SA NU NE MOARA CURCUBATA...

   

 Stiti cumva povestea lui Iona? Cine n-o stie. Este una dintre povestile copilariei. Iona inghitit de peste... Iona trimis la Ninive. Acuma ca am fost la Iope (Jaffa de astazi) imi si imaginez portul din care a plecat Iona... Si vorba copiilor mei Deb si Danny... "e asa de frumos aici, mami... nici noi n-am fi vrut sa plecam".
     Cind am realizat ieri ca pastorul va predica despre Iona, nu m-am putut abtine si mi-am zis in sinea mea... "iara ...mincare de peste?!" Dar... asa cum face Cuvintul Domnului de fiecare data... acelasi text si aceleasi cuvinte au dat o mincare sufleteasca de un gust si o aroma total diferita de alte dati. Si unele lucruri chiar ca m-au pus din nou pe ginduri. Am inceput sa cred ca "punerea asta pe ginduri" este o lucrare divina a Duhului lui Dumnezeu asupra noastra. Si ne face bine... ca se adreseaza fiecarui individ in parte, in timpul lui, in masura intelegerii lui, in conditiile particulare ale fiecaruia, tinind cont de nevoile noastre spirituale. Atunci de ce anume cred ca m-a pus pe ginduri istoria lui Iona? Poate ca este ceva special pentru mine de gustat, de inteles, de urmat ? In mod sigur ca asa este...
     Ce m-a frapat pe mine este Iona:4-1... unde Iona s-a miniat ca Dumnezeu a avut mila de Niniveni. Adica cum? Lui Dumnezeu ii este mila de oamenii pacatosi si ii iarta daca acestia se intorc la El si isi regreta pacatul... dar un pacatos se minie ca alti pacatosi au fost iertati? Si scriind aici, mi-am amintit de fratele mai mare din pilda Fiului risipitor care si el are o problema cu faptul ca Tatal il primeste pe fiul sau si il accepta din nou in casa. Si sa nu mai intirziem mult cu exemple istorice atita vreme cit situatii din acestea sint multe si vast raspindite si in familiile noastre si bisericile noastre. Ce se intimpla cu capul nostru? Cum putem gindi atit de ingust, atit de egoist si sa ne numim totusi crestini, copii ai Tatalui?
     Imi place sa ma gindec la felul cum a procedat Dumnezeu cu Iona cind a trimis viermele sa-i omoare curcubetele si sa-l lase cu capul in arsita soarelui, ca sa-l invete minte. Si nu ades ne moare si noua curcubetele de la cap... si ajungem cu ochii in soare... Sa nu ne intrebam de ce... sa nu ne miram, ci sa ne amintim de Iona. Si de la Iona ar trebui sa invatam mai mult decit atit...sa nu asteptam sa ne inghita vre-o balena...si sa nu ne bazam pe curcubetele care ne tine umbra... dar si sa avem mila de cei pe care Dumnezeu ii iarta si ii cheama la El. Cine sintem noi sa-i dispretuim pe fratii nostri, indiferent de starea lor... Domnul Isus a murit si pentru ei. Sa nu uitam ca in ierarhia cerului, cei de pe urma pot ajunge cei dintii si cei dintii... pot sa ramina fara curcubata la cap.