Am auzit astazi pe Adrian Rogers povestind ceva si m-am gindit sa impartasesc cu voi. Apropo de cit de multumitori sau nemultumitori sintem...
Un individ s-a saturat de civilizatie si s-a hotarit sa-si petreaca viata intr-o manastire. A zis el in sinea lui ca in singuratate si intr-un regim mai strict va reusi sa-si ajusteze pornirile firii si sa le potoleasca. A ales o manastire unde era voie sa spui doar 2 cuvinte pe an - deci in afara celor doua cuvinte pe care le spuneai la o data dinainte stabilita staretului, nu scoteai un cuvintel tot anul. Ca si omul asta as fi crezut ca un asemenea tratament va schimba natura omeneasca in mod categoric...
Dar sa vedem cum au decurs lucrurile. In primul an, la data stabilita, noul calugar s-a infatisat inaintea staretului si si-a rostit cele doua cuvinte:
-Pat tare... dupa care s-a inchinat si a plecat.
In al doilea an s-a infatisat din nou inaintea staretului si si-a tinut scurta lui cuvintare de doua cuvinte:
-Mincarea proasta!... dupa care s-a dus exact ca inainte inchinindu-se.
A mai trecut un an si s-a infatisat din nou inaintea staretului cu discursul pregatit dinainte...
-Eu plec! ...a zis dumnealui hotarit...
La care staretul i-a raspuns intelegator...
-Bine faci ...ca si asa doar ai cirtit de trei ani de cind esti aici...
......................
A trecut si ziua multumirii 2013. Si ce amintiri ne-au ramas? Indurarile Domnului nu s-au sfirsit, ci se reinnoiesc din an in an in ciuda faptului ca sintem slabi in credinta. As vrea sa uit ca este doar o zi a multumirii pe an - as vrea sa incep sa practic multumirea zilnic, dar nu oricum, ci in mod serios , cel putin tot atit de serios cit tacerea calugarului din povestirea de mai sus. Poate practicind se poate face ceva... asa ca...
"Binecuvinteaza, suflete, pe Domnul, si tot ce este in mine sa binecuvinteze Numele Lui cel sfint! Binecuvinteaza, suflete, pe Domnul, si nu uita nici una din binecuvintarile Lui!"Psalm 103
4 comments:
Cei mai multi, draga Rodica, merg mai departe, fara sa se autoanalizeze. La noi, a fost o saptamana intreaga a multumirii, cu intalniri de 2 ore in fiecare seara la biserica si cu multe, multe marturii despre ce a facut Domnul in vietile noastre si pentru ce Ii multumim. Am iesit si eu intr-o seara la microfon si am multumit pentru anul acesta, care a fost cel mai greu din viata mea de pana acum.
In acelasi timp, chiar daca in inima mea exista dorinta de a-I multumi Lui de dimineata pana seara, gandurile fiecarei zile, oboseala, suferinta, toate astea ma determina de multe ori sa rostesc rugaciuni de cerere, iar multumirea e... pe locul doi.
E bun indemnul tau la autoanaliza. Domnul merita lauda inimii in fiecare secunda.
Te imbratisez a.dama. Intr-adevar anul asta a fost greu pentru tine si eu stiu doar putin din cele prin care ai trecut. Dar si binecuvintarile au fost pe masura durerilor. Doamne...da-ne credinta sa putem trece prin tot ce ai hotarit, sa putem rabda fara sa cirtim, sa ne incredem fara sa sovaim si sa te iubim pina la sfirsit.
Am si eu doua cuvinte pentru tine: Iti multumesc!
;))
Mi-a placut de staret ... bine ca nenea a plecat inapoi in lumea reala ;))
Si mie mi-a placut grozav povestea. Eu cred ca la atat se rezuma si viata noastra. Ne nastem si apoi toata viata nu spunem decat cele doua cuvinte referitoare la ce avem, Nu-mi place, nu-mi place si la sfarsit... Eu plec !
Formidabila parabola....
Post a Comment