STINGA DESPRE ...DREAPTA...

     Am fost astazi la doctor. Mi s-a mai vindecat mina... si ma bucuram sa nu o mai vad umflata si inflamata. Dar... saptamina viitoare urmeaza o alta operatie... pe aceeasi taietura. Trebuie sa-mi scoata tija si cele 5 suruburi si sa curete locul de scar tissue crescut aiurea. Doctorul spera ca asta ma va ajuta sa-mi misc degetele si sa pot inchide pumnul, sa pot apuca cu mina dreapta... sa o pot folosi din nou - ca acum nu pot.
     M-a apucat bineinteles jalea. Ca uitindu-ma doar la moment si doar la situatie nu pot sa vad mai mult decit durere si deznadejde. Bineinteles ca ma vineaza, si ma oboseste, si ma obsedeaza gindul... "dar daca"... Dar daca n-am sa mai pot sa-mi folosesc mina, ca sa ma pot reintoarce la lucru? Dar daca?
     Ca fiecare dintre noi, dintre voi... am si eu planuri. Dar daca planurile mele asa simple si decente cum sint... nu se vor implinii? Dar datoriile? Chiar asa modeste cum sint... sint datorii care trebuie platite. Dar... vacantele in Europa sau mai stiu eu pe unde visam sa ajung?
     Ma doare mai tare mina... sau gindul ca planurile mi se risipesc? Cum am sa-mi mai ajut copiii? Cum o s-o scot la capat?
     Trebuie sa marturisesc ca omul din mine se ingrijoreaza de toate astea. Dar tot la fel trebuie sa recunosc ca ceea ce am invatat, ceea ce am experimentat in ani, traind din mila Domnului in momente de grea cumpana... ma ajuta sa nu disper. Chiar daca gindurile negre se gramadesc deasupra capului meu... eu stiu ca Dumnezeu mi-a purtat de grija atunci cind am venit din Romania cu o valiza si un copil de mina, fara sa stiu sa vorbesc si fara sa am vreo profesie lucrativa. De ce m-as speria acuma, cind am baut apa in desert, cind am trait momente de izbinda cu El...???
    Eu nu stiu cum o sa fie viata mea mai departe - dar vreau sa fac o marturisire publica, pentru cei care nu cred in Dumnezeu. Eu cred ca Dumnezeul meu este viu - eu cred ca ma iubeste, desi n-am absolut niciun merit - eu cred ca-mi va ajuta sa ma descurc, indiferent daca imi va repara sau nu mina. Si am sa continui sa scriu pe blog doar ca sa aveti privilegiul sa Il cunoateti si voi pe Tatal meu ceresc. Nu va prezint credinta mea, sau vrednicia mea, sau destoinicia mea, ca nu le am. Ba v-am prezentat adesea slabiciunile mele - si chiar mai mult decit era necesar. Toate insa cu dorinta sa va cistig increderea sa vedeti de unde vin, sa intelegeti ca n-am nici un motiv personal sa-i dau lui Dumnezeu credit - El n-are nevoie de creditul meu. Vreau sa intelegeti, cei care sinteti ca si mine si aveti un trecut pestrit, ca Domnul Isus a venit sa caute si sa mintuiasca ce era pierdut. Nu faptele noastre bune ne duc in cer, desi faptele bune sint de dorit. Cu ele, Il putem bucura pe Tata. Singele Lui pretios ne spala si ne face vrednici de eternitate in Imparatia Lui.
    Asa ca... va mai scriu... asa cum pot... cu stinga. Am sa va mai spun ce face dreapta... daca Domnul imi da zile, si energie, si curaj sa scriu, asa cum mi-a dat astazi. Si am sa va spun ce lucruri minunate va face El in viata mea...