As fi curioasa sa stiu ce va trece si voua prin cap, ca mie imi circula tot felul de ginduri - si mai bune, si mai rele. Nu toate sint insa destinate neaparat acestei cladiri. Poza este sugestiva, dar gindurile sint ale mele... si se formeaza din modul in care ma raportez la ceea ce vad.
Si ce vad? O cladire care se naruie... Vad un loc parasit de oameni. Se naruie cladirea pentru ca nu sint oameni in ea? Sint multe cladiri goale care nu se naruie. Precis nu a fost intretinuta aceasta bisericuta. Nu au mai fost oameni sa o intretina, sau nu i-a mai interesat biserica sau ce se intimpla in biserica si au parasit-o unul cite unul, pina a ramas goala, stinghera si neglijata? S-a intimplat ceva acolo care i-a determinat pe oameni sa plece? Sau s-a intimplat ceva cu oamenii si nu au mai vrut sa se adune acolo? Au gasit alt loc sa se adune? Sau alte locuri?
Ginditi-va ca imaginea bisericii ar fi intunecata si posomorita daca nu ar fi lumina din spatele ei care sa o lumineze. Lumina pare ca este izvorita de undeva din mijlocul cladirii, desi noi stim ca este undeva dincolo de ea. Si tocmai lumina asta ii da asa o tinuta misterioasa... E ca si cum ar spune si ar insista sa ne spuna un adevar de netagaduit, e ca si cum ne-ar pune in fata unei realitati care ne priveste, pe care nu o putem ignora.
Biblia ne spune ca noi, oamenii, formam biserica. Unde sint doi sau trei adunati in Numele Lui, Domnul Isus promite ca si El va fi acolo. Ce-i lipseste acestei cladiri sint doar doua sau trei suflete... carora sa le mai pese, care sa se "adune" - nu la taifas, la birfit... ci in Numele Lui...
Poza asta ma face sa ma simt atit de vinovata!...
No comments:
Post a Comment