ASA CUM SINT...

    

Am auzit ieri un crimpei de predica ce mi-a ramas in minte. Poate pentru ca una dintre lipsurile mele de baza (si am multe) este rugaciunea. Nu stiu cum fac si cum dreg, dar nu imi las timp destul pentru rugaciune. Gasesc timp de orice, dar nu pot sa-mi fac un program asa ca si Daniel… de pilda. Nu ca m-as putea eu compara cu el - Doamne, fereste! - dar el imi sta ca un exemplu in fata ochilor ori de cite ori ma gindesc la rugaciune.

    Ieri insa un alt gind m-a coplesit… si m-a facut sa ma simt si mai vinovata de lipsa mea de interes in rugaciune. Domnul Isus Se ruga. Fiul Lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, se ruga. Se ruga dimineata, se ruga noaptea, s-a rugat pina si pe cruce. Pai daca El a simtit nevoia sa Se roage…oare de ce nu am si eu aceasta urgenta? Zicea ieri cel care vorbea ca rugaciunea este mai importanta decit predica. M-am gindit oare de ce? Ca predica ne dezvaluie Cuvintul lui Dumnezeu si ni-L explica… pe cind rugaciunea este un dialog personal cu Dumnezeu… este o intimitate cu El.

     Si fiindca vorbeam de intimitate… imi veni in minte versetul… ”Veniti la Mine… toti cei truditi si impovarati…” Daca chemarea asta nu se refera la mine si la tine… nu stiu atunci ce chemare mai larga si mai cuprinzatoare sa existe… El ne cheama la aceasta intimitate de care sint sigura ca avem nevoie. Mai ramine sa spun…

    Asa cum sint… la Tine vin…