“Nu veti avea de
luptat in lupta aceasta; asezati-va, stati acolo, si veti vedea izbavirea pe
care v-o va da Domnul.” 2 Cronici 20:17a
Oh, ce-mi place versetul asta…O sa ziceti ca nu e pentru
mine, ca nu e pentru noi…ca a fost scris pentru copiii lui Israel. Si aveti
ceva dreptate. Numai ca , pe undeva Vechiul Testament si evenimentele de atunci
se oglindesc in Noul Testament si situatiile prezente. O gramada de lucruri
putem invata, gasim raspunsuri la situatii si crize, gasim paralele intre
problemele omenirii de atunci si cele de azi, intre copiii Lui Israel din vechime
si copiii Lui Dumnezeu de pretutindeni astazi.
Si mai cititi
odata versetul …ca tare-i fain!!! Ce-mi place mie cel mai mult este ca versetul
promite o mare victorie si cere de la copiii lui Israel un singur efort. Sa se
aseze jos…si sa stea” acolo”…si sa se uite ( ca altfel n-au cum sa vada). Asta efort!!!
Si sint absolut sigura ca avem situatii in viata cind si daca vrem sa luptam cu
problemele ce le avem, ele sint asa de mari ca stim précis ca n-avem nici o
sansa. De ce sa ne rupem giturile degeaba? Nu v-ati simtit niciodata invinsi inainte
de a incepe lupta ? Eu m-am simtit de multe ori . Si m-am gindit la tot felul
de solutii, dar nu la asta de mai sus. Iti trebuie curaj sa faci ce au facut
evreii. Iti trebuie curaj sa stai pe marginea marii si sa te uiti cum vine
Faraon cu carale si calaretii lui stiind bine ce are de gind sa faca. Iti
trebuie curaj sa te asezi jos si sa stai sa privesti cum da Domnul izbavire.
Si ca sa stai jos
“acolo”…iti mai trebuie pe linga curaj si multa ascultare. Si ascultarea asta
vine din cunoastere si admiratie fata de Cel ce ne spune sa stam jos si sa asteptam
interventia Lui. Si stiti de ce ne spune sa asteptam “acolo”? Pentru ca
izbavirea vine in timp- un timp hotarit de El …Si nici asteptarea nu-i usoara…e
drept. Dar rodul asteptarii este rabdarea, si al rabdarii izbinda …
Asadar v-am
explicat de ce imi place mie versetul asta si de ce ori de cite ori ajung la el (il am subliniat) ma umple de speranta si-mi da viata!
Zilele astea am
trait un asa moment de…”aha”… Si daca ma cautati ma veti gasi si astazi tot “acolo” stind jos si asteptind
izbavirea…Nu pot sa spun ca nu-mi vine sa ma ridic - ca-i in natura mea sa fac
ceva; dar stiu ca nu-s in stare sa fac nimic decit sa incurc lucrurile si sa imi
arat inca o data (oare a cita oara) neascultarea. Nu-s in stare sa rezolv nimic,
dar ma gasesc mereu in treaba cind mi se spune doar sa stau jos…”acolo”.
De ce va scriu
toate astea? Pentru ca mi-a trecut prin cap ca mai sint din cei ca mine care ies
dintr-o problema si dau de alta, sint istoviti, dezorientati si dezamagiti… Prindeti
inima, prieteni! Cititi versetul de mai sus si raportati-va la el. Noi sintem
copiii Domnului si El este Pastorul nostru. Versetul asta seamana mult cu
Psalmul 23…”El ma duce la ape de odihna si-mi invioreaza sufletul”…
Si in concluzie… luati
loc va rog…”acolo” …
No comments:
Post a Comment