"S-A ISPRAVIT"...

     Iertarea...Ce subiect urias...Si nu vorbesc despre iertarea pe care o primim de la Dumnezeu...ca El - numai El stie sa ierte cu adevarat. Vorbesc de felul in care ne raportam noi oamenii la iertare. Zicea astazi un fost drogat si alcoolic care a devenit crestin si acum se ocupa cu reabilitarea altor oameni dependenti de alcool si droguri - ca dintre a ierta pe altii, a te ierta pe tine si a primi iertarea Lui Dumnezeu, cel mai mult oamenii au probleme cu a se ierta pe ei insisi.
     Si nu trebuie sa fi un alcoolic sau un drogat ca sa te studiezi personal vizavi de aceste trei lucruri...ca orice pacatos (si toti sintem pacatosi) se poate analiza vizavi de aceste trei conditii, aceste trei stari de lucruri. Si daca nu te poti ierta pe tine... nu prea este posibil sa-i ierti pe altii. Si daca nu te-ai iertat pe tine... cum ai sa intelegi oare iertarea lui Dumnezeu?
      Stati numai si ginditi-va la greselile facute in viata...cele care v-au schimbat destinul, v-au alterat viata, v-au marcat pentru totdeauna. Acele greseli de care nu ne mai putem descotorosi pentru ca fiecare gresala are si o consecinta... Si in conjunctura asta... unde sta iertarea?
      Si cu toate astea, zicea omul asta care lucreaza cu oameni a caror viata a fost uneori consumata in intregime de pacat..."raspundeti in dreptul vostru... ce inseamna pentru voi acele ultime cuvinte spuse de Domnul Isus pe cruce... "S-a ispravit!"...
      ............................
      Am ramas cu gindul la aceste doua cuvinte. Ce inseamna pentru mine aceasta fraza scurta? Inseamna oare ca toate pacatele mele vechi, prezente sau viitoare ...au fost platite? Inseamna ca m-a iertat, m-am iertat si am iertat si eu pe altii la rindul meu? Ca s-a facut acel schimb...iertarea in schimb pentru plata pacatului meu. Viata Lui pentru viata mea...Tranzactia s-a incheiat, pretul a fost platit si El este proprietarul acestui suflet cumparat atit de scump...sufletul meu?
      Si atunci ...cu ce tupeu mai tin minie impotriva cuiva, eu care am fost iertata? Sau si mai si...am neobrazarea sa spun ca "nu-mi pot ierta " ceva... Se poate o forma de mindrie mai oribila? Dar sa nu fiu sigura ca am fost iertata de El? E ca si cum Dumnezeu mi-a intins un cadou si eu sint asa de plina de sinele meu ca nu-s sigura ca am nevoie de el, de iertarea ce mi-o da...
............................
     Doamne...iti multumesc ca ai dus pina la sfirsit crucea si ai platit pretul intreg pentru mine. Primesc darul Tau fara de care viata mea ar fi un cosmar etern. Nici nu indraznesc sa mai zic nimic nici de mine si nici de altii... Singele Tau ma spala si ma innobileaza... Multumesc...