator, cind noi insine sintem trecatori… cum putem oare sa intelegem ce inseamna “permanent”?

     Va aduceti aminte de durerile de picioare din copilarie? Parintii si bunicii ne spuneau ca sint dureri de crestere. Erau si ele o binecuvintare, bineinteles, ca doar toti doream sa crestem, nu-i asa? Dar ce binecuvintare deghizata… Cu sau fara durere insa, nu am fi vrut in ruptul capului sa raminem mici. Sint unele persoane a caror crestere nu este adecvata si merg la doctor si ii pune in aparate speciale care sa ii intinda – sau trebuie sa faca operatii care sa ii ajute sa lungeasca oasele si astfel sa “creasca”. Cresterea este o binecuvintare… desi este insotita de durere si necazurile inevitabile pe care le produce aceasta crestere.

     Ne-am obisnuit sa ne gindim la binecuvintari ca la un tort cu frisca… cu cit mai dulce, cu atit mai bine. Doar ca binecuvintarile nu vin in farfurioare dragute si sub forma de desert. Dar nici nu trec prin noi lasind in urma calorii si celule de grasime. Binecuvintarile Lui il imbogatesc pe cel care le are, asa cum durerile  de crestere sau procedura de intindere a oaselor produce pina la urma un trup mai inalt, mai bine facut, mai adaptat nevoilor si cerintelor vietii… dar doare pentru o vreme. Asa am inceput sa vad eu binecuvintarile…a sa mi le imaginez astazi. Proiecte de durata lunga, citeodata anevoioase si dureroase, dar cu rezultate permanente. David a fost uns ca imparat cind era un copil blond si pastea oile tatalui sau… dar cu citi Goliati a trebuit sa lupte pina sa puna mina pe sceptrul binecuvintarii?

    Uite-asa cade omul pe ginduri de cite ori citeste un verset din Cartea Sfinta… si uite-asa un lucru simplu se complica sau unul complicat se mai lamureste…Voi din care unghi priviti binecuvintarile?