Pina nu ne duce cu targa...

     Blogul asta al meu oscileaza intre a fi un jurnal, un album, o marturisire de credinta, o jalba de jelanii, si o colectie de multe alte… multe si marunte chestii. Astazi am auzit citeva lucruri care m-au bucurat nespus…si mi-am zis in sinea mea ca era timpul sa aud si vesti bune, dupa care imediat mi-am adus aminte ca in viata nu-i urcus fara coboris si asa dintr-o data mi s-a imprastiat bucuria ca si floarea coapta de papadie…

     Si pe cind eram iara in valea umbrelor plouate ( fara absolut nici un motiv) un tip care lucreaza aici, a venit la deskul meu si mi-a spus ca vineri nu poate sa vina la lucru ca merge la vinatoare…cu mama lui.  Acuma tipul este de 46 de ani si am intrebat citi ani are “mamicuta lui” si mi-a zis ca 66. Am avut un moment in care n-am stiut daca sa rid sau…ce mai…sa rid in hohote?! Si dinsul era foarte serios…mi-a spus ca asta este o indeletnicire constanta si continua a familiei lor…

     Mi se pare interesant din cite amanunte este facuta viata. Unele dintre ele sint ca picurii de roua la o radacina care sufera de seceta. Ne bucuram oare de fiecare picatura de roua care ni se da? Sau vedem doar uscaciunea si sintem obsedati de ea? Ne programam asa incit sa vedem numai ce-i negativ, sa criticam, sa ne plingem de lucrurile care nu ne plac dar nu dam atentia cuvenita momentelor bune, frumoase, sanatoase ale zilei. Ca daca am face asa, ne-am bucura de un pahar de apa rece de la frigider intr-o zi calduroasa, de un ceai sau o cafea buna intr-o dimineata ploioasa, de frumusetea si parfumul unui trandafir ce infrunta anotimpurile…ne-am bucura de salutul politicos al unui vecin, de zimbetul unui copil nazdravan, de apusul sau rasaritul soarelui…de o plapuma calduroasa cu care sa ne acoperim sau de o pereche de pantaloni vechi si ponositi dar foarte confortabili…Ne-am bucura ca inca putem sa citim, ca nu trebuie sa aprindem lampa cu gaz ci doar folosim intrerupatorul. Ne-am delecta cu o supa buna de cartofi sau zeama de varza…mirosul de fin proaspat cosit sau un covor de frunze ruginii rasfatate in ultimele raze de soare ale zilei…

     Unele lucruri nu le stim pretui decit atunci cind le pierdem. Imi amintesc ca dupa ce m-au scos din transformator ( dupa accidentul meu de electrocutie) in timp ce ma transportau cu targa in ambulanta, cum stateam cu fata in sus am vazut cerul …si m-am uitat cu atita interes la cer, la iarba verde dimprejur…la toate. Stiam cit de grav este accidental si ca pot muri in urmatoarele ore…si m-am uitat la cer cu gindul ca il vad poate pentru ultima oara …Inca imi amintesc ce simtaminte am avut…parca n-am vazut niciodata un albastru mai frumos- parca toate erau mai colorate, mai frumoase, mai interesante. Ma uitam la ele cu alti ochi…aveam o alta perspectiva. Gindul meu de astazi ar fi sa ne bucuram de tot ce ne-a dat Dumnezeu …si unele lucruri le avem din belsug, altele cit ne este necesar. El ingrijeste de piinea cea de toate zilele si El imbraca crinii de pe cimp si El hraneste pasarile cerului- cu siguranta ca pe noi ne are in vedere din moment ce nici un fir  de par din cap nu cade fara stirea Lui. Eu zic sa nu asteptam pina ne duce cineva cu targa ca sa ne bucuram de frumusetea cerului senin…