Mi-e dor...

 

Am avut placerea sa petrec, de citeva ori in viata, citeva zile in Muntii Apuseni, departe de asezari omenesti, departe de zgomotele si luminile orasului. Ce seri si ce nopti minunate!… Oh, noptile mai ales sint ceva special. Cerul pare ca se apropie …sa-l atingi cu mina parca - si stelele parca iti trag cu ochiul si te cheama… Simti o nevoie, o atractie fantastica sa te uiti in sus la cer. Unii spun ca universul cinta… si nu ma mir… ca exista o armonie si o viata ce pulseaza pe bolta cereasca. Am stat cu ochii pironiti in sus si atenta, ca la un concert . Cuvinte mari iti trebuie sa te exprimi:  grandoare, maretie… iti vin pe buze… si o bucurie spontana tisneste in suflet.

     Nu este acelasi cer pe care il privim cind sintem in oras? Doar ca de cum ajung intre oameni, intre cladiri, pe strazi luminate, incep sa ma uit in jos, ca gainile. Si chiar daca m-as uita in sus, n-as vedea nici pe sfert minunatia ce am vazut-o pe virful muntelui. Pentru ca, desi slabe, luminile orasului ne fura atentia, si ne schimba viziunea cerului. Cerul pare mai departat si rece… strain de noi…neprietenos…O lume ce nu ne apartine...

     Dar Dumnezeu vrea sa fim aproape de El. De fapt, desi cunoasterea Cuvintului Lui este importanta, relatia noastra cu El este cea care este absolut necesara. Biblia spune ca multi vor zice in ziua judecatii... "Doamne... nu am facut noi, nu am lucrat pentru Tine... nu am spus... nu am recitat versuri, am cintat?..." Si El le va spune sa plece, pentru ca nu i-a cunoscut niciodata. Si cum eram pe traiectoria asta cu gindurile mele, mi-a trecut prin cap ca, pe undeva in harmalaia vietii, este greu sa ai o relatie cu Dumnezeu. Te absorb tot felul de probleme si de nevoi personale sau ale celor dragi... si asa cum lumina oraselor ne impiedica sa vedem maretia cerului, tot asa si ocupatiile marunte ale vietii ne tin departe de Dumnezeu. 

     Eram cu citeva saptamini in urma cu unul dintre nepotii mei. Ma dusesem la Fresno, unde era el atunci, special ca sa vorbesc cu el. Ne-am dus la un magazin de arta, pentru ca vroia sa invete sa picteze. In masina, ca si in magazin, ma straduiam sa il fac atent la ceea ce discutam, dar in timp ce vorbeam cu el, el le trimitea prietenilor mesaje. Tot drumul ala am pufait si mi-am inghitit unele cuvinte de teama sa nu ratez momentul si sa nu falimentez discutia. Pina la urma, nu a iesit mai nimic din straduinta mea, pentru ca nepotul meu era mult prea preocupat cu altceva.

     Nu facem si noi la fel cu Dumnezeu? Ce relatie putem sa avem cind sintem bombardati cu probleme, informatii, cereri, si comenzi, si preocupari de alta natura. Cum sa vedem cerul si sa-i simtim pulsul?... Cum sa auzim muzica cereasca atunci cind zgomotele lumii asteia ne-au asurzit deja? Cum sa avem o relatie cu El cind nu Ii acordam timp si ocazii, ca sa poata sa ne infasoare in slava Lui... si sa ne scalde sufletul in pace si odihna?...

     Mi-e asa de dor de Muntii Apuseni!... Mi-e asa de dor de cer!...