“Ori de cite ori zic: ”Mi
se clatina piciorul” bunatatea Ta, Doamne, ma sprijineste totdeauna. Cind
ginduri negre se framinta cu gramada inauntrul meu, mingaierile Tale imi
invioreaza sufletul.” Psalm 94:18-19
………………………………………………
Sint zile in care zic, si sint zile cind piciorul se
clatina si cad… si la propriu, si la figurat – ca nu prea am echilibru. Mi-au
placut intotdeauna versetele astea doua, dar scriindu-le aici, mi-am dat seama ca
am mai descoperit inca o dimensiune noua in cuvintele de mai sus. Domnul nu numai ca ne
sprijineste cu mina Lui… dar BUNATATEA
Lui ma sprijineste totdeauna. Ca poti sa ceri ajutor cuiva, si de mila, si de
sila sa-l primesti. Dar cind cineva isi arata bunatatea fata de tine in
momentele in care te clatini, este ceva absolut… dumnezeesc. Oamenii de obicei te
arata cu degetul cind te clatini, te judeca, te rid, te dispretuiesc… dar Domnul
te sprijineste – si nu oricum, doar sa te opreasca din cadere - ci o face cu
bunatate. Doua lucruri imi vorbesc inimii: ce face Domnul cu mine cind sint
slaba si ma clatin… si ce ar trebui sa fac si eu cu semenii mei cind ii vad ca
se clatina… Sper sa nu uit.
Apoi versetul urmator este la fel de promitator. Aveam
nevoie de el astazi… si sa fiu acuma sincera… mai in toate zilele. Blogul meu se
numeste “Pe Ginduri”, pentru ca intr-adevar o gramada de ginduri se framinta
inauntrul meu. Si trebuie sa recunosc ca gindurile negre sint mereu prezente.
Mingaierile Domnului ne pot inviora sufletul daca… DACA… le avem. Si le putem
avea daca le cautam. Si le cautam doar unde se pot gasi… si se gasesc in Cuvintul Lui
scris… Biblia. Sint atitea lucruri de care ne lamentam si poate tot atitea care depind
de noi sa le avem. Uneori nu avem pentru ca nu cerem… sau cerem cu gind rau, cu
gind sa risipim? Intrebari la care numai noi putem raspunde sau… de ale caror
raspunsuri sintem… raspunzatori.
2 comments:
Uneori indoieleile vin mai intai pe calea gandurilor si azi am recitit acest psalm 18 din care am retinut aceste randuri care mi-au facut bine. Poate si tie sa-ti foloseasca caci Cuvantul Lui nu se intoarce fara rod.Ca sa fuga si gandurile de indoiala ,temeri intemeiate pe realitatea traita si vazuta ,nu mai vorbesc de cele induse doar de vrasmasul care nu sant decat niste amenintari farasuport realistic ,in momentele in care am cea mai multa nevoie de BUNATATEA Domnului:
3. Eu strig: "Laudat sa fie Domnul!", si sunt izbavit de vrajmasii mei.
46. Traiasca Domnul si binecuvantata sa fie Stanca mea! Marit sa fie Dumnezeul mantuirii mele,
49. De aceea, Doamne, Te voi lauda printre neamuri, voi canta spre slava Numelui Tau.
O poezie scrisa azi de la o prietena credincioasa mai tnara ca tine ,care trece prin mari suferinte trupesti:
Viaţă transformată
Mi-aş ascunde durerea în spatele norilor,
Ca atunci când inima sângerează,
Să disimulez deznădejdea,
Iar lacrimile să cadă odată cu ploaia,
Ca nimeni să nu îmi cunoască amărăciunea.
M-aş ascunde chiar eu într-o fază a lunii,
Iar în spatele ei întunecat,
Să-mi debarasez starea contemplativă
Şi, împins de remuşcare, să acţionez,
Să-mi duc la îndeplinire misiunea.
Eu, cel de ieri şi de azi,
Înfăşurat în perdelele norilor,
Să răsar odată cu trecerea ploii şi...
Nestingherit, să luminez sub raze de har,
Împăcat încă o dată cu mine însumi.
Amintirea eşecului zilnic nu o revendic,
O las pradă enigmaticelor eclipse,
Iar eu, învăluit în cercuri de foc,
Renasc odată cu trecerea timpului,
Ca pasărea Phoenix, din propria cenuşă.
Cu aripi de purpură, mă înalţ tot mai sus...
Atingând al şaptelea cer,
Fac strune din cozile stelelor căzătoare
Şi acompaniat de miliarde de îngeri
Cânt din tot sufletul, o odă a bucuriei.
În sfârşit realizez că eu,
Cu nori, soare, ploi sau eclipse,
Am fost dintotdeauna un peregrin,
Un rătăcit într-o lume ostilă
Şi care, odată ajuns Acasă
Şi-a redobândit identitatea pierdută
De mii de ani...
Nu doare desprinderea de ţărână!
Doare frângerea Pâinii şi tescuirea
Strugurelui ce-şi leapădă mustul,
Doare copacul ce-şi plânge menirea de cruce
Şi...da! Doare răzvrătirea ce şălăşuieşte în om,
Care sub diferite forme şi culori
Ne-a pavat un drum spre pierzare.
Mi-aş ascunde durerea în spatele norilor,
Ca atunci când inima sângerează,
Să disimulez deznădejdea,
Iar lacrimile să cadă odată cu ploaia,
Ca nimeni să nu îmi cunoască amărăciunea.
Şi totuşi...
Fără umbrelă, stau sub ploile de har
Şi rând pe rând, fără echivoc,
Dau la o parte amintirile dureroase,
Ca atunci când mă trezesc dimineaţa,
Să văd şansa unui nou început
Şi destinul luminos al unei vieţi transformate.
Maranata! Amin!
Lucica Boltasu19/07/14, Barcelona-
Post a Comment