I-am reamintit aseara unei persoane tinere pilda celor zece fecioare. Discutam despre starea de amorteala a credinciosilor de pretutindeni. Sau ... poate asta era parerea noastra, pentru ca ne simteam noi insine propria amorteala. O raceala, o stare de somnolenta... intr-o lunga asteptare.
Mi-am amintit tot ce stiam eu despre aceasta parabola - si anume, ca Domnul Isus ilustreaza starea bisericii in ultima perioada a istoriei omenirii, inainte de venirea Mirelui. Si povestind asa, ce inseamna uleiul din candela si faptul ca toate fecioarele au adormit, atit cele neintelepte, cit si cele intelepte - ceea ce ilustreaza atit de exact starea bisericilor din ziua de astazi -, am realizat ca Domnul Isus ne-a spus o parabola sau ne-a dat un exemplu pe intelesul tuturor, ca orice om sa inteleaga problemele majore pe care le putem avea in viata. Si toate acestea cu scopul de a intelege ce avem de facut, care ne sint prioritatile, cum trebuie sa ne comportam, ce trebuie sa lucram... si cum sa iesim din orice impas.
M-am gindit ca din tot ce scrie in Biblie, cuvintele Mintuitorului trebuie ca sint cele mai importante Cuvinte care s-au rostit vreodata pe aceasta planeta. Si ca tot ce a spus El are menirea sa lucreze la Salvarea sufletelor noastre - acesta fiind scopul pentru care S-a coborit la noi.
Asadar, daca sintem fiul risipitor, daca sintem cel cazut intre tilhari, daca sintem cel care ingropam talantii primiti... bogatul nepasator sau fecioara neinteleapta... ar trebui sa realizam astazi ca Mirele este la usa si inca mai este timp sa ne trezim si sa ne pregatim candela. Sa ne amintim ca Samariteanul ne-a scos din pericol si a platit pentru ingrijirea si restaurarea noastra. Sa nu uitam ca viata asta este trecatoare si exista un loc pentru cei buni si cei rai - si putem sa alegem unde mergem. Sa ne amintim ca istoria omenirii se apropie de sfirsit si Mirele vine asa cum ne-a promis.
Cu ce scop am scris? Din sincera dorinta sa fac un pic de galagie, sa ma trezesc si eu si sa-i trezesc si pe cei pe care ii iubesc... sau macar daca sintem adormiti sa avem ceva rezerve de ulei in candele...
Voi cum stati cu rezervele?
No comments:
Post a Comment