Mi-e dor de pace… o pace care sa cuprinda absolut toate
aspectele vietii. O pace care aduce o armonie, pe care abia copilaria si inocenta sa poata
s-o inteleaga. Undeva in sacul meu de
amintiri, abia zaresc un timp in care problemele erau mici, si sperantele mari… uriase
chiar. Si azi gindindu-ma la pacea asta care lipseste in intreaga lume, am tras
concluzia ca mi-e dor de vesnicie; ca doar acolo, in eternitatea Lui Dumnezeu, o
sa putem visa la ceva si vom sti ca o sa avem timp si sanatate, si pace, sa ne
bucuram de acel lucru.
Traim intr-o
permanenta asteptare. Ceva interior ne spune ca asta nu-i locul nostru
permanent, si asta nu este tot ce poate fi. Inconstienti, asteptam mereu mai mult si mai bine, si deocamdata nu apare -
ca sintem aici si sintem acum. Biblia spune ca Dumnezeu a pus in noi si gindul
vesniciei… Si cred ca mi-e dor de vesnicie… sau mi-e dor de El?
No comments:
Post a Comment