JURNAL DE MINA STINGA

     Ce scriu zilele astea este un fel de "jurnal de mina stinga". Dar nu numai scris cu stinga... ci parca si perspectiva este de stinga. Remarca asta nu se potriveste pentru cei la care stinga este mina dominanta - ideea este ca altfel vezi viata si lucrurile de pe pozitia unui neputincios... si in ultimele doua saptamini asta este perspectiva ce o am.
     Cit ma pot plinge de durerea fizica si de alte lucruri care ma depasesc la ora asta ...atit, si poate si mai mult, ma chinuie neputinta de a implini atitea functii marunte, si care pina mai ieri pareau neinsemnate. Astazi, intr-o discutie cu pastorul meu, imi spunea ca el crede ca Dumnezeu cu siguranta are un mesaj pentru mine (daca nu mai multe) si ca poate printre altele vrea sa-mi spuna sa o iau mai usor... sau poate ma determina sa practic si cum este cind primesti ajutor, nu numai cind dai... si la concluzia asta au ajuns si alti prieteni care m-au confruntat cu aceleasi ginduri.
     Nu-ti vine sa crezi unde se cuibareste mindria. Pot sa spun ca pastorul a atins un nerv... si ca intr-adevar am fost mai intotdeauna pentru independenta... si un pic mindra de mine ca ma descurc sau nu am nevoie de ajutorul nimanui. La chestiile astea rumegam azi, cind mi-am varsat cafeaua pe haine si pe jos. Si la chestii similare ieri, cind am intins ceva ciorba prin bucatarie sa vad cita suprafata pot acoperi...
    Astazi ma uitam la terapista cum misca fiecare falanga a degetelor mele batucite si innegrite... cu cita grija, incercind sa-i aminteasca fiecarui deget care ii este functia - sa n-o uite. Ca sa iau ceasca cu cafea sa o duc la gura, mii si poate milioane de celule trebuie puse in miscare - si nu orice miscare aiurea -, ci toate coordonate ca sa dea in final ca rezultat miscarea pe care o dorim, actiunea pe care vrem s-o facem. Cind David spune in Psalm ca e facut in chip minunat... pai fratii mei... mai minunat si mai complex de-atita nu se poate.
     Un mic accident a reusit sa ma demonteze intr-un asa hal, ca nu pot sa-mi revin din mirare! Pur si simplu ma trezesc in fiecare dimineata la o noua confuzie... nu stiu ce am de facut, nimic nu mai este dupa vechiul program... pina si prioritatile sint schimbate. Si totusi, in confuzia asta trebuie sa existe, si sint sigura chiar ca exista o taina; Dumnezeul meu care ma ciopleste de multa vreme are inca ceva major de schimbat la mine de mi-a luat macar (si sper) pentru o vreme folosinta miinii drepte.
.............
      Aici m-am oprit ieri din scris, si acum e aproape 3 in noapte, si nici chip de-a dormi. Ma osindesc sa iau mai putine medicamente de durere, ca sa echilibrez alte functii ale organismului ce par sa nu agreeze medicamentele astea. Zilele nu par mai usoare, desi tot asta as vrea sa raportez... si mina dreapta nu numai ca n-o pot folosi, dar ma incurca si mai tare sa nu o pot folosi pe cealalta - ca e mereu in cale. Cred ca e una sa te nasti complet, si alta sa pierzi din ceea ce stii ca esti. Ma gindesc la Joni Eareckson Tada, care a paralizat de la git in jos in adolescenta si, dintr-o sportiva energica, a ajuns o paraplegica. Noi ii zicem tragedie, dar in vocabularul cerului poate asta este o binecuvintare. Fata asta a reusit sa atinga o portiune de populatie tinuta prin dulapuri si locuri ascunse... si sa le spuna despre Christos. Nici un om sanatos n-ar fi putut sa faca lucrarea pe care a facut-o ea.
      Monica, sotia pastorului, mi-a adus citeva carti, printre care si "A place of healing" scrisa de Joni. Cred ca ma apuc de citit... poate ma ajuta sa  aflu raspuns la unele intrebari ce imi obosesc mintea... poate ajung sa fac sens in unele lucruri. De inceput... si fara multa intelepciune pot sa vad cu ochii mei ce poate sa-ti faca in viata o mica alunecare. Fizic ...alunecarea mea din baie mi-a distrus incheietura miinii, si acuma suport consecintele. Nu sint inca sigura cit si care vor fi consecintele permanente ale acestei usoare alunecari.
     Dar din punct de vedere spiritual... de cite ori alunecam? Oare in directia aia nu sint consecinte?
Unii reusim performante neinchipuite in a tine alunecarile sau consecintele alunecarilor un secret. Singurul lucru vizibil este... roada. Sintem verzi, dar nu sintem vii... pentru ca nu aducem roada.
     Stiam eu ca undeva pe-aici se gaseste si concluzia la ce am scris... si concluzia asta este diferita pentru fiecare care citeste. Daca Duhul Lui este inca cu noi, El o sa ne ajute sa clarificam misterul din noi.