De starea de prosternare n-as prea sti ce sa spun. Starea de tupeu insa imi este cunoscuta. Sint ca un copil rasfatat care crede ca totul i se permite si totul i se cuvine.
Si tot gindindu-ma la rugaciunea domneasca, si spunind-o in gind, m-am oprit la "sfinteasca-se Numele Tau". Si m-am intrebat eu ...cum vine treaba asta? Numele Lui este sfint... de ce ne-a invatat Domnul Isus sa spunem... "sfinteasca-se Numele Tau?". Mi-a trecut prin cap gindul ca Numele Lui pe pamint se sfinteste numai de noi... locuitorii pamintului, ca cine altii sa-L sfinteasca? Si cum oare sfintim Numele Lui?
Mi-am amintit cum spunem noi copiilor nostri sa nu ne faca de rusine numele... sau dimpotriva, cind fac ceva frumos, le spunem ca fac onoare numelui ce il poarta. Oare nu tot asa, sfintindu-ne pe noi, sfintim Numele Tatalui Ceresc? M-am oprit aici cu ginditul... ca urmatorul lucru este ...traitul. Si pentru trait ...este nevoie de fapte!
1 comment:
Sfinteasca -se numele Tau si nu lua in desert numele Domnului ... doau stari care si mie imi dau de gandit mereu .
Post a Comment