Am o intrebare.
As vrea sa stiu daca exista parinti sau bunici care sa ajunga la concluzia ca
pilda Fiului Risipitor este o lectie nu numai pentru fiii risipitori, ci si
pentru parinti. Si ideea mea este una mai… deocheata – zic asa din lipsa de
alti termeni.
Din experienta
spun ca… ajungi uneori sa te lupti cu urmasii tai cum te-ai lupta cu ursul - pe
viata si pe moarte. Si ti-ai da viata chiar ca sa stii ca destinatarul atitor
mingaieri, si vise, si planuri marete, copilul sau nepotul pe care l-ai crescut… nu
este un simplu fiu risipitor – care isi cere drepturi pe care nici
macar nu le are… si nu… nu esti tu cel prins la colt si pus in fata unei alegeri.
Il lasi sa plece cu miinile goale cum s-ar cuveni… sau ii dai ce cere si il lasi
sa plece bogat, iubit, respectat…
Sigur ca da – in cazul
asta nu esti decit un fraier… si n-ar fi de mirare sa te creada unii si prost.
Si pe undeva esti. Averea ta agonisita cu sudoare se duce pe apa simbetei - si tu
esti constient de asta si nu crezi deloc ca
faci o investitie financiara. Dar stai la cumpana si judeci ce este mai
important? Faptul ca tu ai dreptate, faptul ca nu te lasi dus de nas, prostit,
amagit de promisiuni sau vise …sau nu te sperii de ala mic la care i-ai suflat
nasul si l-ai sters pe toate partile, dar acuma crede ca el e prea destept ca sa
mai stea linga tine …sau faptul ca ai dat tot si ai pus si pe deasupra. Ca ai dat tot ce trebuia, si acuma ii dai si ceea ce nu i se cuvine. Ca dragostea ce
i-o arati acuma este ultima amintire pe care o s-o aiba in memorie?
Pe mine ma bate
gindul ca unii dintre noi sintem confruntati cu exact situatia in care a fost
tatal fiului risipitor. Pai... ce facem acuma?
13 comments:
Tatal ia dat ce i se cuvenea fiului risipitpr .oare tot ce avem se cuvine acestui fiu inainte de a avea dreptul sa ne mosteneasca ? O intrrebare si pentru mine .
Eu zic ca Tatal i-a dat ceea ce nu se cuvenea sa ii dea. Mostenirea se primeste dupa moartea parintilor nu inainte. La fel si Tatam ceresc ne-a dat multe lucruri nemeritate pe care in prostia noastra le-am risipit.
Ceea ce ma framinta pe mine si ceea ce doresc sa experimentez este posibilitatea ca acest fiu risipitor sa fie cucerit pina la urma pentru Domnul. Din experienta stiu ca noi nu putem schimba oamenii - numai Dumnezeu poate. Metodele Lui insa sint diferite de ale noastre. Inclinatia mea naturala si dragostea mea pentru progenitura mea este sa alerg peste tot si sa-l scot pe acest fiu risipitor din toate situatiile urite in care se baga. Dar asta nu rezolva problema care este in el. El trebuie sa fie cel care satul de porci si de roscove sa isi aminteasca de dragostea din bratele Tatalui si sa se reintoarca. Dilema mea este...pot avea taria de caracter si credinta aia care sa renunte la a se amesteca intr-o situatie care este oricum imposibil de rezolvat de om...si sa lase pe Dumnezeu si sa roage pe Dumnezeu si sa creada in Dumnezeu ca sa aduca pe Fiul ratacit acasa...
Proverbe 19 cu 19 +
Doamne ajuta .
Eu nu am copii asa ca este explicabil ca voi vorbi altfel decat un parinte cu copii ci doar ca un copil cu parinti.
Eu am fost un copil care si-a cerut partea lui de mostenire (care in cazul meu nu a fost altceva decat totala lor dragoste si promisiunea ca ma vor sprijini in tot ce voi face chiar daca voi gresi). Si asa a fost, oricat am gresit, ei mi-au fost alaturi, cel mai sigur sprijin. M-au lasat sa zbor asa ca sa nu regret sau sa le imput lor esecurile mele. Cand m-am intors acasa au taiat totdeauna vitelul cel gras, ceea ce mai aveau pentru ei insisi...
E drept ca eu... nici frati nu am avut, dar daca as fi avut, cred ca pentru fiecare din noi parintii erau gata sa dea tot ceea ce au, dragostea si TOT SPRIJINUL.
Impartirea averii in parabola cu fiul risipitor nu trebuie privita ca un exemplu concret ci un exemplu simbolic, caci in viata nu este voarba doar de fermieri cu vite si oi... Dumnezeu este asa cum au fost parintii mei cu mine, ne da tot ce ni se cuvine de la inceput si ne lasa liberi. Unii din noi se realizeaza altii se risipesc... iar cei care raman langa Dumnezeu mereu sunt fericiti, dar invidiosi pe ceilalti spunand ca ei ar trebui sa primeasca mai mult. Ce este insa mai mult decat ce ti se cuvine? Oamenii intelepti si cu frica de Dumnezeu mereu, au o altfel de viata, mai fericita... o liniste sufleteasca de "nepretuit" Au deci deja "mai mult".
Dar de primit sin fiul cel cuminte primeste exact cat si celalalt risipitor.
Eu cred ca morala parabolei este ca, oricum am fi, Dumnezeu ne iubeste si ne primeste inapoi cand venim inapoi la el , raniti sau victoriosi ....
Dar eu cum ziceam... nu am copii... Eu stiu doar cum s-au purtat parintii mei cu mine nu stiu cum m-as fi purtat eu cu copiii mei...
Exact pe subiect cherie...
Din perspectiva unui parinte iti spun insa un lucru...cind daruiesti cuiva care risipeste...este greu. Si multe sint gindurile care iti dau tircoale. Simti ca savirsesti o nedreptate intr-un fel...stii ca nu se va alege poate nimic din tot ce ai agonisit si apoi ai daruit cu atita dragoste...ai vrea sa pastrezi mai bine pentru fiul asta agoniseala aia sa i-o dai cind ii vin mintile la cap.
Dar asa cum ai spus si tu...Dumnezeu a facut o nedreptate cind a dat ce avea mai scump - pe Fiul Sau- pentru noi - niste indivizi porniti numai pe rele...
Draga Rodica ,
Cand eram tanara si-mi era greu aveam un mota <E greu sa lupti cu greul ,cand binele sa dus , dar lupta cu speranta ,caci bun este Isus. El da si speranta si putere dar da mai ales intelepciune si acesta este darul cel mai bun . Eu stiu ca tu ai primit acest dar si ma rog sa-l poti valorifica din plin in toate situatiile. Ma gandesc la pilta fiului risipitor , Tatal ia dat partea lui de avere ,dar a pastrato a fiului cel mare ,si ma gandesc ca a taiat vitelul cel gras dar cred ca alta avere nu a mai dat fiului risipitor afara de dragostea Lui si un loc in casa sa unde sa aiba ce minca si cele trebuitoare dar fara posibilitatea de a o mai risipi . Stiu ca este usor de a da sfaturi ,dar sfatul cel bun il primesti dela Domnul si ma rog pentru tine de aici de departe . Nu descuraja si nu te framinta peste masura caci aceasta usuca oasele . Te iubesc si cred ca vei invinge si acum.
Cum poti spune ca a facut o nedreptate? Adica viata este o nedreptate? Nu este pacat sa spui asta? Ce altceva a facut Isus decat sa traiasca o viata de om? Cati credinciosi nu au fost rastigniti la fel ca fiul lui Dumnezeu?
Nu asta este ideea... A trait ca un om, a murit ca un om si a inviat oferindu-ne turor constiinta actului de inviere, speranta iertarii...
Toti suntem pacatosi si inainte de Isus, pe toti ne astepta pedeapsa vesnica. Isus, fiul lui Dumnezeu care a trait ca un om... a facut voia lui Dumnezeu.
As avea mult de scris dar gata, crezi ce vrei... A venit Luky si pun masa....
Dupa ce am citit comentariul altcuiva... ma gandesc ca poate este vorba de ceva concret...nu de biblie...
Eu cred ca, copii au fiecare partea lor de mostenire care este "ce li se cuvine" dar si parintele are partea lui dupa munca atat timp cat traiesc. Nu as fi cerut nicodata parintilor sa isi vanda casa pentru mine. Ba chiar am contribuit sa isi cumpere casa, stiind ca va fi a mea la timpul potrivit...
Nici nu ştii câtă dreptate ai!
BINEINTELES SI INCA DE CATE ORI MAI ALES DE CAND COPII SUNT MARI SI TREBUIE SA INVAT UN ALTFEL DE RABDARE SI IBIRE SI CHIAR SI ALT COMPORTAMENT....AM MAI SPUS SI ALTA DATA NU SUNTEM PERFECTI CI PERFECTIBIL GRATIE HARULUI DIVIN
Ceea ce este interesant si poate pilduitor pentru noi parintii este ca acest fiu aflat intr-un moment de criza majora - falimentar finaciar si social - nu a ales sa se sinucida (cum e lesne astazi multora) ci i-a venit in minte casa tatalui sau. Chipul tatalui care fusese construit de catre parintele sau de-alungul perioadei cand copilul a fost sub acelasi acoperis cu parintii sai. Tatal a creeat o imagine de ajutor, de refugiu, de siguranta mai puternica decat gandul sinuciderii, acela de a termina cu totul ca totul n-are sens. Tatal fiului mai mic l-a ajutat pe acesta sa inteleaga ca in orice criza exista pentru el varianta unui tata ce accepta reintoarcea. Pentru mine acesta este un lucru de remarcat din perspectiva parintilor. Construiesc pentru copii mei o imagine a unui parinte ce e gata sa ajute, sa ierte, sa accepte sa fie facut de rusine? Tatal a construit – prin caracterul si comportamentul sau in familie - un “pod al reintorcerii” si fiul cel mic stia de existenta acestei variante. A creea un mediu in care copilul sa stie ca indiferent de faliment, casa tatalui este locul de refugiu, de reintoarcere si bratele parintilor nu sunt niciodata ocupate cu altceva – cred ca este o provocare pe care parintii trebuie sa o ia in considerare.
artzar...minunat commentul tau. Si eu m-am straduit sa imprim in sufletul fetelor mele acest lucru. Iertarea , intoarcerea - ceva ce sa semene cu..."pe cind eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi."
Acum experimentez intr-un fel unic aceasta parabola cu unul din nepotii mei. I-am dat ce a cerut desi impotriva oricarei logici omenesti...si astept cu mina strasina...Doamne indura-te de pocainta noastra a fiecaruia...
o piesa(cel putin varianta prelucrata a celor de la WorshipMob) ce asorteaza ideea unui parinte ce nu renunta...
https://www.youtube.com/watch?v=MgSmQdTJFIM
Post a Comment