DACA POEZIA LUI BLAGA AR FI FOST UN PUZZLE... EU ASA PUNEAM BUCATELELE INAPOI...

CINTARETII BOLNAVI
de Lucian Blaga

Purtam fara lacrimi
o boala in strune
si mergem de-a pururi
spre soare-apune.

Ni-e sufletul spada
de foc stinsa-n teaca.
Ah, iarasi si iarasi
cuvintele seaca.

Vint vesnic rasuna
prin cetini de zada.
Purces-am in lume
pe punti de balada.

Strabatem amurguri
cu crini albi in gura.
Inchidem in noi
un sfirsit sub armura.

Purtam fara lacrimi
o boala in strune
si mergem de-a pururi
spre soare-apune.

Rani ducem - izvoare -
deschise sub haina.
Sporim nesfirsirea
c-un cintec, c-o taina.
........................

BALADA FURATA
de Rodica Botan

"Vint vesnic rasuna
prin cetini de zada..."
...Iar eu si cu mine,
ne tinem de sfada...

"Nimic nou sub soare..."
Nimic nou la mine!
Si-o dulce otrava
imi curge prin vine...

Ca mergem de-a pururi
spre soare apune,
e asta durerea
ce-ades ne rapune?

Sau lacrima-n geana,
sau spada din teaca,
sau viata ce trece
umila si seaca?

Durerea-i doar sursa
de foc ce ne tine
si treji si reali
la o viata ce vine!

Nu-i totul pierdut
si nu-i totul zabava!
Sintem doar in drum
catre-o alta isprava!

PE URMELE PASILOR CUI?

de Rodica Botan


Pe panta din dreapta,
Pe panta din stinga,
Vad pasii a multi calatori…
Purtati sint de doruri,
Purtati de sperante…
Spre Tarmul Eternelor Zari!
Pasi mai semeti si pasi usurei,
Pasi inocenti si pasi duri…
Urme pe urmele altor pasi vechi…
Oare cind vom pasi pe ai Lui?

CREDINTA...

Credinta este pasarea care simte cind se lumineaza, dar cinta si cind s-a lasat intunericul!

Faith is the bird that feels the light and sings when the dawn is still dark.  (Rabindranath Tagore)

SAH-MAT

     Se spune ca un campion la sah a vizitat o galerie de arta renumita. Tablouri minunate... reprezentind tot felul de aspecte ale vietii... S-a plimbat incet, cu miinile la spate, fluierind... dar la un moment dat, a zarit un tablou care pur si simplu l-a facut sa stea nemiscat - l-a captivat. Si a stat omul cumpanind in fata tabloului vreme indelungata.
     Deasupra ramei era inscris titlul tabloului: "Sah-Mat". Tabloul reprezenta doi jucatori de sah. Intr-o parte era diavolul, cu un rinjet flegmatic pe fata, sigur de el, balansindu-se pe scaun - aratind deja ca un invingator; iar de cealalta parte era un om pe a carui fata era intiparita groaza, cu sudoarea broboane pe frunte, lacrimi in colturile ochilor si cu mina la gura, rozindu-si unghiile de disperare. Intre ei, tabla de sah, unde se astepta ultima miscare din partea omului ingrozit, care privea spectacolul cu exasperare. Era evident ca pretul partidei era sufletul omului, si diavolul era convins ca l-a cistigat.
     Campionul de sah nu se mai putu desprinde din fata tabloului. Cel care avea grija de galerie se apropie de el... si omul il intreba daca nu cumva au pe undeva o tabla de sah. Ii spuse acestuia ca este campion de sah si ca vrea sa reproduca partida de sah din tablou. Intimplator, s-a gasit acea tabla de sah, si in fata tabloului, campionul la sah a asezat piesele exact asa cum erau in tablou. S-a uitat cu bagare de seama la piese si, dupa citeva minute, a izbucnit intr-un puternic hohot de ris. Cel care pazea galeria se uita nedumerit - dar campionul i-a explicat ca omul mai avea o miscare de facut, si cu miscarea respective, diavolul ar fi fost facut sah-mat.
....................
     Asa este si viata noastra de multe ori... necazuri, si framintari, si dureri de tot felul. S-ar parea ca cel rau a cerut sa ne cearna ca pe Iov si ca este foarte aproape de a-si atinge scopul... si ride haotic, ride batjocoritor... Dar nu are putere asupra noastra - nu este stapin pe situatie, ci mincinos cum este el pozeaza mereu ca ar fi in control. Nu uitati ca una dintre miscarile care intotdeauna aduc victorie este rugaciunea. Cind totul pare pierdut... mai este inca o miscare de facut pe tabla de sah... nu va lasati impresionati de rinjetul celui rau, de gravitatea situatiei, nu va lasati coplesiti de deznadejde... Pe cruce, intre doi tilhari, Domnul Isus i-a dat sah-mat diavolului... pentru totdeauna.

PACATUL... NEPACATUIT...

Luca 16:19-31

19. Era un om bogat care se imbraca in porfira si in subtire; si in fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire.

20. La usa lui, zacea un sarac, numit Lazar, plin de bube.

21. Si dorea mult sa se sature cu firimiturile care cadeau de la masa bogatului; pana si cainii veneau si-i lingeau bubele.

22. Cu vremea, saracul a murit; si a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul, si l-au ingropat.

23. Pe cand era el in Locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochii in sus, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui

24. si a strigat: "Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit in vapaia aceasta."

25. "Fiule", i-a raspuns Avraam, "adu-ti aminte ca, in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mangaiat, iar tu esti chinuit.

26. Pe langa toate acestea, intre noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi sau de acolo la noi sa nu poata."

27. Bogatul a zis: "Rogu-te, dar, parinte Avraame, sa trimiti pe Lazar in casa tatalui meu;

28. caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lucruri, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin."

29. Avraam a raspuns: "Au pe Moise si pe proroci; sa asculte de ei."

30. "Nu, parinte Avraame", a zis el, "ci daca se va duce la ei cineva din morti, se vor pocai."

31. Si Avraam i-a raspuns: "Daca nu asculta pe Moise si pe proroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti."

.................

      Am sa va spun ce mi-a trecut mie prin cap astazi cind am auzit o predica din textul asta. Textul este vast si se pot scoate atitea idei din el... si predica a fost buna, dar se discutau alte lucruri - in timp ce mie mi-a venit asa deodata sa ma intreb... de ce o fi ajuns bogatul asta in iad? Ca nu spune textul sa fi facut nici crime, nici furturi, nici rautati... nu se pomeneste nici un pacat macar. Ba poate ca era prea elegant?! Nu stiu sa scrie undeva ca este pacat sa fii elegant. Sau poate ca minca bine... organic... si ducea o viata vesela? Nici veselia nu scrie in Biblie sa fie pacat! Atunci de ce ajunge dumnealui in iad?
     Bogatul asta pare ca... era un om cumsecade... cam asa cum sintem si noi astazi. Ne vedem de treaba noastra, sintem ocupati cu lucruri pozitive, mergem, venim, sintem preocupati, obositi... nici nu avem timp sa facem cine stie ce prostii. Sintem oameni cu prestigiu in societatea in care functionam si o lume intreaga ar putea sa fie martora ca sintem niste cetateni excelenti.
     Asa ca... oare ce a facut sau n-a facut omul asta de afaceri ca a ajuns sarmanul in iad?! Si logica mea imi spune ca odata ajuns in iad, omul stie exact ce a facut sau n-a facut, pentru ca il arde o dorinta ...si nu este deloc timid sa si-o exprime. Pe vremea cind traia, nu a avut timp sa-l bage in seama pe omul de la poarta lui; dar acum, aflat in iad, il recunoaste. Interesant! Si se roaga de el... deci il stie bine. Acuma poate sa-l bage in seama...
     Si n-am sa va spun mai mult, ca as vrea sa ne gindim fiecare in dreptul nostru. Ce avem oare in comun cu acest bogat? Eu imi fac deja lista si sint sigura ca, daca sinteti sinceri, o sa aveti si voi citeva ginduri in privinta aceasta. Poate uneori nu ce facem este rau... ci ceea ce am putea sa facem, si nu facem. Motivele sint multe, dar ele nu o sa ne scuze in ziua judecatii: nici oboseala, nici indiferenta, nici egoismul, nici rautatea, nici lacomia, nici macar faptul ca sintem prea ocupati cu... ocupatii. Asa ca... atentie nu numai la ce facem, dar si la ceea ce ...nu facem! Judecata asta este finala si nu are nimeni drept la apel!!!

EU SI... CIORILE ...

Ati mai vazut vreodata vreo pasare mai nesimtita ca cioara? Ceva nemaipomenit! Am cirese in gradina… De cind incep sa se roseasca pina cind mai exista o singura boaba de cireasa pe pom, doua ciori negre ca satana si cu niste voci ragusite si metalice croncane ca niste dezmatate in virful nucului care sta de straja, mai inalt decit ceilalti pomi, intr-o latura a gradinii.

Am aruncat cu lemne dupa ele, am tipat la ele… nimic…
Si nu ca nu ar fi destule cirese, pentru toata lumea… dar simpla lor prezenta in gradina mea ma scoate din bocanci. Imi place sa ma duc in weekend, dimineata de tot, sa admir ultimele flori sau sa vad ce fructe s-au mai copt… Vezi de ai insa o clipa de liniste cu imputitele astea de ciori!… Ca nu le mai tace gura deloc… pur si simplu in creier imi croncane... Mergi mai pe seara sa dai drumul la apa, sa uzi… de obicei este o placere sa stai in gradina cind umbrele noptii abia se coboara incet si frunzele freamata de cite o adiere care sterge incet din aer arsita de peste zi. Dar …toate ar fi bune si frumoase daca nu ti-ar bodogani in creier cele doua ciori din virful nucului. Cu sonorul dat la maxim, isi trimbita impertinenta, parca sa lase sa se stie ca un intrus a calcat pe domeniul lor...

Parca eu as fi intrusul, nu ele!!! Asta este proprietatea mea!!! Eu platesc ratele lunare… Numai ca eu si ciorile traim se pare in doua lumi paralele. Poate in lumea lor ele au stapinire peste gradina mea si de pomii de acolo… Eu sint responsabila cu plantatul si udatul… ele cu mincatul...

Biblia spune ca pasarile nici nu seaman, nici nu secera, dar traiesc din ce creste… chiar daca am eu documente ca ciresul creste pe proprietatea mea… mare bai pentru ciori!… maninca cele mai frumoase cirese, taman din virf, unde soarele le coace si sint mai dulci si mai bune decit cele de pe unde ajung eu. Mai ma urc eu pe scara, dar am citeva amintiri proaspete in virful capului de la ultima cazatura…

Ne apartine oare ceva cu adevarat pe lumea asta? Am spus cindva "sotul meu", "sotia mea"… "copiii mei"… "casa mea"… "viata mea"… dar am bagat de seama ca nimic nu este permanent… totul este in tranzitie…" Al Domnului este pamintul, cu tot ce este pe el"…si El hraneste si ciorile din nucul meu, cu sau fara aprobarea mea… Asa ca… n-am decit sa accept ca dreptul de proprietar nu-mi apartine… si ca daca mi-a facut cuib mie sub nuc, ciorilor le-a facut in nuc …poate tocmai ca sa-mi croncaneasca in cap si sa-mi dea citeva lectii de rabdare, vreo lectie despre avere si proprietati, alta despre dragoste pentru toata creatia Lui… si cine stie ce alte lectii o mai vrea sa ma invete…

L-am intrebat pe Danny de BB gun ...Aveam de gind sa impusc ciorile… dar mi-e teama ca daca sint trimise de El, o sa scap de doua ciori, si Domnul o sa-mi trimita un cird intreg…

Doamne… oare ce Ti-a trecut prin minte cind ai creat si ciorile astea... serios vorbesc…!?

LINIA DE PLUTIRE

    Ati auzit vreodata de asa zisa “linie de plutire”? Eu am folosit expresia asta de multe ori fara sa stiu exact de unde vine. Dar recent am citit ceva ce m-a luminat. Am citit ca in secolul 19 corabiile erau adesea supraincarcate, si din cauza asta multe dintre corabii s-au scufundat, si echipajele au fost inghitite de adincul marilor si oceanelor. Asa ca, in 1875, ca sa remedieze situatia si practica asta neglijenta, un politician englez - Samuel Plimsoll - a facut o lege prin care se faceau anumite calcule si se trasa o linie pe corabie – linia de plutire - numita si “Linia lui Plimsoll”. Aceasta legislatie exista si astazi, si vasele nu pot fi incarcate peste linia respectiva.

     Acuma aplicatia practica … Traim intr-o vreme unde ne hamalim si sufletul, nu numai trupul, dincolo de… linia de plutire. Majoritatea facem eforturi sa ne pastram echilibrul: in familie, societate, la locul de munca. Ce este de facut? Sa ne uitam bine ce caram in “corabie”. Unele dintre lucrurile pe care le caram dupa noi ne consuma energia si timpul, si ne obosesc, si ne streseaza degeaba. Am putea arunca din ele. Altele sint prea grele si nu le putem duce. Pe alea, le putem arunca asupra Lui. Biblia ne spune sa aruncam asupra Lui toate ingrijorarile noastre. Logica este simpla si nu prea avem de ales, ca… daca ducem prea mult este posibil sa ne scufundam.

     Cum aruncam asupra Lui? Simplu… in rugaciune!

CARE FIU AI VREA SA FII?

Luca cap. 15: 11- 32

” El a mai zis:” un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său:” Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele, pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni. Și-a venit în fire și a zis:” Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și îi voi zice:” Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.” Și s-a sculat și a plecat la tatăl său.

Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis:” Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi:” aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare. Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim; căci acest fiul al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.” Și au început să se veselească.

Fiul cel mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns:” Fratele tău a venit înapoi și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat pentru că l-a găsit iarăși sănătos și bine.”

El s-a întărâtat de mânie și nu voia să mai intre în casă. Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat.”

” Fiule,” i-a zis tatăl,” tu totdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.”

.....................
     Ieri m-au vizitat parintii. I-am chemat la cules de cirese. Nu sint chiar coapte ciresele, dar vad ca pasarile le maninca deja, asa ca i-am chemat sa culeaga pina mai este ceva pe pom. Am stat de vorba un pic cu ei si, la un moment dat, tatal meu a zis ceva de pilda fiului risipitor. Eu l-am auzit vorbind atit de mult din pilda asta, ca ma gindeam deja cum sa schimb subiectul sa vorbim de altceva. Dar m-am pomenit ca imi pune o intrebare... Zice el...
     -Erau numai doi fii. Nu trei... numai doi. Spune-mi si mie, Rodica, tu care din ei ai vrea sa fii?
     Am stat asa citeva secunde si am realizat ce adevar urias spune. Chiar si in pilda cu fecioarele, sint cinci intelepte si cinci neintelepte. Si in pilda asta nu exista cale de mijloc, nu exista al treilea fiu. Tatal Ceresc, in afara de Domnul Isus care n-a avut pacat, desi a trait ca noi, desi S-a nascut in trup omenesc... nu are decit fii risipitori sau fii ca si fiul mai mare, care s-a miniat si n-a mai vrut sa intre in casa...
Am stat si m-am gindit, si rizind i-am spus tatei ca prefer sa fiu fiul risipitor, ca el a ajuns pina la urma sa stea la masa cu Tata - pe cind celalalt... nu se stie.
     Daca citim bine parabola, ne putem identifica si noi de care parte sintem. Tu... cam cu cine te asemeni?

CIND VORBIM IN INIMA NOASTRA...

1 Samuel 1-12

 1.Era un bărbat din Ramatayim-Ţofim[a], din ţinutul muntos al lui Efraim, numit Elkana. El era fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, şi era efratit. 2 El avea două soţii. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de-a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea.

3 În fiecare an, bărbatul acesta se ducea din cetatea sa la Şilo ca să se închine şi să aducă jertfe Domnului Oştirilor[b]. Acolo slujeau ca preoţi ai Domnului cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas. 4 În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soţiei sale, Penina, şi tuturor fiilor şi fiicelor pe care le avea de la ea, 5 dar Anei îi dădea o parte mai aleasă fiindcă o iubea. Domnul însă o făcuse stearpă. 6 Potrivnica ei obişnuia s-o necăjească[c] ca s-o facă să se mânie din cauză că Domnul o făcuse stearpă. 7 Potrivnica ei făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori se ducea Ana la CasaDomnului, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea şi nu mânca nimic. 8 Atunci Elkana, bărbatul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi şi nu mănânci şi de ce îţi este mâhnită inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“

9 Odată, după ce a mâncat şi a băut la Şilo, Ana s-a ridicat de la locul ei. Preotul Eli şedea pe scaunul său, lângă uşorul porţii Templului[d] Domnului.10 Ea a început să se roage Domnului cu sufletul amărât şi plângând cu amar. 11 A făcut următorul jurământ, spunând: „Doamne al Oştirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la suferinţa slujitoarei Tale, dacă Îţi vei aduce aminte de mine şi n-o vei uita pe slujitoarea Ta şi dacă-i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui Domnului pentru toate zilele vieţii lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.“

12 Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu atenţie la gura ei. 13 Ana vorbea în inima ei şi numai buzele i se mişcau, fără să i se audă vocea. Atunci Eli, crezând că este beată, 14 i-a vorbit astfel:

– Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă-te de vin!

.....................

Un text atit de bogat, incit de fiecare data cind citesc gasesc ceva nou care ma lasa pe ginduri. Astazi doar mi-a picat fisa ca daca vreau ca rugaciunea sa-mi fie ascultata, poate trebuie sa ma rog ca si Ana... adica ce a facut Ana atit de deosebit?

-Ana vorbea in inima ei...

-Statea mult in rugaciune...

-Parea ca este beata... (nu se ruga sa faca impresie in jur)...

-Se ruga cu sufletul amarit, plingind... era deschisa in fata Domnului... si era atit de serioasa in legatura cu cererea ei, incit a facut o promisiune pe care a si tinut-o.

Si Domnul i-a ascultat rugaciunea...

Alt gind care m-a cercetat este acela ca stam sa-i judecam pe altii cum se roaga sau cum Il servesc pe Domnul. Si mai grav: chiar preotul o obrazniceste pe nedrept, asumindu-si ca observatiile lui reflecta realitatea. Cum nu putem citi inima oamenilor, ar trebui sa ne abtinem sa tragem concluzii. Nu stiu daca voua vi s-a intimplat dar eu am avut astfel de momente in viata cind am vorbit negindit, nelatimp, neintrebata si m-am trezit in situatia ca as fi vrut sa se deschida pamintul sa ma inghita... mi-am muscat buzele si mi-am inghitit cu greu concluziile.

Atita pe ziua de azi, ca daca invat numai lectia asta si o invat bine am facut un lucru fantastic. 

Si va doresc un weekend odihnitor! 

NUMA' ASCULTA TU LA MINE...

     Asculta ce spune Dumnezeu. Trebuie sa ascultam de El daca vrem sa ne fie bine. El stie mai bine, mai precis, mai in detaliu de ce avem nevoie si de ce nu. Asculta si ce spun altii… este greu sa-i asculti pe altii, si ascultarea asta aproape ca devine un fel sora geamana cu rabdarea. Deseori cei din jur nu au nevoie de nimic de la noi …nici macar de sfaturi - au nevoie doar sa fie ascultati. Si daca le imprumutam o urecehe, si daca ascultam cu rabdare si compasiune, ii ajutam sa se descarce de energia aceea negativa pe care o poarta. Daca mai avem si darul de a face un gest de mingaiere…uneori aducem rezolvare unor problem, chiar daca nu facem nimic altceva.

    Si mai este ceva …inca un caz de ascultare la fel de important. Ii ascultam pe altii doar ca sa-i contrazicem sau sa-i criticam, dar…pe noi nu ne auzim. Si, da… ne ies citeodata lucruri din gura pe care nu le-am stiut nici noi ca exista. De care n-am fi tare mindri daca le-am asculta si noi… Asa ca… asculta-te si pe tine cind vorbesti… Pina la urma, de-aia ne-a dat Domnul doua urechi si o singura gura. Sa vorbim pe jumatate cit ascultam… sau sa vorbim o data si sa ascultam de doua ori…

VERIFICA-TI ...CORABIA!

Cind ne punem nadejdea in bani, proprietati, situatie, relatii... sintem ca personajele din poza de mai jos, care calatoresc intr-o barca gaurita. Sinteti siguri de ziua de miine? V-ati pregatit pentru eternitate?

Oricit am amina sau ocoli intrebarea - intr-o zi o sa ne confruntam cu ea... Intrebarea este...

UNDE ITI VEI PETRECE ETERNITATEA?

Ai un raspuns?

MOMENT MUZICAL

https://www.youtube-nocookie.com/embed/6dbBfXCMbH4?
rel=0"&ytsession=TapIZbyJwAERWOW7PtapM1AwTqcjMTNinN3-6v4eeQAHXR2rXnrkSRuL-zNL39kmdbjieJ6aLLSpQ90t1sgjBMzd-wbrVSniL1YHqVc7c8OP2k3TNa8x3CdXWuewhaudngfJc37AUfEUF

DISPERATII...

In Marcu 1:40-45 citim despre tamaduirea unui lepros.

“A venit la El un lepros, care s-a aruncat in genunci inaintea Lui, Il ruga, si-I zicea:”Daca vrei, poti sa ma curatesti.”

…………………..

     Ati vazut vreodata oameni disperati? Ati vazut cum stau la rind la magazine in Vinerea Neagra inainte de Ziua Multumirii, ca sa cumpere televizoare sau computere mai ieftine, si cind usa se deschide, se calca in picioare? Sau la anumite meciuri unde microbistii sint gata sa-si fringa gitul, ca sa intre si sa vada un meci sau sa-i stringa de git pe spectatorii care il aplauda pe adversarul echipei lor… Dar parintii cu copii bolnavi, care nu stiu ce sa faca sa gaseasca leac pentru copilul lor; sau parintii unor copii ticalosi, care nu vor sa isi schimbe comportamentul si isi ruineaza viata inainte de a o incepe? Sint oameni disperati peste tot…

     Disperarea intotdeauna creeaza si hraneste energia necesara unui act iesit din comun, puternic…uneori creeaza solutii, alteori dezastru. Leprosii in Israel aveau reguli de comportament bine stabilite de Moise inca din vechime. Ei trebuiau sa traiasca afara din cetate, trebuiau sa isi puna mina la gura si sa strice “necurat” cind se apropiau de ei alti oameni. Asa ca acest lepros, care a venit la Domnul Isus, trebuie sa fi fost disperat, ca altfel nu-mi imaginez cum a indraznit sa se apropie de El… plus ca era intotdeauna inconjurat de multimi. Si apoi, pe linga hotararea lui nascuta din disperare, ma mai impresioneaza si ceea ce spune. El nu zice “daca poti”…ci “daca vrei”… Prin asta isi arata credinta. El era convins ca Domnul Isus poate… nu era sigur insa daca si vrea. Domnul Isus ii onoreaza credinta si il curateste de lepra.

     Astazi nu auzim prea mult despre lepra de piele; dar eu zic ca lepra inca exista si e foarte raspindita… o lepra a sufletului. O caracteristica interesanta a leprei este ca nu doare… si cum sufletul este invizibil, si cum lepra nu doare …sintem chiar si  inconstienti ca sintem bolnavi. Ar trebui sa fim disperati, in schimb stam linistiti… si nici macar nu banuim pericolul in care sintem. 

     Dar ar fi timpul sa devenim disperati... si sa facem lucruri nascute din disperare. Nu ar fi rau sa urmam pilda leprosului si sa cadem in genunchi - pina ii mai putem indoi... ca nu sintem siguri daca vom mai avea suficient timp sau energie pe viitor sa mergem la El, sa-I cadem la picioare. Un lucru este sigur insa... El ne va primi si ne va curati... daca Ii vom cere...