19 November 2013

SPUNE LUMII ...PENTRU MINE

N-am mai tradus de mult . Obisnuiam sa traduc cite o secventa frumoasa mai in fiecare saptamina. Astazi am dat insa de o bucata care isi merita munca. Iat-o aici...
........................
1 Ioan 4:19   "Noi Il iubim pentru ca El ne-a iubit intii."

   
Cu vreo 14 ani in urma ma uitam cum intra studentii mei de universitate la clasa de deschidere pentru "Teologia Credintei." Atunci a fost prima data cind l-am vazut pe Tommy. Isi pieptana parul flexibil si lung -  era de 6 inch de la umar in jos. Stiu ca e important ceea ce ai in cap nu ce ai pe cap, si cu toate astea eram total nepregatit sa-l vad pe Tommy aratind asa... si in sinea mea mi-am facut o notita mintala ..."foarte ciudat personajul."
     Tommy s-a intimplat sa fie ateistul clasei. In mod constant obiecta sau se strimba si facea haz la ideea ca exista un Dumnezeu care iubeste in mod neconditionat. A fost destul de linistit primul trimestru desi de multe ori era o durere sa-l am pe bancile din spatele clasei. La sfirsitul semestrului cind si-a dat examenul final m-a intrebat cu cinism...
-Crede-ti ca-l voi gasi vreodata pe Dumnezeu?
M-am decis sa raspund facind un pic de terapie cu soc...
-Nu! Am spus eu fara emotie...
-Oh!!! A raspuns el- credeam ca asta este produsul pe care ni-l serviti...
L-am lasat sa se departeze cinci pasi de usa clasei dupa care am strigat dupa el...
-Tommy... nu cred ca tu ai sa-L gasesti pe El, dar sint sigur ca El o sa te gaseasca pe tine. Tommy a ridicat din umeri si s-a departat. M-am simtit cumva dezamagit ca nu a inteles raspunsul meu inteligent.
     Mai tirziu am auzit ca Tommy a graduat dar am ramas rece la acest anunt. Apoi...a venit un raport trist: Tommy avea cancer terminal. Inainte de a putea eu sa-l caut, a venit el la mine. Cind a pasit in biroul meu, trupul lui arata deja teribil de schimbat iar parul lui lung era de mult dus din cauza chemotherapiei. Dar ochii ii erau inca luminosi si vocea firma .
-Tommy, m-am gindit la tine atit de des. Am auzit ca esti bolnav...am spus eu intr-o rasuflare...
-Da...foarte, foarte bolnav. Am cancer...si mai am doar citeva saptamini...
-Putem sa vorbim despre acest lucru?
-Sigur...ce ati vrea sa stiti?
-As vrea sa te intreb cum este sa fii de 24 de ani si sa stii ca mori...?
-Pai...ar putea sa fie si mai rau...
-Cum mai rau?
-Pai...ai putea sa fii de 50 si sa nu ai valori sau idealuri. Ai putea sa fii de 50 si sa crezi inca ca bautura si seducerea femeilor si banii sint inca lucrurile cele mai importante in viata...
-Dar am venit sa va vad cu un alt scop...si anume sa clarific ceva ce mi-ati spus dupa ultima clasa. V-am intrebat daca credeti ca-L voi gasi vreodata pe Dumnezeu si mi-ati spus "NU", lucru care m-a surprins atunci. Apoi mi-ati spus..."Dar El te va gasipe tine". M-am gindit mult la treaba asta, chiar daca cautarile mele nu erau suficient de intense la vremea aia. Dar cind doctorii au scos o tumoare din abdomenul meu si mi-au spus ca este maligna, am devenit serios in cautarile mele dupa Dumnezeu. Si cind cancerul s-a raspindit si la organele vitale, atunci am inceput cu adevarat sa bat la usile cerului. Dar nimic nu s-a intimplat. Apoi...intr-o dimineata m-am trezit si in loc sa mai apelez degeaba la un Dumnezeu care s-ar putea sa existe sau sa nu existe, m-am lasat de cautari. M-am decis sa nu-mi mai pese de Dumnezeu si de viata de dupa moarte - si cam de nimic altceva.
     M-am hotarit sa petrec timpul care mi-a mai ramas facind ceva mult mai profitabil. M-am pomenit gindindu-ma la ceva ce ne-ati spus in timpul unei lecturi" Tristetea cea mai mare este sa treci prin viata fara sa iubesti; dar va fi la fel de trist sa treci prin viata fara sa spui celor pe care ii iubesti ca ii iubesti" Asa ca am inceput cu cel mai dificil din familie...cu tatal meu.
     El citea ziarul cind m-am apropiat de el.
-Tata, mi-ar placea sa stau de vorba cu tine...
-Vorbeste...mi-a raspuns el...
-Pai...stii...e foarte important...Ziarul a coborit incet vreo 3 inches...
-Care-i baiul? mai intreba el...
-Tata...te iubesc...si vreau sa stii asta...
Tom mi-a zimbit si mi-a spus cu o satisfacti deosebita ca si cind ar fi simtit o bucurie secreta inauntrul lui...
-Ziarul a cazut pe podea, apoi tata a facut doua lucruri pe care nu mi le mai amintesc sa le fi facut inainte. A plins si m-a imbratisat. Si am vorbit amindoi toata noaptea chiar daca a doua zi dimineata a trebuit sa mearga la lucru.
- Cu mama a fost mai usor si la fel cu fratele meu mai mic. Au plins si ei cu mine, ne-am imbratisat si ne-am impartasit lucruri pe care le-am tinut secret de multi ani. Atit doar ca mi-a parut rau ca am asteptat atit de mult sa ma deschid in fata lor. Eram in umbra mortii si abia acuma m-am hotarit sa ma deschid fata de oamenii de care am fost cel mai aproape in viata asta.
- Apoi...intr-o zi, m-am pomenit deodata ca Dumnezeu era linga mine. N-a venit cind l-am implorat. Se vede treaba ca Dumnezeu face lucrurile in felul Lui si in timpul Lui. Dar lucru important este ca ati avut dreptate. El m-a gasit chiar daca eu am incetat sa-L mai caut.
-Tommy...(abia am putut sa soptesc) cred ca tu spui un adevar universal...mult mai important decit realizezi tu. Tu spui ca este mult mai posibil sa il gasesti pe Dumnezeu daca nu faci din el o proprietate privata sau o consolare instantanee la vreme de nevoie dar mai degraba cind te deschizi in dragoste.
-Tom...pot sa-ti cer o favoare? Poti veni la clasa mea de "Teologie a credintei", si sa repeti in fata studentilor mei ce mi-ai spus mie aici?
     Desi am planuit o data, Tommy nu a putut veni. Bineinteles ca viata lui nu s-a terminat la mormint, ci viata lui a fost doar schimbata acolo. A facut marele pas din credinta in viziune. El a gasit o viata mult mai frumoasa decit ochiul omenesc a vazut sau mintea omului a putut sa-si imagineze.
Inainte de a muri insa am mai vorbit o data cu Tom...
- N-am sa ajung sa vorbesc studentilor dumneavoastra...mi-a spus.
-Stiu asta, Tom...
-Dar...ati putea sa le spuneti dumneavoastra pentru mine? O sa spuneti... intregii lumi pentru mine?
-Am sa spun Tom... am sa spun lumii intregi pentru tine...

2 comments:

elena marin-alexe said...

MULŢUMESC MULT, Rodica!

Rodica Botan said...

Cu placere...m-am bucurat sa pot s-o traduc...