DESTUL... OPRESTE-TE!...

Vi s-a intimplat vreodata sa va scoateti singuri din sarite? Voi …pe voi insiva? Ei uite… mie mi se intimpla chiar acum… zilele astea. Nu stiu exact cind am inceput, dar am devenit o vaicaroasa de prima clasa. Ma vaiet intruna. Parca nu mai stiu sa fac altceva, sa vorbesc despre altceva, sa gindesc despre altceva. Cunosc o persoana care se vaieta asa, si stiu exact cum se manifesta starea asta, si stiu cit de bine arata si cit de fericite se simt persoanele care au norocul sa asculte melodrama unui vaicaros. Drept consecinta am inceput sa ma cert singura cind constientizez ca iara ma vaiet…

- Victoria… opreste-te! – imi zic. Nu, nu sint eu Victoria, dar am sanse sa o ajung din urma si sa o si intrec.

     Si stiti cind mi-e mai rusine? Cind citesc sau vad ceva pe net despre viata atitor credinciosi de pe tot globul, care trec prin situatii ingrozitoare, la mina teroristilor musulmani sau a altor dementi. In secolul XXI – cind zicem noi ca sintem mai civilizati ca oamenii din secolele trecute - uite ce se petrece in lume! Si culmea este ca noi, credinciosii de astazi, sintem foarte putini indignati sau deloc de situatia asta – si ne vedem de ale noastre ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat. Ba mai mult… oftam, si ne plingem, si aducem mii de cereri (fara multumiri prea multe) la tronul lui Dumnezeu. Totul este despre noi…

    Asa m-am gindit astazi, pe cind ma dureau toate alea si ma vaietam in cafenea,  stind la o cafea cu o colega. Si cum imi varsam naduful plina de indignare ca nu mai sint de 20 de ani sa zburd vesela si fara griji… am vazut ecranul televizorului si citeva imagini care m-au pus la punct. Oameni pribegi, alungati din casele, orasele lor… cu batrini si copii flaminzi, si obositi, si speriati. Capete taiate doar pentru ca se inchina lui Dumnezeu, si nu lui Allah. Femei vindute, si violate, si abuzate. Copiii care se cresc unii pe altii prin Africa… Boli si molime…

     Ma gindeam ca si daca sintem bolnavi – majoritatea avem medicamente, un pat de spital, un doctor care sa ne dadaceasca… familie care sa aiba grija de noi – o bucata de piine… Altii mai binecuvintati au chiar mai mult.

     Ce mai pot sa zic…in cazul meu, un singur lucru…

- “Victoria, opreste-te!!!”

VINOVAT...

Anne Cetas
traducere de Rodica Botan
Un om cauta de lucru si completa un formular la o intreprindere cind ajunse la urmatoarea intrebare...
Ai fost arestat vreodata?" El scrise raspunsul: "Nu!" Urmatoarea intrebare era insa pentru cei care au raspuns cu "Da" ...si intrebarea era... "De ce"?
Aplicantul raspunse totusi... "Pentru ca nu m-au prins". Evident ca omul stia ca era vinovat de multe lucruri.
La fel era si Apostolul Pavel. El a stiut ca a gresit si ca a pacatuit impotriva lui Dumnezeu... 1Timotei 1:13 - "...macar ca inainte eram un hulitor, un prigonitor si batjocoritor. Dar am capatat indurare, pentru ca lucram din nestiinta, in necredinta." Pina acolo a mers ca s-a numit el insusi in versetul 15 ...cel mai mare dintre pacatosi.
Si noi am fost odata separati de Dumnezeu pentru ca pacatele noastre au fost considerate dusmanii Lui... Romani 5:10 - "Caci atunci cind eram vrajmasi..." si Coloseni 1:21 - "cari odinioara erati straini si vrajmasi...". Dar cind ne marturisim pacatele  si realizam nevoia ce o avem de iertarea Lui, El ne curateste si ne face oameni noi.
Aceia dintre noi care Il cunoastem pe Dumnezeu de ani mai indelungati, avem tendinta sa uitam ca am fost salvati din starea noastra rea, rascumparati si iertati. Impartasind adesea despre starea noastra umila din trecut, sau chiar despre unele esecuri ale prezentului, ne ajuta sa-I dam slava lui Dumnezeu pentru iertarea pe care ne-a dat-o si ne ajuta sa aparem reali, si nu intr-o postura de falsi sfinti in fata oamenilor care inca nu-L cunosc pe Dumnezeu.
Adevarul este ca... toti am fost vinovati odata, si inca de multe lucruri, si numai Dumnezeu merita sa fie glorificat pentru mila pe care a avut-o fata de noi.

IERTAREA...

Iertarea este cheia care dezleaga lanturile cu care esti legat de ura… si te face liber.

Viata este prea scurta sa stai minios… chiar si numai pentru o zi.

Iertarea nu schimba trecutul, dar transforma viitorul.

INDRAZNITI!...

     Poate se intimpla si cu altii... sau poate este doar o ciudatenie de-a mea - dar imi place sa am ceva de citit la wc. Ok... zimbiti sau rideti cit vreti - si asta este parte din viata. Si daca am vrea sa o ocolim, tot nu putem.
     Nu... nu as putea sa spun cit am citit pe-acolo... si nici ce. Da... unii isi fac educatia pe la scoli inalte... am auzit si asta. Sa va spun insa drept si adevarat... mi-e rusine fata de Tolstoi sa admit ca am recitit unele din nuvelele lui ...pe acolo. Dar de obicei caut alt soi de carti - cu subiecte scurte. Si da... uneori paginile citite ma pun ...pe ginduri.
     Intr-un fel as zice ca folosesc timpul la maxim - un fel de "multy task". Sper sa va fi dat ocazia sa zimbiti cel putin... Sper...
.................................................................
     Uite astazi am luat in mina o carte si ghiciti ce gind am cules din cartea "Destination success" de Dwight Bain si recomandata de John C. Maxwell? Bineinteles ceva despre succes.
     Nu intotdeauna ceea ce citesc ma convinge de adevar. Imi place sa "gatesc" subiectul cu condimentele mele personale: cunostinte, experiente...
     Ca si fericirea, succesul pentru mine este un subiect vag. In prima parte a vietii m-am uitat la aceste doua lucruri ca la o destinatie... acum ma uit la ele ca la o stare temporara... cum ar fi alergia. Uneori o ai, alteori te paraseste, depinde de conditiile de viata. Oare asa ar trebui sa fie? Conditiile dinafara sa determine total starea noastra interioara?
     Biblia spune ca in lume vom avea necazuri, si nu am intilnit inca o persoana care sa nu fi incercat necazul. Un lucru pe care l-am citit azi dimineata a fost ca unii oameni cind trec prin necazuri slabesc, si altii devin mai puternici. Cei care slabesc considera necazul o scuza pentrru esec, cei care se lupta mai departe considera necazul o scoala / o lectie care sa-i ajute in viitor.
     Cind se intorc oamenii din razboi, chiar daca sint invingatori, se intorc obositi, zdrenturosi, si uneori raniti. Si ei considera asta victorie? Putem sa ne uitam la viata noastra in retrospectiva si sa gasim astfel de imagini in albumul sufletului nostru?
     "O lupta-i viata"... si merita sa luptam mai ales cind tinta noastra nu este aici pe pamint unde toate sint relative si vremelnice. In Ioan 16:33, Domnul Isus spune: "V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea." Oare asa se ajunge la succes?
   

Ce facem?

     Am o intrebare. As vrea sa stiu daca exista parinti sau bunici care sa ajunga la concluzia ca pilda Fiului Risipitor este o lectie nu numai pentru fiii risipitori, ci si pentru parinti. Si ideea mea este una mai… deocheata – zic asa din lipsa de alti termeni.

    Din experienta spun ca… ajungi uneori sa te lupti cu urmasii tai cum te-ai lupta cu ursul - pe viata si pe moarte. Si ti-ai da viata chiar ca sa stii ca destinatarul atitor mingaieri, si vise, si planuri marete, copilul sau nepotul pe care l-ai crescut… nu este un simplu fiu risipitor – care isi cere drepturi pe care nici macar nu le are… si nu… nu esti tu cel prins la colt si pus in fata unei alegeri. Il lasi sa plece cu miinile goale cum s-ar cuveni… sau ii dai ce cere si il lasi sa plece bogat, iubit, respectat…

     Sigur ca da – in cazul asta nu esti decit un fraier… si n-ar fi de mirare sa te creada unii si prost. Si pe undeva esti. Averea ta agonisita cu sudoare se duce pe apa simbetei - si tu  esti constient de asta si nu crezi deloc ca faci o investitie financiara. Dar stai la cumpana si judeci ce este mai important? Faptul ca tu ai dreptate, faptul ca nu te lasi dus de nas, prostit, amagit de promisiuni sau vise …sau nu te sperii de ala mic la care i-ai suflat nasul si l-ai sters pe toate partile, dar acuma crede ca el e prea destept ca sa mai stea linga tine …sau faptul ca ai dat tot si ai pus si pe deasupra. Ca ai dat tot ce trebuia, si acuma ii dai si ceea ce nu i se cuvine. Ca dragostea ce i-o arati acuma este ultima amintire pe care o s-o aiba in memorie?

     Pe mine ma bate gindul ca unii dintre noi sintem confruntati cu exact situatia in care a fost tatal fiului risipitor. Pai... ce facem acuma?

O POVESTE CU... TILC!

din Moments for Mothers
de Robert Strand
traducere de Rodica Botan

O poveste spune despre un incident care s-ar fi putut intimpla cind Isus Christos S-a reintors in cer dupa ce Si-a incheiat misiunea pe pamint. Pina si in glorie, El inca purta semnele cuielor si ale sulitei …semnele crucii…

Ingerul Gabriel s-a apropiat de El si I-a spus…

-Doamne, cred ca ai suferit in mod teribil la mina oamenilor …Isus a raspuns ca intr-adevar asa a fost… Gabriel continua…

-Si crezi ca ei stiu si apreciaza felul in care i-ai iubit si tot ce ai facut pentru ei? Isus raspunse…

-Nu… Nu cred ca o fac inca. Acum chiar sint doar o mina de oameni in Palestina care stiu si apreciaza sacrificiul Meu… Gabriel ramase perplex… Si intreba…

-Si atunci… ai facut ceva ca sa afle toata lumea despre dragostea Ta pentru ei?  Isus ii raspunse…

-Le-am spus lui Petru, Iacov si Ioan si la ceilalti ucenici si citorva prieteni de-ai lor sa spuna altora despre Mine. Si cei carora le vor spune vor transmite si ei altora, la rindul lor, Vestea cea Buna, si odata cu ea ceea ce am facut Eu pentru ei, si astfel o sa se afle pina la marginile pamintului… pina cind toti oamenii vor cunoaste ca i-am iubit si M-am jertfit pentru ei.

Gabriel s-a incruntat si fata lui trada nedumerirea si neincrederea. El stia exact din ce material sint facuti oamenii. Si zise…

-Da… dar ce o sa se intimple daca Petru, Iacov, Ioan si ceilalti s-au obosit sau si-au pierdut rivna… si daca cei care vin dupa ei vor uita? Dar daca in viitor… in secolul douazeci, oamenii nu vor mai spune altora despre Tine? Ce o sa faci daca planul asta nu va reusi? Si Isus ii raspunse…

-N-am facut alt plan. Mi-am pus toat increderea in ei si in cei care vor veni dupa ei.

………………

Au trecut douazeci de secole de cind acest plan simplu a fost pus in aplicare. Domnul Isus inca are acelasi plan si nu a cautat alta alternativa – dupa cite stim noi, totul este la fel ca la inceput. Scriptura Lui Isus Christos, careia i se mai spune “Vestea Buna”… inca depinde de noi ca sa fie raspindita la altii. Prima biserica si primii ucenici au adoptat prioritatile lui Christos si si-au daruit cu devotament timpul si energia, ca sa raspindeasca mesajul Domnului Isus in intreaga lume. Pe vremea aia, ei nu aveau mijloace de comunicare sofisticate. Tot ce au putut face a fost sa spuna altora despre Isus… si Vestea cea Buna s-a raspindit din gura in gura…

Isus Christos a crezut in ei, si ei si-au facut datoria. Dar acum… este rindul nostru… Sintem si noi la fel de devotati? Poate oare Domnul nostru sa aiba incredere in noi ca vom raspindi Vestea cea Buna… ca vom spune altora de dragostea Lui… de faptul ca Si-a dat viata pentru noi?

Faptele Apostolilor 1:8… ”Ci voi veti primi o putere cind Se va pogori Duhul Sfint peste voi, si-Mi veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudea, in Samaria si pina la marginile pamintului.”

BOBUL DE NISIP...

     Zilele astea am auzit o discutie foarte interesanta. Discutia a pornit de la faptul ca oamenii de stiinta tot mai mult si mai mult inteleg ca omul, pamintul, universul nu sint o “intimplare” cosmica, ci ca in spatele lor exista o inteligenta creatoare. Cei care Il cunosc pe Dumnezeu stiu cine este aceasta inteligenta creatoare, cei care nu vor sa stie de Dumnezeu inca bijbiie.

    Una dintre “intimplarile” astea cosmice este pamintul. Asezat la o anumita distanta fata de soare, pentru ca planeta sa poata beneficia de lumina si caldura fara sa fie in pericol din aceleasi motive. La fel si luna… asezata la o distanta exacta, ca sa influenteze pamintul doar atit cit sa creeze conditii bune de viata, si nu invers - adica sa nu dauneze vietii de pe pamint.

    Si undeva discutia aluneca la o extrema pe care nu am mai auzit-o pina acum. Adica cineva intreba… ”A fost universul creat pentru noi… sau noi pentru univers?” Si interesant este ca… din modestie, am raspunde ca omul este un fir de nisip si chiar si mai neinsemnat in intinderea acestui univers. Deci fara valoare… sau o valoare atit de modesta, ca nu merita cintarita valoarea lui in comparatie cu Universul. Si am zice asta din modestie… Dar apoi ar trebui sa explicam cum un Dumnezeu care a creat acest Univers urias a iubit omul atit de mult, ca si-a dat Fiul - pe Sine Insusi in persoana Fiului Sau, ca sa rascumpere …omul - acel firicel neinsemnat de praf. Si atunci cum raspundem la intrebarea de mai sus? Care este pretul pe care noi, oamenii de rind, l-am accepta  in schimbul copilului nostru? Si daca noi, oamenii care nu stim in totalitate ce este bunatatea si mila, si care nu cumpanim corect, si nu iubim suficient, nu putem gasi pret suficient de mare pentru copilul nostru …atunci cum sa intelegem dragostea lui Dumnezeu fata de noi?

      Nu stiu cum sinteti voi, dar eu de multe ori ajung in punctul in care nu mai pot gindi. Ating niste limite, si intelegerea mea se opreste. Ma plec in fata acestui Dumnezeu care este mai mare si mai intelept decit mine… ma plec in fata dragostei Lui care imi este de neinteles… si singurul lucru pe care pot sa il fac este sa admir si sa-I multumesc. Eu… firul de praf… bobul de nisip… pentru care a sacrificat atit de mult!…

La Sanius...

E iarna… cel putin in Romania, ca aici in California ar putea fi foarte bine un fel de toamna destul de blinda.

Incerc sa-mi amintesc iernile din copilarie… Petrila, orasul unde am locuit aproape 25 de ani inainte de a veni in America, este un oras asezat de-alungul Jiului… si strajuit de munti. Te simteai ca in fundul unei caldari. Padurea era asa de aproape de locul unde locuiam, ca primavara se auzea dimineata cucul cintind in padure.

Cindva momirlanii, asa cum ii numeam pe bastinasi, locuiau in vale si ei ca si barabele… astia eram noi, viniturile, oamenii de oras. Cu timpul insa, pe masura ce au inceput sa construiasca blocuri, i-au fortat pe bastinasi sa-si urce pe proprietatile sus pe deal. Seara vedeai luminile de la casele lor ici si colo ca niste licurici.

In perioada de care vorbesc eu, populatia era mai rara in Vale, si in noptile alea crincene cind zapada scirtia sub talpa piciorului si totul era incremenit de frig, cite un lup razlet cobora flamind printre case. Buna povestea ca in tineretea ei, lupul chiar a mincat un om pe strec (calea ferata).
In astfel de nopti, catelul nostru Piki era si el lasat liber din lant, cu scopul sa se incalzeasca un pic alergind.

Zapada este ceva magic… ceva ce face totul frumos si feeric. De cite ori ningea afara, oamenii erau parca mai veseli. Da, era frig si ii vedeai alergind sa faca cumparaturile sau sa mearga la serviciu, dar erau atitea risete pe strada de cite ori incepea sa ninga. Parca si oamenii mai batrini intinereau si ba se dadeau pe ghetus, ba faceau un bulgar de zapada… se salutau veseli… isi urau de noroc si sanatate…

Ce-mi placea mie mult de tot era ceremonia aia de a intra in casa si a te scutura de zapada. Scuturai picioarele afara, scuturai zapada de pe palton, de pe caciula…cu nasul rosu si ochii sclipind de veselie, abia asteptai sa dai de caldurica din casa…si topaiam cu totii la usa indepartind ultimele urme de zapada de pe noi. Citeodata un val de aer rece intra dupa noi in casa ca un musafir nepoftit si ne grabeam sa inchidem usa dupa noi, si apoi zimbeam fericiti, ca si cind am luptat cu balaurul si l-am invins.

Era o vreme cind cei care aveau porc il taiau si faceau cirnati, si caltabosi, si toba. Era vremea cind eu trebuia sa-i torn la buna apa sa spele matele de porc undeva prin gradina…Oh… ce lucru urit mai era si ala! Si nu stiu cum, dar de fiecare data eram eu si buna la mate.

Dar cel mai mult imi aduc aminte de saniuta… Mergeam cu saniuta la biserica. Parintii de obicei sau buna ne trageau dupa ei, ca pe zapada batatorita de masini sau de picioarele oamenilor se crea o suprafata numai buna de saniuta. Si vedeai duminica dimineata la ora 9 citeva saniute parcate frumos in coridorul de la intrare. Citeodata mai mergeam si pe patine la biserica. Imi amintesc odata cind m-am dus pe patine, si rugaciunea era deja inceputa, si am bocanit bineinteles in corridor, si apoi cu grija am intrat asa, cu patine cu tot, la rugaciune. Toata lumea era cu capul plecat si ingenunchiat la rugaciune, numai Rely Cristea ridica capul si-mi face semn cu degetul sa nu mai fac galagie… Rely asta tare multa treaba a avut cu mine… dar nu stiu cum a facut ca mi-a devenit cea mai buna prietena! Poate faptul ca era totdeauna deschisa si reala are ceva de-a face cu prietenia noastra…? Posibil. Odata chiar m-am dus la colinda pe patine… ce vremuri!… Nu va spun cum a fost sa stai pe patine o noapte intreaga sau sa urci 9 etaje la un bloc la care liftul nu functioneaza… Amintiri din tinerete…

Dar ce vreau sa povestesc este altceva. Era la strada mare o straduta care mergea in sus pe deal la momirlani, chiar imediat dupa ce se terminau blocurile din Petrila... catre Lonea. Vara numai momirlanii circulau pe acolo si duceau finul in sus si-n jos. Iarna insa ea devenea in mod oficial pirtia copiilor de prin imprejurimi. Trebuie sa mentionez ca traiam vremurile alea cind daca aveai o pereche de incaltaminte de iarna …alea erau incaltamintele de iarna. Daca te udai, veneai acasa ca si mine si buna ma punea sa ma descalt si punea ghetele pe doua cirlige deasupra sobei si se uscau pina dimineata, ca sa am ghete uscate sa merg la scoala.

S-a intimplat ca unchiul meu Avram si tusi Jenny si Flavius, verisorul meu, locuiau pe vremea aia in aceeasi casa cu noi. Si de cum au venit de la serviciu, buna le-a dat raportul ca Flavius a plecat cu saniuta de cum a venit de la scoala si inca nu s-a intors, si nici n-a mincat, si nici lectii nu si-a facut, si… nici bocancii nu erau cuminti pe cele doua cirlige deasupra sporului sa se uste, si… miine cu ce se incalta?

Unchiu si tusi suparati s-au hotarit sa se duca sa-si caute odrasla. Buna mea astepta sa vina numaidecit cu el tinut asa de la distanta de urechi si bineinteles ascultind litania de rigoare. Si trece timpul… si trece un ceas de vreme, si mai trece inca unul, si buna mea se ia de groaza ca uite a disparut si Flavius, si acuma nici cei mari nu vin, ce s-o fi intimplat? Se lasa incet noaptea, ca in mijlocul iernii noptile vin tare repede… si de la o vreme auzim risete si voie buna, si oameni grabiti ce se ingramadesc la usa de la intrare. Nicidecum scenariul pe care buna il astepta…

Ce credeti …oameni cuminti si asezati s-au dus sa-si ia copilul de la saniuta si sa-l capaceasca probabil pentru neascultare… si pina la urma s-au dat toti trei cu saniuta pina cind a dat noaptea peste ei si le-a inghetat si maduva in oase. Buna mea se cruci sa-i vada veseli si bine dispusi, cu nasurile rosii si vorbind toti de-a valma cit a fost de bine la sanius… Si ce era sa zica… fiul ei era prea mare sa fie luat de urechi!!!
………………………………
Varul meu a murit la 18 ani, calcat de o masina aici, in California. Tatal lui a murit 5 ani mai tirziu…Dar pe vremea cind unii dintre noi aveam o singura pereche de ghete de iarna, stiam sa ne bucuram mai mult si sa cream amintiri mai frumoase decit acum… Cei care aveti copii si sinteti prea ocupati ca sa le asigurati tot ce au nevoie… amintiti-va ca  orice copil are mai mare nevoie de parintii sai decat de inca un obiect care va sfirsi pe un raft, undeva in garaj sau in dulap. Ba inca cred ca pe vremea cind eram in lipsuri ne bucuram mai des, mai mult, mai sincer…

Nu stim ce aduce ziua de miine… Pretuiti-va unii pe altii!… Dumnezeu ne-a asezat cu un scop intr-o familie… si nu stim pentru cita vreme…

Mi-e greu sa pricep...

"In zilele acelea, Isus S-a dus in munte sa Se roage si a petrecut toata noaptea in rugaciune catre Dumnezeu." Luca 6:12
.....................
     Voua nu vi se pare ciudat faptul ca Isus, Fiu de Dumnezeu, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat coborit intre oameni sa fie si sa experimenteze viata ca om, si sa moara pentru pacatele noastre are nevoie sa se roage? Gasim de atitea ori in Scriptura ca El S-a rugat... pina in ultima clipa.. .in Ghetimani, si chiar si pe cruce...
     Si cit de putin o facem noi!... Mi-e greu sa pricep...

SA CALATORIM... "USOR"

   

      Sintem la inceputul unui nou an. Cred ca toata lumea s-a plictisit sa faca liste de promisiuni pentru noul an. De-acuma majoritatea dintre noi a invatat ca treaba asta nu tine prea mult ...si usor... usor ...alunecam in vechile noastre obiceiuri.
     Si totusi, ceva se schimba in noi cu fiecare an care trece. Este imposibil ca viata sa treaca pe linga noi si sa nu ne invete ceva. De pilda... felul in care ne risipim "averea" sanatatii pe care ne-a dat-o Dumnezeu; ori muncind ca niste tractoare rusesti, ori mincind, sau bind, sau fumind, sau mai stiu eu ce alte vicii mai pot fiintele umane sa aiba.
     Mai am vreo 2 sau 3 ani pina cind pot sa ies la pensie, si ca si tipul ala destept din Scriptura ma gindesc cum sa-mi "umplu" hambarul, cum sa-mi aranjez resursele. Problema insa nu este la resurse... ci la faptul ca in dorinta de a rezolva problema resurselor, mi-am cam demolat sanatatea si acuma ma intreb... oare a avut rost sa ma zbat atita ?
     Astazi este serviciul de inmormintare a lui Becky Oprean. Am incercat sa intru pe linkul unde se va transmite inmormintarea peste jumatate de ora. Aici:   http://oakhillschurch.com/live-stream/.
Acolo am descoperit o fraza scurta care pare sa fie esenta la problemele de care vorbeam eu mai sus. "Traveling light". Adica "sa calatoresti usor"... nu te inhama ca un magar sa cari prea multe cu tine, ca iti faci calatoria mai grea si intirzii sa ajungi la destinatie... plus ca ajungi obosit si incovoiat de spate, fara sa te fi putut bucura de calatorie.
     Becky a calatorit "light". Viata ei a fost ca o adiere placuta pentru cei care au cunoscut-o. In spatele ei s-a aflat Lidia, mama care a facut tot posibilul si uneori imposibilul ca fetita ei sa aiba o calatorie frumoasa. A costat-o scump pe Lidia. Si pe familia ei... Stau acum si o admir pentru  ca a facut din boala si handicapul fetitei ei o sursa de binecuvintari pentru altii, pentru ca s-a daruit copilului ei in totalitate, pentru ca a adunat comori in hambarele cerului.  Cititi putin despre Becky si viata ei si veti intelege. Va las acum sa cautati linkul si sa asteptam sa vedem inmormintarea. Toti vom ajunge la o destinatie... intr-o zi... Dar... sa calatorim frumos... si sa ajungem la destinatia promisa de Domnul Isus.
 

CIND MI SE PARE CA-S MAI BUNA DECIT ALTII... (11/3/11)

Una dintre invinuirile care ni se aduc noua credinciosilor adesea este fatarnicia. Chiar si aici pe blog am fost adesea invinuita ...M-am gindit la fatarnicie de citeva zile; si m-am analizat cit am putut de drept. Adevarul este ca oricit am incerca sa fim drepti, nepartinitori... este imposibil sa nu gasim scuze pentru noi si acuzatii pentru ceilalti.

Straduinta noastra de a sta departe de orice este pacat si succesul pe care uneori il avem ne face sa ne simtim stapini pe situatie... si sa uitam ca fiecare zi aduce noi si noi incercari, pe care nu intotdeauna sintem destul de tari sa le invingem. Si este greu sa recunoastem cind gresim... foarte greu...

Pe mine, Dumnezeu ma tine in umilinta atita vreme cit sint sincera si transparenta. E drept, am mai multe motive decit restul lumii ca sa nu mi se urce la cap ideea ca ar fi ceva de capul meu - si nu prea am motive sa fiu mindra de ceva - dar cu toate astea, au fost suficiente momentele in care am uitat de unde m-a scos Dumnezeu si am uitat ca n-am nici un merit. Este asa de usor sa uiti si sa crezi ca tu, prin propriile puteri, sau inteligenta, sau destoinicia ta ai facut o treaba anume. Pina si darurile, talentele pe care le-am avea, si ele ne-au fost date; asa ca... de ce ne-am simti superiori? De ce ne-am crede mai buni ca altii? De ce ...fatarnicie?

Ca sa-mi treaca pofta de a crede ca am ajuns la o stare mai buna decit altii, ma trezesc ca Dumnezeu ma pune in situatii de care sa-mi fie rusine... si sa-mi amintesc de natura mea defecta. 

Un exemplu...

Am avut ceva reparatii de facut la apartamentul lui Deb si Danny si am avut doi penticostali mexicani care mi-au facut acele transformari. Ca sa scurtez povestea... planul de la inceput s-a triplat pina la urma si ca pret pentru materiale, si pentru manopera. N-am prea fost fericita, pentru ca nu eram pregatita de asa o cheltuiala. Alaltaieri au terminat treaba... si cind am venit acasa, m-au asteptat ca sa vad ce au facut si sa le platesc. Mi-au cerut atit de mult, incit si ei m-au intrebat daca cred ca este ok pretul... Nu m-am tocmit de la inceput cu ei, asa ca am semnat cecul si am refuzat sa ma mai gindesc la cheltuiala. 

Dar aseara, dupa ce m-am culcat pe la noua seara, am inceput sa ma gindesc, stind in pat in sfirsit, la cheltuiala, si deodata mi-am adus aminte ca a ramas mult material - si... pentru ca n-am vazut nicaieri materialul ramas, am ajuns la concluzia ca lucratorii mei au plecat cu materialele. Si m-am enervat ...si m-am catranit, si daca nu era asa de tirziu, i-as fi chemat sa le dau o lectie despre ce inseamna sa fii cinstit... N-am putut sa dorm citeva ore... si chiar si dupa ce am adormit m-am trezit pe la doua noaptea ca-mi batea inima ca si cind as fi alergat pentru un maraton... Am fost absolut convinsa ca oamenii m-au inselat... si m-am simtit indreptatita sa fiu minioasa.

Azi-dimineata m-am dus si am pornit masina, si cind am aprins farurile... materialele despre care am fost atit de suparata ca au disparut erau frumos aranjate intr-un colt al garajului, si lumina farurilor batea exact pe ele...

Nu este prima data cind Dumnezeu imi da o lectie de genul asta... si acuma cred ca probabil nici ultima. In dragostea Lui pentru mine, El stie ca firea mea, natura cu care ma lupt o ia inaintea judecatii mele de multe ori... El stie ca am o imaginatie care ma robeste si periodic am nevoie sa ma ajusteze si sa-mi arate oglinda, sa vad cine sint cu adevarat si ca nu-s mai buna ca altii. 

Si ca sa revin la subiectul cu care am inceput... Da... sint tentata de multe ori sa cred mai mult si mai bine despre mine, dar... de fiecare data Tatal meu, care ma iubeste, imi da o perspectiva noua si corecta cu privire la mine, si la viata mea, si cu privire la ceilalti oameni, la ceilalti copii ai Lui. Tentatia exista... ca firea inca n-a murit de tot; dar de fiecare data cind ma cred mai mult si mai bine... mi se taie macaroana. 

Acuma credeti ce vreti despre fatarnicie ...a voastra, a mea ...sau a altora. Eu v-am spus povestea mea... una dintre ele...

INGER INGERASUL MEU...

Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie. (Ps.34:7)

   In zilele noastre, oamenii au asa o dispozitie sa se roage, si sa se inchine, si sa creada in orice... numai nu in Dumnezeu. Numai sa nu le spui de ISUS Cristos. Orice altceva merge. 

Cred ca este siretenia diavolului care continua ideea de la Turnul Babel, cind oamenii voiau sa ajunga in cer, dar sa nu fie pe calea lasata de Dumnezeu... ci sa-si faca ei un drum si sa gaseasca ei o solutie a lor.

     Sint atitea religii si atitea cai... precum le explica nu demult si Oprah la oameni...c a toate caile duc de fapt tot "acolo". Si e drept ca toate caile lor duc in acelasi loc - "acolo", la pierzare. Nu-i destul ca au inviat religiile pagine, dar diavolul, subtil cum este, se foloseste si de fiintele create de Dumnezeu - de ingeri - ca sa ii rataceasca pe oameni si sa-i departeze de adevar.

     Ingerii exista si gasim scris despre ei atit in Vechiul, cit si in Noul Testament. Daniel in groapa cu lei... este un exemplu minunat unde ingerii trimisi de Dumnezeu inchid gura leilor atunci cind Daniel este aruncat in groapa. Dar magarita ...lui Balaam? Ea este cea care l-a vazut pe inger cu sabia in mina inaintea lui Balaam. La nasterea Domnului Isus, au coborit ingerii si au cintat... Ingerul Gavril i s-a aratat Mariei... Un inger i s-a aratat lui Iosif... Gasim ingeri peste tot...numai ca ei nu sint niste cupidoni sau niste fetite dragute cum isi imagineaza oamenii. Ei sint fiinte puternice, adesea pregatite de lupta; depinde de misiunea la care au fost trimisi, nu doar pene, floricele si haine vaporoase.
     Si nu e rau sa credem in existenta ingerilor, pentru ca ei exista. Doar sa nu ne apucam sa ne rugam lor. Ei au acelasi stapin ca si noi- slujesc lui Dumnezeu si fac tot ce li se porunceste. El le porunceste, si ei merg si Ii implinesc poruncile fara comentarii. Daca El le porunceste sa intervina intr-un razboi ...cete de ingeri se grabesc si participa la lupta. Daca un om trebuie salvat... ingerul este acolo unde este trimis sa faca exact ce i s-a cerut. Cind un copil al lui Dumnezeu isi sfirseste lucrarea pe pamint, Biblia zice ca un inger al Lui il asteapta si il conduce acasa la Tatal. 
     Si ne sint dragi ingerii, pentru ca sint in slujba Tatalui... dar nu lor trebuie sa ne inchinam, si nu lor trebuie sa le multumim. Fara aprobarea Tatalui, ingerii nu ar misca un deget. Si in cocluzie... ma uit la versetul cu care am inceput. Daca ne temem de El... avem sansa sa avem si noi un ajutor ceresc... daca nu... putem striga "tolvai" pina raminem fara voce - ca ingerii Domnului primesc dispozitii doar de la Stapinul lor si nu vin netrimisi de El. Asa ca...zic eu...grija cui ne inchinam!!!

MERGETI SAU... VA ANCHILOZATI...

Marcu 16:15... "Si le-a zis: 'Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura.'"

     Este a doua saptamina in care am cite o zi libera de la serviciu: de Craciun ,si apoi de Anul Nou. Fiindca zilele libere au cazut joia, m-am gindit sa-mi fac doua mici vacante si sa iau cite o zi libera si vinerea, asa ca uite... sint la sfirsitul celei de a doua vacante de cite 4 zile. Ce am facut? Va spun eu ce... am dormit ...am dormit... am lenevit, am mincat si am dormit iarasi. Am tras draperiile in dormitor si, din cind in cind, le-am dat la o parte sa vad daca s-a innoptat. Cind era intuneric afara mai ales, m-am sintit asa de indreptatita sa stau in pat... 

     Am intrat in al 60-lea an de viata si sint obosita. Obosita de lucru, de grijuri, de viata in general. Am fost invitata cu fetele mele de Anul Nou si am refuzat. M-am entuziasmat mai mult gindindu-ma la perina mea moale si plapuma calduroasa decit la zgomotul si forfota Revelionului. Ba am mai avut norocul ca anul asta n-au puscat decit vecinii mei mai departati. Cei mai apropiati de casa mea cred ca n-au avut bani de gloante...

     Veti zice ...oare ce legatura are versetul de mai sus cu povestile mele deslinate care urmeaza. Rabdare si va spun!!! Mai adaug un amanunt. La servici stau pe scaun cite 10 ore pe zi. Apoi conduc pe zi cam doua ore - si asta face 12 ore pe scaun. Plus ca daca vin acasa si ma protapesc in fata computerului... uite... mi se face rau cind ma gindesc la socoteala asta. Ma mir ca nu m-am anchilozat inca. Asta din punct de vedere fizic. Acuma intelegeti unde vreau sa ajung?

     Cunosc persoane care au avut dureri si probleme si au stat multa vreme la pat... pina s-au anchilozat de tot. Astea nu sint povesti - sint adevaruri pe care orice doctor sau terapeut o sa vi le spuna. Avem nevoie de miscare - daca vrem sa functionam bine in viata asta fizica. Versetul de mai sus ne intareste acest adevar si din punct de vedere spiritual. Daca nu miscam... o sa ne blocam undeva si o sa devenim niste relicve spirituale. O sa fim ca apa statatoare. Cindva buna de baut, proaspata, cristalina... dar daca sta prea mult intr-un loc, se impute. Greu cuvint - dar adevarat. 

     Unii dintre noi ne-am oprit din miscare. Unii fizic, altii si fizic si spiritual... Adevarul este ca miscarea asta, desi face bine altora, este de fapt necesara ca sa ne mentina pe noi sanatosi. In timp ce le spunem altora adevarul despre Cristos, ca sa-i salvam de la moartea spirituala, ne facem noi exercitiul spiritual care sa ne tina sanatosi si mobili... ca sa nu paralizam. Eu v-am zis ca mi-am zis... aveam nevoie sa scriu, ca sa tin mai bine in memorie...Voi faceti cum vreti, dar feriti-va sa va anchilozati... ca de-acolo nu exista drum inapoi.

https://www.facebook.com/rodica.botan.7/posts/10205665553504401?pnref=story

Seviciul de astazi dimineata de la Biserica Romana Baptista din Portland. La sfirsit Laura - fata mea - cinta o cintare la flaut. 

UN NOU AN IN CALENDAR...

   

     Oare exista vreun motiv pentru care avem calendare si socotim timpul? Poate ca sa pastram intr-o oarecare ordine regretele si amintirile? Sau... ca sa cautam un moment de oprire in lunga insiruire de evenimente ale vietii, unde sa putem spune... "de acum incolo"...???
     Unii s-au gindit sa inventeze o masina a timpului... ceva fantastic si imposibil - ca macar in imaginatie sa poata sa mearga inapoi si sa schimbe cursul vietii lor, modificind o situatie sau alta din trecut. Nu vi se pare ca uneori un lucru mic si neinsemnat ne-a schimbat cursul vietii pentru totdeauna? Uitindu-ne inapoi pe traseul vietii noastre ca pe o tabla de sah... ne gindim ca daca am fi facut cutare sau cutare miscare, altfel s-ar fi terminat partida?
     Ma gindesc la Avraam, caruia Dumnezeu i-a facut o promisiune. Promisiunea era ca urmasii lui vor fi atit de multi cit de mult este nisipul marii. Si omul era de 100 de ani, si inca nu i se nascuse vreun copil, iar nevasta lui de 90 de ani si stearpa. Ce face Avraam? Se gindeste sa isi rezolve el singur problema. Si o rezolva atit de bine, ca uite ...sintem in 2015, si urmasii lui Ismail si ai lui Isaac inca se mai bat ...si inca cum.!!!
     Iacob se apuca sa minta si sa insele, ca sa obtina dreptul de intii nascut. De ce oare? Promisiunea Domnului nu ii era suficienta? Dumnezeu nu S-ar fi putut descurca fara sa traga el sforile? Si obtine ce vrea, doar ca, in loc sa Il lase pe Dumnezeu sa ii netezeasca cararea vietii, se zbate el de unul singur - ca si cum si-ar bate singur cuie in talpa, si apoi ar porni la un drum lung.
     Pai, cam asa si noi... Psalmul 139 spune ca inainte de a ne fi nascut, Dumnezeu cunostea absolut tot despre noi. Nu numai ca stia, dar facuse si un plan pentru viata noastra. Stia ca vom gresi, stia unde vom gresi si a planuit si iesirea din problemele in care ne bagam, dar si consecintele pentru greseli si neascultare, si lectiile de viata care vin odata cu necazurile pe care ni le pricinuim singuri.
     Poate ca totusi sint bune calendarele. Putem sa facem o cruce pe una din pagini, ca sa marcam o decizie. Una buna de data asta. Aceea de a ne lasa condusi si ocrotiti de Cel care stie trecutul, prezentul, dar si viitorul nostru. Ne-am dezamagit destul pina acuma... dar El nu ne va dezamagi niciodata!

RUGATI-VA PENTRU BECKY!

   

     Becky Oprean este in spital. A contactat influenza. Ieri mama ei mi-a spus ca are si aprindere de plamini. Vestea asta m-a lovit in inima parca. Cei care au un copil bolnav inteleg de ce. Va rog, rugati-va nu numai pentu Becky, dar si pentru mama ei, Lidia, si chiar pentru intreaga familie.
     Rar mi-a fost dat sa vad o mama mai devotata ca Lidia. Realmente nu stiu cum a putut sa fie mereu vesela si plina de energie. Sau poate stiu... Dumnezeu, care lasa anumite greutati sa treaca peste noi, ne da si puterea, si abilitatea, si prezenta Lui permanenta, ca sa ne ajute sa trecem prin necazurile respective. Si cu toate astea, sacrificiul Lidiei mi se pare iesit din comun. Ea a stat linga fetita ei ani de-a rindul, calauzindu-i, si indulcindu-i, si usurindu-i fiecare pas. Pot s-o vad si acum ingrijorata si obosita intr-o sala de asteptare. Rugati-va si pentru ea!... Ajutati-o in lupta ce o duce!
                                                           Multumesc!