Cred ca nu degeaba Dumnezeu Se prezinta ca Tata, si cerul este casa Lui... Exista anumite sentimente pe care le simtim cind mergem acasa; si am avut ocazia sa gust si intoarcerea acasa la parinti dupa o perioada amara a vietii, cind totul parea distrus in viata mea, ca dupa un cutremur; si am avut ocazia si sa simt bucuria parintelui de a-si primi copilul in brate si de a-i oferi confort, si dragoste, si siguranta dupa vreo furtuna din viata lui...
Ce lucru minunat este "acasa"! Lumea in care traim incepe sa fie tot mai vitrega si mai periculoasa. Sufletul din noi tinjeste dupa calm, dupa siguranta, dupa confort, dragoste, bucurie... pace. Cerul este "acasa" pentru toti cei care l-au acceptat pe Domnul Isus in viata lor. El este Usa acestei Case Ceresti la care tinjea bogatul din parabola Domnului Isus.
Din lipsa de cunoastere nu tinjim dupa aceasta Casa... si stam legati de traiul asta pamintesc mai mult decit s-ar cadea. Dupa accidentul meu din 1992 cind m-am electrocutat, aveam noapte de noapte cosmaruri. Visam ca mor si nu puteam sa respir si ma chinuiam cumplit. Am inteles ca gindul mortii ma inspaiminta, si pentru ca mergeam la terapie, i-am impartasit aceste problem doctorului. Credeti ca a putut sa-mi inlature frica? Nicidecum. S-a invirtit pe linga subiect si m-a lasat sa tot povestesc si sa ma repet pina m-am saturat de vorbit. M-am hotarit atunci sa nu ma mai gindesc la moarte, ci la ceea ce vine dupa moarte... la locul promis de Domnul Isus... la locul pregatit de El.
Daca am putea sa ne imaginam cerul... ne-ar fi dor de el. Ne-am bucura cind cineva pleaca din Valea asta a plingerii si am fi nerabdatori sa ajungem acolo. Ne-ar interesa mai putin ce lasam in urma si am fi consumati de ceea ce o sa gasim acolo.
Cind viata asta devine grea si insuportabila... ginditi-va ca Tata ne asteapta cu bratele deschise... ACASA.
No comments:
Post a Comment