Era o biserica mica, biserica noastra. Nu cladirea - pentru ca cladirea era incapatoare si chiar avea un balcon si loc pentru cor sau orchestra. Dar era mica in privinta trupului - erau putini frati. Putini tineri... Dar fratele Gligor Cristea, predicatorul nostru ne lasa sa participam pe toti la program cit voiam - niciodata nu a zis ca spunem prea multe poezii sau cintam prea multe cintari. Niciodata... ci astepta rabdator pina ultimul frate sau sora aducea in fata Domnului darul lui si apoi incepea predica.
Pe vremea aia mi-as fi dorit sa fiu parte dintr-o biserica mai mare... cu mai multi tineri, cu mai multa activitate. Astazi ma gindesc... ce binecuvintare a fost bisericuta aceea in viata mea, ce binecuvintare sa pot cinta Domnului duminica de duminica... Imi amintesc ca daca venea cineva la noi la biserica si ne cinta o cintare noua, pur si simplu il "arestam" dupa biserica si scriam cintarea si o invatam pe loc. Eram noi asa talentati acolo... asa de flaminzi si setosi sa invatam o cintare noua... si sa-L laudam pe Domnul cu ea. Si nu numai... cintarea ne dadea un soi de veselie pe care acum am pierdut-o... un soi de bucurie pe care n-am mai intilnit-o de-atunci. Nu era o bucurie ca aveam ceva, ca am dobindit ceva... era ceva in noi inauntru... ca o flacara care ardea vesel si lumina in jur... si nu se consuma.
...Si am lasat bucuroasa acest loc mic si afumat in urma... si am plecat in America. Si in curind dupa ce am venit in America, am avut posibilitatea sa cumparam o multime de casete cu tot felul de muzica crestina sau sa ascultam la radio o multime de posturi crestine - unele strict doar cu muzica. Ce minunatie! Si ce credeti? De unde eram obisnuita sa cint toata ziua... sa cint cind mergeam cu masina, sa cint facind curat, sa caut cintari pentru duminica si sa repet in cursul saptaminii mai multe cintari, ca sa aleg una pentru duminica urmatoare... cu timpul m-am dezobisnuit sa mai cint... ca-i ascultam pe altii cum cinta... facind inregistrari si aranjamente muzicale mult mai elegante decit puteam sa fac eu.
Astazi am scos din sertar caietul si am cintat o parte din acele cintari vechi... Ce cuvinte sfinte! Ce gindire adinca!... Cita lauda si multumire... ce frumos inca suna cintarea unui pacatos iertat; ce bine suna marturisirea de credinta si bucuria salvarii pe buzele mele... ce bucurie aduce sufletului si ce reinnoire! Parca mi-am deschis ochii in ziua de Craciun si am dat de bucurie asa... dintr-odata...
Intr-o vreme mi-am luat cartea de cintari cu mine in masina. Acuma e noaptre cind ma duc si noapte cind vin, dar trebuie sa gasesc o solutie. Viata fara cintare este searbada... David stia el ce stia... Cintarea inlatura duhurile rele, intareste si sprijineste sufletul nostru deznadajduit si aduce atita bucurie...
Ce ziceti? Ne apucam iarasi de cintat? Ca la Petrila... sau la Petrosani... sau de unde sinteti fiecare. Domnul sa va dea un duh de cintare tuturor!...
(Citeva dintre pozele de mai jos sint poze de pe Google, dar cred ca au fost luate de pe blogul lui Alin Cristea - nota asta este ca sa nu dau de belea cu dumnealui.)
1 comment:
Mulţumiri pentru aşa îndemn, Rodica dragă!
Post a Comment