26 April 2014

Amintiri de la Marea Moarta...

     Un alt lucru care m-a impresionat in calatoria mea de anul trecut in Israel a fost Marea Moarta. De fapt Marea Moarta este un lac urias de circa 600 de km patrati, in care curge riul Iordan. Se afla la granita dintre Israel si Iordania. Nu exista viata in Marea Moarta din cauza salinitatii, care este de zeci de ori mai mare ca salinitatea marilor si oceanelor. Si daca ai vrea sa te scufunzi, nu poti, pentru ca apa sarata te tine la suprafata.
     Am vazut o singura salupa militara pe suprafata apei - erau graniceri. Se zice ca nimeni altcineva nu are voie sa navigheze pe apa asta. Am fost si eu curioasa sa imi ud picioarele sau sa plutesc pe aceasta apa - mai ales ca eu nu stiu sa inot. Si cu toata dorinta si curiozitatea mea de a merge acolo, odata ajunsa acolo, m-am simtit foarte ciudat. Am intrat in apa... si, la sfatul sorei mele, mi-am luat ceva incaltari cu care sa pot merge in apa, pentru ca terenul nu este prietenos... mult pietris...
     Cind am intrat in Marea Mediterana, la Jaffa, mi-au zburdat picioarele de placere si bucurie. Apa era calduta si parca mingiietoare. In Marea Moarta insa apa este neprietenoasa... parca ai intrat in alt lichid... greu, sufocant, neprietenos. Am vrut sa experimentez si am incercat sa merg mai in larg. Este stiut ca intrind in aceasta apa trebuie sa ai grija sa nu iti ajunga apa in ochi... ca ai ce suferi usturime apoi. Asa ca am mers incet si am tatonat cu piciorul cind sa fac fiecare pas. Nu vezi unde pui piciorul, fiindca apa este inchisa la culoare... si sint o multime de gropi. Cum calci intr-o groapa, cum te stropesti... si stropii respectivi pot sa-ti ajunga in ochi si sa te arda. M-am asezat jos si am pipait cu mina terenul. Tot la citiva pasi dai de buzunare de mil fin, pe care oamenii il folosesc pentru diferite boli. De fapt asigurarea medicala le plateste unora sa mearga acolo pentru bai datorita beneficiilor mult cunoscute in intreaga lume ale acestui namol.
    Dar umblind incolo si incoace pe malul apei, m-am gindit cit de bine se simte corpul asta al nostru cind facem baie in apa... in apa vie - si ce sinistra si neplacuta este baia asta in apa moarta. Abia am apucat sa ies de acolo si sa fac un dus cu apa buna...
     In Marea Moarta nu creste nimic... decit citeva bacterii. In apa buna - in apa vie, creste tot ce exista pe lumea asta. Riul Iordan a alimentat aceasta mare de mii de ani, dar acum atit iordanienii, cit si evreii folosesc apa Iordanului pentru irigatii, asa ca Marea Moarta se micsoreaza de la an la an. Localnicii sint ingrijorati ca, in timp, marea va disparea...
     Pentru ca Marea Moarta este in vecinatatea Sodomei si Gomorei, am gasit un filmulet tradus in romana, care explica stiintific ce s-a intimplat in preajma marii. La inceput, pare ca nu ar fi de acord cu Biblia, dar daca urmariti filmuletul pina la sfirsit, veti realiza - din nou - ca Biblia este corecta si e mai presus chiar decit istoria. Chiar daca nicaieri in alte scrieri nu se amintesc anumite evenimente, daca ele sint scrise in Biblie, au existat. Cercetatorii si oamenii de stiinta care si-au inceput cercetarile de la aceste informatii gasite doar in Biblie au ajuns in cele din urma sa gaseasca si dovezile arhelogice, sau astronomice, sau stiintifice pentru a sprijini informatia din Biblie.
http://www.trilulilu.ro/video-diverse/mistere-biblice-sodoma-si-gomora-documentar?ref=similare_jos

No comments: