MULTUMIRE = BUCURIE

   

     Si cum ar trebui sa fie multumirile noastre? Sa aiba inca praspete pe ele sudorile mortii prin care am trecut? Sa se auda pe fondalul muzicii produse de o bucurie interioara de nedescris?...Sa fie ca un cintec nou care are un refren placut care apare la intervale scurte si pune un ritm usor si vesel cintarii...?
    Ma tot gindesc cum ar trebui sa fie multumirea mea? Ca vedeti voi... de citeva zile am motive sa multumesc Domnului intr-un fel nou si neprevazut. El apare in cuptorul aprins si asa a aparut si pentru noi. Primul impuls a fost sa stau si sa astept sa ma asigur, sa fiu convinsa ...ca Dumnezeu lucreaza. Si era doar soapta diavolului care ma tinea legata de o stare veche de lucruri. Dumnezeu intotdeauna lucreaza... si lucrul Lui inseamna progres. Numai diavolul darima si impileste tot ce poate, tot ce are viata, tot ce creste...
     Asa ca sint in mijlocul cintarii... si vreau s-o tin asa cu multumirile ca nu cumva sa mai vina momentele alea de cerere... Mai imi place sa multumesc - desi sincera sa fiu in alte dati am cam uitat la scurt timp de multumire... Ca atunci cind iti merge bine esti tare ocupat si Dumnezeu nu este prea mult pe lista de prioritati...
     Astazi "am bucurie ca fintina"... si astazi ma bucur in Domnul si astazi aduc multumiri cu bucurie pentru speranta de viata, pentru copiii mei, pentru calauzire, mila dragoste si indurarea Lui fara margini... Astazi am sa-I multumesc ca El este Domnul si Dumnezeul meu... Am sa fac din ziua de azi o sarbatoare a multumirii... Mai stii? Poate am sa si scriu o cintare noua...
(Postul asta este pentru tine, Deb)