de tinut minte...

DOR...

     Mi-e dor de pace… o pace care sa cuprinda absolut toate aspectele vietii. O pace care aduce o  armonie, pe care abia copilaria si inocenta sa poata  s-o inteleaga. Undeva in sacul meu de amintiri, abia zaresc un timp in care problemele erau mici, si sperantele mari… uriase chiar. Si azi gindindu-ma la pacea asta care lipseste in intreaga lume, am tras concluzia ca mi-e dor de vesnicie; ca doar acolo, in eternitatea Lui Dumnezeu, o sa putem visa la ceva si vom sti ca o sa avem timp si sanatate, si pace, sa ne bucuram de acel lucru.

     Traim intr-o permanenta asteptare. Ceva interior ne spune ca asta nu-i locul nostru permanent, si asta nu este tot ce poate fi. Inconstienti, asteptam mereu  mai mult si mai bine, si deocamdata nu apare - ca sintem aici si sintem acum. Biblia spune ca Dumnezeu a pus in noi si gindul vesniciei… Si cred ca mi-e dor de vesnicie… sau mi-e dor de El?

SAMARITEANUL...GRIJULIU...

Nu stiu daca faptul ca imi plac povestile cu tilc este si motivul pentru care am o ureche asa de receptiva in privinta acestor povesti… Cert este ca aproape in fiecare zi ori aud, ori vad, ori citesc ceva cu "miez", din care pot sa rup un colt de adevar, un coltisor de invatatura si pentru mine.
     Ieri in drum spre casa… am ascultat la "Focus on the family". Ei au intotdeauna subiecte interesante. Pacat ca ce ascultam era doar partea a doua a uneia dintre cele mai indragite emisiuni de radio de prin 1998 incoace. Si titlul era… "Numele acestui om era… Norman". Cum ziceam, asta era partea a doua si din ce a urmat am putut doar sa banuiesc ca prima parte era povestea unui om batrin, vagabond al strazii, si cum cineva s-a imprietenit cu el si i-a schimbat acestui om, pe nume Norman, viata. Dar …in cele din urma, cel care l-a ajutat pe Norman recunoaste ca de fapt Norman a fost acela care i-a schimbat lui viata si ca de la Norman a invatat lectii nepretuite pe care Dumnezeu nu i le-ar fi putut explica fara ajutorul acestui om. Norman murise prin 2006, dar cel care povestea spunea cu tremur in voce ca inca ii duce dorul… si ca abia asteapta sa-l reintilneasca in cer.
     Pentru ca emisiunea asta a fost repetata de-a lungul anilor de vreo 8 ori - cu succes de fiecare data, cei de la radio s-au hotarit sa adune comentariile ascultatorilor si sa le prezinte in emisiunea de ieri. Am ascultat cele mai diverse si mai miscatoare marturisiri. Unul dintre ascultatori spunea ca el are un asemenea "Norman" acasa. Era copilul lui, care nu se putea integra nicicum in viata sociala - ca a ramas de-alungul anilor un singuratic, privind mereu de departe cum interactioneaza colegii lui - dar fara ca el sa se poata apropia de nimeni. Si cit de mult il durea pe acest tata faptul ca fiul lui nu avusese niciodata nici macar un singur prieten. Am ascultat multe marturisiri - dar am sa redau doar citeva care mi-au ramas imprimate in memorie.
     O doamna spunea ca s-a mutat intr-un alt oras si ca nu avea acolo nici o prietena. Si cum statea singura intr-o zi in cafeteria… s-a rugat in gind si I-a cerut Domnului sa-i trimita pe cineva la masa ei, ca sa stie precis ca acea persoana este persoana aleasa de Dumnezeu special pentru ea.
     Marturisea doamna ca toata lumea minca linistita, dar era intre oamenii din sala o femeie cu gura mare… si vorbea neintrebata si ridea aparent fara motive la propriile ei replici - pe care oamenii se straduiau sa nu arate ca le aud macar… si cum femeia asta galagioasa s-a apropiat de masa ei si a zis in stilul ei lipsit de finete…"Ce zici? Sint in cautarea unei prietene… toata lumea este ocupata… pot sa stau sa maninc aici cu tine?"
     Doamna ramase fara suflare… si tare i-a parut rau ca facuse rugaciunea ce-o facuse un minut inainte… si… pusa in fata situatiei respective, a dat din cap aprobator. Dar marturiseste ea… ca Dumnezeu pregatise cea mai curioasa si interesanta aventura a vietii ei… si ca aceasta femeie a devenit in timp prietena ei cea mai buna. Spunea ea… ca femeia aceea guraliva fusese crescuta intr-o casa plina de baieti si imprumutase stilul acela barbatesc de comportament. Ca in timp lucrurile s-au schimbat… nu… nu femeia asta s-a schimbat - ci schimbarea a aparut in ea, cea care spunea aceasta poveste. Iar guraliva… guraliva a ajuns sa tina prelegeri in toate colturile tarii - sa aiba mult succes si multa popularitate.
     Au urmat multe alte marturisiri… si mi-am amintit apoi de doua incidente din viata mea. Unul dintre aceste incidente s-a petrecut pe vremea cind faceam o naveta mai lunga ca asta de acum, in Bay Area, la Freemont. Intr-o dimineata, sus pe dealurile de la Livermore, am vazut o batrinica de culoare, zgribulita linga masina ei trasa pe dreapta intr-unul din spatiile acelea desemnate pentru refugiu. M-am cumpanit - si cum in mintea mea judecam adesea ca teoretic vorbesc multe, dar nu reusesc sa practic ceea ce sustin… m-am hotarit sa opresc si sa vad cum o pot ajuta. Si am deschis geamul in timp ce batrinica se apropia de masina mea. Dar cind era aproape sa ajunga la mine… din masina ei au iesit patru barbati de culoare care se indreptau si ei cu pasi mari catre masina mea. Am avut asa un soc uitindu-ma in oglinda retrovizoare… si nu am apucat sa-mi revin cind batrinica a fost deja la geamul meu. Panicata cum eram insa… am vazut in oglinda o masina de politie care tocmai a tras linga masina lor… la secunda. Asa ca… emotionata, i-am spus doamnei in virsta… uite politia…ei te pot ajuta acuma… si ea s-a reintors, si eu am plecat.
     Nu stiu exact cine au fost oamenii respective - ar fi putut sa fie niste oameni cumsecade. Domnul stie… dar s-ar fi putut ca masina politiei sa fie ajutorul meu de la Dumnezeu… prea a venit la secunda. Biblia spune ca ingerii Domnului tabarasc in jurul celor ce se tem de El si ii scapa din primejdie. Eu nu cred in coincidente… din moment ce nici un fir de par din cap nu ne cade fara stirea Lui.
     Cert este ca… de atunci am devenit mai vigilenta… si nu stiu cit e de bine sau cit este de rau. Pacat ca uneori nu poti sa faci un lucru bun, sa ajuti pe cineva, din cauza fricii…
     Si imi amintesc acuma un alt incident. Intr-o duminica dimineata am ajuns la Biserica, si Deb, care fusese in vizita peste noapte la prietena ei, mi-a zis ca n-a luat micul dejun, ca a refuzat sa manince, dar ca ii era acuma foame. Cum era un "Jack in the box" la capatul strazii, am luat-o in masina si m-am dus sa-i cumpar ceva de mincare. Am cumparat mincare pt Deb si cu punga in mina am iesit afara. In parcare, un om in virsta cu o gaura in git… pe unde scotea un sunet ciudat cind vorbea s-a apropiat de mine si m-a intrebat daca nu-l pot duce la spital, ca nu se simte bine si n-are cine sa-l duca. Am cumpanit o vreme… si poate daca eram singura, as fi riscat; dar pentru ca eram cu Deb…i-am spus sa astepte putin, ca ma duc pina la biserica sa mai iau pe cineva cu mine. Si m-am dus, am luat pe fratele cumnatului meu in masina si i-am explicat despre ce-i vorba. Am mers in parcare - si omul nu era nicaieri. M-am temut ca a cazut pe jos pe undeva si m-am simtit responsabila pentru ca nu l-am ajutat imediat… L-am gasit in sfirsit… si omul mesteca tutun (gaura din git era de la o operatie facuta din cauza tutunului). L-am luat in masina si l-am dus la spital…
     Adevarul este ca este greu sa decizi sa faci pe Samariteanul milostiv . Nu stiu daca asa a fost dintotdeauna. Exista un risc de a deveni tu insuti o victima. Dar… cind reusesti sa iti invingi teama, sau repulsia, sau ideile preconcepute, sau rezervele… si alte cite bariere ne stau in cale atunci cind vrem sa dam cuiva o mina de ajutor… atunci abia reusesti sa simti un strop din ce a simtit Domnul Isus cind a venit in jegul, si negura, si miasma neplacuta a cestei lumi, ca sa ne scoata  din ea pe mine si pe tine… ca sa ne dea o sansa, o speranta, un viitor. Si nu a venit calcind pe vii si pe morti - a venit in starea cea mai umila, si S-a dat pe Sine omenirii sub chipul unui copil neajutorat, absolut vulnerabil… si lumea nu L-a primit atunci …si din nefericire ...nu-L primeste nici astazi...

LASA-TE CUCERIT DE SOARE!...

Se zice ca Vintul rece de Nord si Soarele au avut o disputa. Care din ei este cel mai puternic? Vintul se umfla si suiera cu toata forta lui si se ridica in niste virtejuri puternice, inghetind pina si lacrima de pe obraz… Soarele zimbea dulce…si atotstiutor…

Convins de puterea lui, Vintul de Nord uitindu-se in jur vazu un calator …si ii zise Soarelui…

-Vezi calatorul ala?

-ll vad… a raspuns Soarele clipind luminos…

-Uite, eu am sa-ti demonstrez ca pot sa suflu atit de tare, ca am sa-i iau dintr-o suflare paltonul de pe el…

-Incearca… zise Soarele linistit…

Si sufla Vintul de Nord… si sufla… si cu cit sufla Vintul de Nord mai puternic, si cu cit era mai rece cu atit calatorul stringea pe linga el paltonul mai tare, mai strins… mai hotarit sa-l pastreze si sa-si mentina caldura cu el…

-Ok… zise Soarele dupa o vreme… acum e rindul meu…

-Si Vintul de Nord n-avu incotro decit sa se opreasca si sa lase ca razele de soare sa incalzeasca …sa lumineze… sa invioreze. Si temperatura crescu… si calatorul nostru incepu sa transpire sub greutatea paltonului… si nu dura mult pina cind isi scoase paltonul si ramase in camasa…

-Ai vazut? Zise Soarele?...

…………………………………

Am auzit astazi povestea; si tocmai ma gindeam la copii, la nepoti, la viata. Ce lectie minunata! Sint sigura ca am gasi o multime de aplicatii in fiecare zi…

Mi-a venit in minte cunoscutul verset…”Caci atit de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe Singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”. Noi am meritat pedeapsa…”dar pe cind eram inca pacatosi”…Dumnezeu a pregatit salvarea noastra.

Intr-o zi… si nu mai este mult, va veni si ziua judecatii… dar nu vom fi pedepsiti pentru pacatele noastre…(pentru ele a murit Christos), ci pentru ca am refuzat “darul fara de plata” …care ni s-a dat. Dumnezeu este Soarele nostru datator de viata… El vrea ca dragostea Lui sa ne cucereaasca…

Da-ti paltonul jos… lasa-ti inima sa se incalzeasca …accepta mintuirea… lasa-te cucerit si invins de iubirea Lui!

CE FACI? (extrase din Psalmul 46)

Ce faci cind copilul tau vine si se agata de tine cu disperare… satul de durere? …Ce faci cind ti se termina cuvintele si cind miinile se obosesc, si tremura, si nu mai pot sa mingaie?… Ce faci cind ai terminat toate raspunsurile, si te bilbii, si nu mai ai niciun raspuns la indemina… Ce faci?
Am intins mina si am deschis Scriptura… cautind sa gasesc tot ce nu mai aveam in mine… tot ce nu mai puteam prin propriile-mi puteri…
Traim in vremuri grele… disperate… Oamenii nu mai stiu ce sa faca… Unii au sa fuga la munti… dar noi n-avem nici macar energie sa mai alergam. Si de ce am face-o oare, cind…”Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi”
Ce faci cind te cuprinde disperarea?…
Iti amintesti ca… ”noi nu ne temem, chiar daca s-ar zgudui pamintul si s-ar clatina muntii in inima marilor…” “Dumnezeul ostirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scapare pentru noi – veniti si priviti lucrarile Domnului.” El face din cel mai disperat om un viteaz… cind acesta se urca in singurul turn de scapare care exista…
”Domnul ostirilor este cu noi!!!”

DE AZI INCOLO...

   

 De cind ma stiu am facut planuri. Imi pot organiza in minte orice, cu lux de amanunte. Am organizat nunti in familie, desi nu am nici o pregatire in domeniul asta; am organizat o orchestra cu copiii bisericii, invatindu-i sa cante la instrumente si luind-o de la  zero. Am facut piese de Craciun, ocupindu-ma de costume, aranjamente muzicale, dialog, decor... in fine, tot ce trebuia sa fie... Cind am dat de o problema , mi-am batut capul pina am gasit o solutie...
     Dar astazi... asa dintr-odata, si fara motiv ( zic eu) am ajuns sa nu pot sa ma gindesc mai mult decit la ziua de azi. Nu stiu daca este intelepciune care vine cu experienta, sau virsta... nu stiu de unde vine starea asta. Deb a depistat-o si crede ca am cazut in depresie... dar nu cred ca este depresie. Nu sint amarita deloc... doar amortita si poate un pic... indiferenta. Ziua de miine poate aduce orice... la lucru, acasa, in tara unde sint si... in lume. Putem noi schimba ceva?
     Singurul lucru care depinde de noi este atitudinea... si atitudinea mea este astazi... sa ma ocup strict de ziua ce imi sta in fata, fara sa ma uit in urma si fara sa fac planuri de viitor. Fara sa redecorez in minte sufrageria, fara sa planuiesc sa cumpar ceva, sa vind altceva, sa gatesc in gind si sa inghit in sec... sa sadesc un pom si sa-i vad deja roadele pe crengi...
      Nu... de azi incolo s-ar putea sa pun doar un picior in fata celuilalt, sa fac inca un pas... si n-am sa ma uit nici la ceilalti alergatori, si nici la linia de sosire. Am sa ma uit doar la incaltari, sa fie destul de comode...

CUM SA OCOLESTI... SUCCESUL!

Nu pot sa-ti dau o formula sigura pentru succes, dar pot sa-ti dau o formula pentru dezastru: incearca tot timpul sa implinesti dorintele altora.
............

"I can't give you a sure-fire formula for success, but I can give you a formula for failure: Try to please everybody all the time."

– Herbert Bayard Swope

THE TRUTH AND ONLY THE TRUTH...

IN CAUTARE DE LOC DE MUNCA?

https://www.facebook.com/photo.phv=556288864483215&set=vb.100003063187200&type=2&theater

VORBESC SI EU SA N-ADORM...

-In caz ca mor... am sa am o portie de ris gindindu-ma la cita treaba le las fetelor mele ...sa se descotoroseasca de toate posesiile mele materiale. Si o fac din dragoste... nu vreau sa le las plingind...

- Nimic nu-i mai teribil decit momentul ala in timpul unui scandal, cind realizezi ca te-ai infuriat degeaba si n-ai strop de dreptate.

- Va puteti uita la poza asta de iarna sa va racoriti... in California este cald de te apuca ameteala, un pic de zapada n-ar strica...

- Ce n-as da sa pot lua inapoi toate momentele din copilarie cind am fost trimisa la culcare si m-am impotrivit. Ce puisor de somn as mai trage!... Si cit de des...

- Cred ca ar trebui sa se inventeze un font pentru sarcasm... l-as folosi astazi cu succes...

- Chiar a fost necesar sa invatam sa scriem si cursiv? Dar caligrafic? Si daca da... de ce?

- Nu-mi aduc aminte cind a fost ultima data cind n-am fost obosita... mai nou ma trezesc dimineata uneori mai obosita decit la culcare... si tentatia de a merge inapoi la culcare este greu de invins...

-Deciziile proaste creeaza niste povesti nemaipomenite... de fapt... cu cit prostia e mai mare, cu atit povestea e mai de soi. Parca vad ca pina la urma am sa scriu o carte... sau doua...

- Cind ma imbrac frumos, si cred ca arat bine, si plec de acasa, si nu intilnesc pe nimeni important... ma apuca toti nervii ...

- Asta explica ...cum ma imbrac in ultima vreme... Am cautat in memorie si nu cred ca mai am cunostinta de cineva important...

- Am pus numele unor persoane in memoria celularului... numai ca sa stiu cind suna ...ca sa nu le raspund.

- Nu poti provoca momentul... dar cind vine acel moment si esti la lucru... asa pe secunda stii precis ca incepind din acel moment, n-ai sa faci nimic productiv pentru tot restul zilei (caz concret... eu scriind postul asta... la lucru... si mai am... exact 6 ore si ceva de chinuit...)

NU FITI CA UN CAL SAU CA UN CATIR...

• Un psalm al lui David.
• ¹ Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!
• Ps 85.2; Rom 4.6-8;
• ² Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!
• 2Cor 5.19; Ioan 1.47;
• ³ Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
• ⁴ Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. (Oprire)
• 1Sam 5.6-11; Iov 33.7; Ps 38.2;
• ⁵ Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. (Oprire)
• Prov 28.13; Isa 65.24; Luc 15.18-21-etc; 1Ioan 1.9;
• ⁶ De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi, chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.
• 1Tim 1.16; Isa 55.6; Ioan 7.34;
• ⁷ Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. (Oprire)
• Ps 9.9; Ps 27.5; Ps 31.20; Ps 119.114; Ex 15.1; Jud 5.1; 2Sam 22.1;
• ⁸ „Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
• ⁹ Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
• Prov 26.3; Iac 3.3; Iov 35.11;
• ¹⁰ De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.
• Prov 13.21; Rom 2.9; Ps 34.8; Ps 84.12; Prov 16.20; Ier 17.7;
• ¹¹ Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi înveseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!
• ................................................................................................................................
•      Am ascultat astazi o parte dintr-o predica deosebita. Este destul de greu sa asculti o predica ce iti vorbeste atit de direct, ca parca ar fi destinata doar pentru tine. Dar din ce trec prin viata dintr-aia realizez ca sint multi care simt ca mine. De fapt, Biblia zice ca toti am pacatuit si deci o predica despre pocainta ne poate prinde bine tuturora. 
•      Si nu ca nu stim sau nu am mai auzit... dar parca e bine sa ni se repete unele lucruri... ca de pilda fapul ca un pacat marturisit inaintea Domnului aduce usurare, pace, bucurie. O treaba absolut adevarata este faptul ca un om care a pacatuit nu poate decit sa arate chinuit si nelinistit, chiar daca reuseste sa acopere pacatul. Si este usor de recunoscut. David mai sus zice ca atita vreme cit a tacut, a simtit mina Domnului apasind asupra lui, ca i se topeau oasele de gemete lui necurmate. Oare cei din jurul lui nu i-au vazut dezolarea, disperarea, depresia? Si oare e posibil ca suferinta noastra trupeasca sa aiba ca sursa lupta si framintarea interioara? Nu ati auzit adesea ca stresul cuiva l-a imbolnavit de o boala sau alta? 
•      Si cum ziceam la inceput... TOTI am pacatuit si avem nevoie sa ne marturisim pacatele Domnului si sa primim iertarea Lui. David ni se adreseaza atit de exact... ca si cind ar sti cu cine are de-a face... "Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr"... Nu credeti ca vi se adreseaza si voua, celor ce stati incapatinati si nu vreti sa va acceptati vinovatia? Si tot David, dupa ce ne ia asa tare la zor, ne da o speranta, ne da o veste buna... ca ..."cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui."
•      Si bine imi suna in urechi mie... care am caracterul unui catir incapatinat sa aud ultimul verset... "Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi înveseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!" 
•       De la "cal" si "catir" ...sa ajung la "Neprihanit"...D oamne, mare-i mila Ta!...
•      

Eclesiastul 2:24-26 - DIN INTELEPCIUNEA LUI SOLOMON...

"Nu este alta fericire pentru om decit sa manince si sa bea, si sa-si inveseleasca sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am vazut ca si aceasta vine din mina lui Dumnezeu. Caci in adevar, poate sa manince si sa se bucure fara El? Caci El da omului placut Lui intelepciune, stiinta si bucurie; dar celui pacatos ii da grija sa stringa si s-adune, ca sa dea celui placut lui Dumnezeu! Si aceasta este o desertaciune si goana dupa vint. "

LA NEVOIE...

MAREA UITARII

Mica 7:19 „El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.”

......................
     Mi-amintesc de lectiile de geografie din scoala. Stiam pe vremea aia toate tarile lumii. Astazi nu le mai stiu... nu pentru ca am uitat, ci pentru ca istoria a schimbat o parte din geografie. Dar asta este geografia creata de oameni... de cei care isi impart paminturile sau se bat pentru ele. Dincolo de granitele create de oameni, se afla geografia lui Dumnezeu. El este Cel care a despartit uscatul de ape si a creat continentele de la inceputul inceputului. El a pus izvoarele acolo unde sint si El a planuit riurile unde sa curga. Mai facem noi, oamenii, modificari pe ici si colo, dar cind Dumnezeu vrea sa schimbe forma reliefului... nimeni nu-I poate sta impotriva.
     Sint tot felul de ape: ape dulci si ape sarate... si izvoare de ape minerale... si am fost chiar si la o mare care se numeste Marea Moarta, in Israel. Doamne fereste sa-ti intre in ochi apa din Marea Moarta, ca sigur ai sa plingi!
      Dintre toate marile pe care le-am vazut - si am vazut citeva in viata mea - mi-a placut cel mai mult Marea Mediterana la Jaffa (Iope) in Israel. O apa calduta, un albastru intens... valuri placute... nisip curat... scoici... Insa Biblia mai aminteste in cartea Mica despre o alta mare, despre care n-am invatat la lectiile de geografie... este Marea Uitarii. Este Marea Lui Dumnezeu, si o tine intr-un loc special, unde nu ajunge nimeni. Acolo zace trecutul nostru daca i-L dam Lui. Nu este un loc - o apa care ne-a fost data spre folosinta obisnuita:  sa inotam, sa navigam, sa ne facem vacantele in valurile ei... sa avem "fun", sa pescuim... Acesta este un teritoriu interzis noua... acolo vor fi depozitate doar relele, si nebuniile, si nelegiuirile noastre. Si nu... nu ne-a rugat nimeni sa ne facem scafandri, sa cautam dupa gunoaiele noastre sau ale altora, sau sa pescuim informatii  - pentruca Marea Uitarii este un loc periculos - este marea cea mai poluata din Univers. Asa ca... sa facem bine sa ne petrecem vacantele in alta parte!... E mai sanatos si pentru noi, si pentru altii... sa punem un semn in apropierea ei... "Inotatul si pescuitul interzis".

“..cine nu are aceste lucruri este orb, umbla cu ochii inchisi si a uitat ca a fost curatit de vechile lui pacate. De aceea, fratilor, cautati cu atit mai mult sa va intariti chemarea si alegerea voastra; caci, daca faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodata.” [2Petru 1:10-11]

CIND GINDURI NEGRE...

“Ori de cite ori zic: ”Mi se clatina piciorul” bunatatea Ta, Doamne, ma sprijineste totdeauna. Cind ginduri negre se framinta cu gramada inauntrul meu, mingaierile Tale imi invioreaza sufletul.” Psalm 94:18-19

………………………………………………

Sint zile in care zic, si sint zile cind piciorul se clatina si cad… si la propriu, si la figurat – ca nu prea am echilibru. Mi-au placut intotdeauna versetele astea doua, dar scriindu-le aici, mi-am dat seama ca am mai descoperit inca o dimensiune noua in cuvintele de mai sus. Domnul nu numai ca ne sprijineste cu mina Lui… dar BUNATATEA Lui ma sprijineste totdeauna. Ca poti sa ceri ajutor cuiva, si de mila, si de sila sa-l primesti. Dar cind cineva isi arata bunatatea fata de tine in momentele in care te clatini, este ceva absolut… dumnezeesc. Oamenii de obicei te arata cu degetul cind te clatini, te judeca, te rid, te dispretuiesc… dar Domnul te sprijineste – si nu oricum, doar sa te opreasca din cadere - ci o face cu bunatate. Doua lucruri imi vorbesc inimii: ce face Domnul cu mine cind sint slaba si ma clatin… si ce ar trebui sa fac si eu cu semenii mei cind ii vad ca se clatina… Sper sa nu uit.

Apoi versetul urmator este la fel de promitator. Aveam nevoie de el astazi… si sa fiu acuma sincera… mai in toate zilele. Blogul meu se numeste “Pe Ginduri”, pentru ca intr-adevar o gramada de ginduri se framinta inauntrul meu. Si trebuie sa recunosc ca gindurile negre sint mereu prezente. Mingaierile Domnului ne pot inviora sufletul daca… DACA… le avem. Si le putem avea daca le cautam. Si le cautam doar  unde se pot gasi… si se gasesc in Cuvintul Lui scris… Biblia. Sint atitea lucruri de care ne lamentam si poate tot atitea care depind de noi sa le avem. Uneori nu avem pentru ca nu cerem… sau cerem cu gind rau, cu gind sa risipim? Intrebari la care numai noi putem raspunde sau… de ale caror raspunsuri sintem… raspunzatori.

SFINTEASCA-SE NUMELE TAU...

     Am citit adineaori ca rugaciunea este o atitudine care iti permite sa poti sa-I ceri lui Dumnezeu ceva fara sa ai emotii sau sa te simti prost ca ceri... ca rugaciunea creeaza o atmosfera intima si placuta, in care cererile noastre devin ceva natural… Asta dupa ce azi dimineata tocmai ma gindeam ca deja I-am facut lui Dumnezeu program pe ziua de azi, cind I-am dat tot felul de instructiuni - de citi sa Se ocupe si ce anume sa faca. M-am pomenit ca ma intreb singura daca stiu sa ma rog. De multe ori am revenit la rugaciunea Tatal Nostru ca model de rugaciune, si de fiecare data am tras concluzia ca trebuie sa Ii aduc lui Dumnezeu mai intii multumiri… sa pregatesc cumva starea aia intima in care sa imi pot permite sa si cer… Oare de cite ori m-am rugat asa… si de cite ori am cerut cu tupeu tot felul de lucruri pentru mine si ai mei… Asta este… am reusit sa exprim starea respectiva cu un cuvint corect, real… este... tupeu.
     De starea de prosternare n-as prea sti ce sa spun. Starea de tupeu insa imi este cunoscuta. Sint ca un copil rasfatat care crede ca totul i se permite si totul i se cuvine.

     Si tot gindindu-ma la rugaciunea domneasca, si spunind-o in gind, m-am oprit la "sfinteasca-se Numele Tau". Si m-am intrebat eu ...cum vine treaba asta? Numele Lui este sfint... de ce ne-a invatat Domnul Isus sa spunem... "sfinteasca-se Numele Tau?". Mi-a trecut prin cap gindul ca Numele Lui pe pamint se sfinteste numai de noi... locuitorii pamintului, ca cine altii sa-L sfinteasca? Si cum oare sfintim Numele Lui?

     Mi-am amintit cum spunem noi copiilor nostri sa nu ne faca de rusine numele... sau dimpotriva, cind fac ceva frumos, le spunem ca fac onoare numelui ce il poarta. Oare nu tot asa, sfintindu-ne pe noi, sfintim Numele Tatalui Ceresc? M-am oprit aici cu ginditul... ca urmatorul lucru este ...traitul. Si pentru trait ...este nevoie de fapte!

MA GINDESC...

    Anii trecuti un tinar a intrat cu un o arma automata intr-un cinema si a inceput sat traga in spectatori. In cinema erau la ora aceea mai multi tineri. Trei baieti tineri dintre perechile de acolo s-au postat in fata fetelor cu care erau la film si au incasat ei gloantele. Au platit acest gest cavaleresc cu viata. M-am intrebat cum s-au simtit fetele acelea la inmormintarea baietilor care au platit cu propria lor viata protejindu-le. M-am gindit cita recunostinta, cita dragoste, ce amintiri puternice pentru restul vietii. Oare o sa treaca vreo zi in care sa nu isi aminteasca sacrificiul lor?
    Si noi… traim si vom trai vesnic pentru ca El – Domnul Isus a murit pentru noi. Pentru ca El S-a sacrificat, ca noi sa putem gusta eternitatea intr-o dimensiune noua, unde nu mai sint lacrimi, si nici teama, si nici durere, si nici dezamagiri. Ma gindesc la cita recunostinta am… sau nu am. La zilele care trec fara sa-mi amintesc ca cineva a pasit in fata mea si a incasat lovitura de moarte… Ma gindesc la ceea ce nu ma prea gindesc…