DE VORBA CU CHERIE...

 cherie said...

Ce nostim ! Adica doctorul "L-A ACCEPTAT PE ISUS " ?
Scrii:
Dupa mai multe cure de dezalcoolizare si tratamente de tot felul care nu au dat niciun rezultat, ajunge sa cunoasca eliberarea dupa ce Il intilneste pe Christos si accepta sa aiba o relatie cu El.

Nu imi inchipui cum vine asta... sa accept eu ca om sa am o relatie cu Isus... ???

Daca ai fi spus ca :
Dupa mai multe cure de dezalcoolizare si tratamente de tot felul care nu au dat niciun rezultat, ajunge sa cunoasca eliberarea dupa ce Il intilneste pe Christos si ajunge sa aiba o relatie cu El.
Ajungi prin vointa, prin revelatie, prin ajutor... Credinta nu se "accepta", se primeste, te cuprinde, te stapaneste ...

30 April, 2015 01:55

 

 Rodica Botan said...

Cherie...

Credinta nu se accepta? Biblia spune ca si "dracii cred... si se infioara"; dar nu Il accepta pe Christos. Sint multi care cred, dar nu Il accepta... Il tin la distanta. Cind Il accepti pe Isus, Ii deschizi toate sertarele vietii tale si Ii dai voie sa deretice prin ele. Cind nu Il accepti , atunci Ii dai doar zilele cind te duci la slujba si inca citeva situatii - in rest, faci dupa capul tau. Cind ai o relatie serioasa - cum ar fi casatoria, persoana respectiva se muta cu tine in casa si imparte cu tine sapunul. Cind ai doar o amicitie... relatia se termina la usa pe care i-o inchizi in nas si cheia pe care o sucesti in broasca.

30 April, 2015 05:18

 

ESTI SINGUR?

Un doctor avea o meteahna urita. Bautura. Dupa mai multe cure de dezalcoolizare si tratamente de tot felul care nu au dat niciun rezultat, ajunge sa cunoasca eliberarea dupa ce Il intilneste pe Christos si accepta sa aiba o relatie cu El. Un coleg de breasla care ii stia trecutul il intreaba la un moment dat curios…

-Amice… spune-mi, te rog, dupa ce toata lumea pleaca din cabinetul tau… si ramii numai tu singur, nu te apuca dorul dupa sticla aia ce ai dosit-o undeva in spatele cartilor tale de medicina?

Dupa o scurta analiza, fostul alcoolic raspunde scurt…

-Dar eu nu sint singur… niciodata!

………………………………………….

Cit de singuri ne simtim? Si daca ne simtim singuri… atunci de ce? Biblia ne spune ca El sta la usa si bate. Sta la usa inimii. Doreste sa intre… si asteapta sa deschidem. Daca esti singur este pentru ca nu I-ai deschis inca usa inimii…

"CUM ITI ASTERNI... ASA CULCA-TE!..."

     

      Nu stiu ce anume m-a facut sa imi amintesc astazi de Iuda. La noi, romanii, daca ii spui cuiva "Iuda"... i-ai descris caracterul urit intr-un singur cuvint. Multe atribute urite intra acolo: de la lacomie la tradare - tot spectrul de rautati.
      Si cu toate astea, Iuda n-a gresit fata de Domnul Isus mai mult decit am gresit fiecare dintre noi. Ca daca Iuda L-a vindut pentru 30 de arginti... unii dintre noi L-au vindut pe Domnul Isus pentru o slujba, pentru o relatie, pentru o scoala, pentru o iubire trecatoare... pentru multe altele - toate nimicuri si gunoaie. Si daca din cauza lui Iuda Domnul Isus a fost prins, din cauza noastra si a pacatelor noastre a trebuit sa moara. El n-a murit numai din cauza lui Iuda - ci undeva in cauza aceea universala eram si eu, erai si tu.
      Si inca ceva. Iuda a regretat gestul facut si i-a inapoiat banii marelui preot. Poate un gest pe care noi inca nu l-am facut. Vorbesc de regret.
      Pina aici... Iuda nu-i mai rau ca noi. Atunci... totusi, ce ne poate deosebi de Iuda? Un lucru atit de simplu... atit de usor de facut... si totusi sint atitia care refuza sa inteleaga, refuza sa accepte, refuza sa primeasca iertarea si darul fara plata - viata vesnica. Iuda asa a fost. A regretat, a dat banii inapoi si s-a dus si s-a spinzurat. Si citi sint astazi din cei ce regreta... uneori fac gesturi sa repare cumva greseala - ei insisi insa... si apoi, cu capul sus, tepeni in convingerea lo,r se duc la moarte fara sa-si asigure viata vesnica.
     Pentru Iuda era asa de simplu sa ceara iertare... la fel ca Petru - care, la rindul lui, s-a lepadat tot pe-atunci. Si sa primeasca iertarea asa cum a primit-o celalalt ucenic. Doar Il stia pe Domnul Isus - stia ca il va ierta. Si totusi, nu s-a dus la El sa-I ceara iertare... Oare de ce?
     Perfecti nu sintem nici unul dintre noi. Si cam stim asta. Dar nelegiuirile noastre au fost duse de El la cruce. Si acum ne-a ramas doar sa alegem daca sa procedam ca Iuda sau ca Petru.
     Oameni buni... uitati-va in jur, ca traim zile complicate si scurte! Nu va amagiti - lumea asta n-o sa tina "pina-i lumea"!...
 
   

PEDEAPSA CARE NE DA PACEA...

4 Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

6 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Isaia 53:4-6

...................................

    

      Astazi stind de vorba cu o mamica la fel de implicata in viata copiilor ei ca si mine, mi-a venit in minte textul acesta, si desi am crezul ca l-am inteles dintotdeauna, astazi mi s-a parut ca-l inteleg si mai bine. De ce? Pentru ca in discutia noastra, noi, mamicile, am realizat ca problemele copiilor nostri sint problemele noastre, si durerile lor sint durerile noastre - ba parca ne dor mai mult durerile lor decit durerile noastre personale. 

     Cred ca orice parinte care isi iubeste copiii simte la fel. Ai prefera de multe ori sa iei asupra ta tot greul, tot necazul lor. Cind imi stiu copiii multumiti si fericiti, sint cea mai fericita fiinta de pe pamint. Cind stiu ca au un necaz, n-am odihna si n-am liniste si pace pina nu trece norul si au depasit din nou necazul sau primejdia.

     Si cum discutam noi asa, deodata ni s-a luminat mintea intelegind ca Domnul ne-a purtat tuturor pacatul. L-a simtit El, si l-a purtat El, si l-a platit El... ca sa ne scape pe noi de pedeapsa. Daca problemele copiilor mei ma dor si ma chinuie, si daca prostiile pe care le fac ei uneori ma straduiesc sa le repar si sa le indrept... si toate astea imi seaca inima... imi pot imagina - nu... nu-mi pot imagina - povara lumii intregi pe umerii Lui...

      Si daca noi asteptam un strop de recunostinta de la copiii nostri - oare cita recunostinta ar trebui sa-I aratam Domnului? Pentru ca ..." pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El."

MI-E DOR DE BUNA...

"Ginditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamint." Coloseni 3:2
..............................
     Uneori ni se atrage atentia sa nu scoatem din context versetele. Pentru ca nu rareori interpretam gresit Cuvintul Domnului daca nu citim intreg textul din care am luat versetul. Dar versetul de mai sus este, fara indoiala, o exceptie. Ne prezinta de fapt un adevar ce ni se potriveste tuturor, in orice situatie am fi.
     Stim ca aici, pe pamint, totul este temporar. Stim ca noi insine sintem trecatori; si totusi, oarca nu ne putem gindi la viata ca la ceva limitat. Facem planuri ca si cind vom trai pe pamint la infinit.
     Am 60 de ani anul asta si as putea iesi la pensie. Si poate as iesi daca nu ar fi asigurarea medicala o problema atit de nesigura si la cheremul politicienilor. Daca stau si fac ceva calcule matematice, ar trebui sa ma gindesc la cit a mai ramas din viata aici, pe pamint. Dar ma trezesc ca fac planuri de viitor ca si cind viata va continua la infinit, si conditiile de viata vor ramine aceleasi. Imi dau seama ca pur si simplu trebuie sa imi schimb felul de gindire. Fiecare zi traita sa mi se para un dar; ca nu stiu cite cadouri de genul asta mai primesc... cite zile, cite luni... citi ani?
     De-aia cind am citit versetul de mai sus mi s-au oprit ochii pe el. Si atunci, hai sa ne gindim impreuna la lucrurile de sus. Pai la ce sa ma gindesc? Poate facem o colectie de lucruri despre cer, ca sa avem la ce sa ne gindim...
     - In primul rind, acolo nu va fi moarte... nu va fi durere, si nici boala... Asta-i fantastic!
     - Nu va mai fi oboseala si cred ca nici noapte, ca n-o sa avem nevoie de somn, ca sa ne reimprospatam energia. Si asta e buna...
     -Va fi vesnic lumina, pentru ca Domnul Christos va fi acolo, si El este Lumina. Jobul meu de facut harti electrice s-a dus.
     - Vom avea un nume nou... un inel... unii coroana... Eu vreau numele ala nou... ca asta vechi nu prea are reputatie buna!!!
     - Vom fi imbracati frumos, in haine stralucitoare... Sper sa imi recapat si silueta, ca altfel nimic n-o sa stea bine, oricit de stralucitoare vor fi hainele...
     - Oh... da! O sa avem un trup nou!!! Hurray!!! Abia astept, ca asta s-a hodorogit de atita purtare!...
     - Vom sta la masa cu Mirele... si vom minca, si vom bea fara gindul la dieta. Doamne, da!!!
     - Strazi de aur... (o sa umblam pe ele sau o sa circulam? - Nu stiu ?! Eu am sa umblu, ca sa-mi mentin silueta!!!
      Mai sint multe, dar va las si pe voi sa adaugati... E bine sa stim unde mergem. Cind eram in Romania si ne pregateam sa venim in America, ne gindeam una-ntruna cum va fi aici... Eram entuziasmati... plini de energie, de vise, de sperante. Cam asa... daca nu mai bine ar trebui sa ne fie gindindu-ne la cer! Doamne, da-ne perspectiva si dorinta dupa Tine si dupa locul acela minunat pe care l-ai pregatit pentru noi - pentru ca atunci cind va veni momentul plecarii sa fim plini de bucurie: si cei care pleaca, si cei care ramin cu speranta unei plecari mai tirzii!
     In poza, unchiul meu Avram (plecat la Domnul in 1982, la 49 de ani) si Buna mea draga, care ne asteapta sa mergem la ea. Inainte de a pleca, mi-a povestit un vis ce l-a avut. Era asa de fericita... zicea ea: "Rodica, sezi aici sa-ti povestesc ce am visat. Eram intr-o vila... o casa mare... si avea niste perdele si niste haine de pat lucrate de mina... ceva ce n-ai vazut tu de cind esti pe fata pamintului. (Buna era croitoreasa, facuse in tinerete Academia de Croitorie la Bucuresti  si broda la masina, si cosea, si tesea la razboi, si facea presuri, si croseta perdele... ce nu facea Buna mea?) Si povestea Buna ca cineva a venit pe o motocicleta sa ne spuna ca vine Domnul Isus, si noi eram toata familia in fierbere, sa facem pregatiri. Si zicea Buna mea... "Toti eram acolo, Rodica, dar tu si cu mine eram in aceeasi camera. Intelegi, tu?" Asa imi spunea Buna! Si ochii i se luminasera, si era asa de fericita, cum nu pot sa va descriu. Si cinta buna despre acea "casa dincolo de mormint"... cinta cu bucurie si cu dor. Si uite ca discutia asta m-a facut sa ma gindesc mai mult la cer...
    Si mi-e asa de dor de Buna!... Si... mi-e asa de dor de Cer!...

DACA SI CIND... DAR MAI ALES CUM...

     Daca va spun ce am auzit astazi, va suparati? Mereu imi incep discutia de la ceva ce s-a intimplat sa vad sau sa aud. Cred ca este important sa invatam de la toate - sa ascultam si sa luam pentru noi ce este bun.
     Se discuta astazi pe un canal de radio despre cresterea copiilor. Despre adolescenti; despre cit de severi trebuie sa fim cu copiii nostri. Sint parinti care sint foarte permisivi si nu au nicio regula in casa. Sint altii care sint atit de stricti, incit casa unde locuiesc devine un fel de inchisoare - un loc sever, lipsit de bucurii. Cineva spunea ca fariseii obisnuiau sa traiasca legea cu o strictete care nu le permitea nicio bucurie. Domnul Isus ii ocoleste pe acesti oameni cu franjuri si isi petrece mai degraba timpul in compania pacatosilor. Desi foarte strict cu El Insusi, El nu ocoleste locurile unde oamenii petrec. Asa se face ca prima Lui minune are loc la o nunta, unde transforma apa in vin. Daca nu ar mai fi fost vin, petrecerea s-ar fi incheiat.
     Noi sarim de la o extrema la alta. Amintiti-va de Maria si Marta, cele doua surori in casa carora Domnul Isus petrece de multe ori! Una preocupata cu treaba la bucatarie, si una dornica sa Il asculte pe Mintuitorul ei. Adevarul este ca si treaba la bucatarie trebuie facuta... dar de drag, nu ca o corvoada. Domnul Isus este gasit de multe ori luind cina cu ucenicii Lui... In jurul Lui era mai intotdeauna forfota, miscare, viata. Amintiti-va cind niste copii faceau galagie si ucenicii voiau sa ii alunge! El spune... "Lasati copilasii sa vina la Mine!". Credeti ca i-a intimpinat pe copii cu degetul ridicat a amenintare? Sau le-a spus sa nu mai rida si sa nu mai alerge, ci sa stea nemiscati cind cei mari stau de vorba?
     Cei care purtau discutia in emisiunea pe care am ascultat-o au ajuns la concluzia ca in casele noastre trebuie sa fie o atmosfera vesela, jucausa... sa avem acele petreceri care sa satisfaca tineretea, si elanul, si dorinta de distractie a copiilor nostri, astfel incit sa nu doreasca sa isi caute distractie in alta parte. Bineinteles ca aceste distractii si petreceri vor fi decente si de bun gust!
     O intrebare a fost pusa... si anume - cum sa reusesti sa hranesti o asemenea atmosfera in familie, asa incit copiii si tinerii sa nu doreasca sa caute bucurii si distractii in alta parte? Raspunsul a fost foarte simplu... Pe internet sint tot felul de clipuri cu copilasi care rid de se prapadesc. Parintii se bucura sa-i faca sa rida, sa fie veseli.
     Ideea era ca, incepind cu virsta asta inocenta cind un mic gest produce atita distractie la copii... ar trebui ca parintii sa invete sa mentina acea atmosfera vesela si placuta in casa lor. Regulile isi au rostul lor, dar nu trebuie sa ne transforme casele in locuri de priveghi. De fapt, Biblia ne indeamna mereu sa ne bucuram... iar noi, cei mintuiti, avem atitea motive sa o facem!
     Si ...pentru ca imi amintesc de asemenea momente fericite din viata mea de familie, am o poza care sa va faca cel putin sa zimbiti. Fetele mele in concert...

CA SA FIM IMPLINITI...

Ralph Waldo Emerson
(Tradus Rodica Botan)

Trebuie:

sa ridem des si mult;
sa cistigam respectul oamenilor inteligenti si afectiunea copiilor,
sa ne straduim sa obtinem aprecierea criticilor sinceri si sa induram cu rabdare tradarea              prietenilor falsi;
sa apreciem frumusetea,
sa descoperim ce-i bun in ceilalti,
sa parasim lumea intr-o stare mai buna -
     fie ca lasam in urma un copil, un petec de gradina sau o conditie sociala schimbata in bine;
sa stim ca cel putin un om a respirat mai usor
     in urma noastra.

Asta inseamna sa te fi implinit.

STONEHENGE...

 

     Unul dintre locurile pe care le-am vizitat saptamina trecuta a fost Stonehenge. Arhelologii spun ca aceasta constructie de piatra dateaza de peste 3000 de ani. Pietrele astea uriase au fost aduse de la mari distante... nu se stie cum au fost transportate, nu se stie cum au fost taiate la aceste dimensiuni intr-o perioada in care se presupune ca nu existau uneltele necesare sa lucreze aceste pietre dure.
     Toata constructia asta este invaluita in mistere. Nu se stie nici motivul pentru care a fost construita... Dar...se cunoaste faptul ca aranjarea acestor pietre nu este la intimplare, ci formatia aceasta este un fel de calendar al soarelui, indicind cea mai scurta zi din an - si un calendar al lunii.
     Asta presupune cunostinte astronomice, si de matematica, si mai stiu eu ce alte cunostinte... Noi, oamenii secolului XXI, ne credem inaintati in cunostinte, si cu toate astea n-avem habar nici cum si nici de ce... si ar mai fi si alte intrebari intrebacioase.
     Biblia ne vorbeste despre Turnul Babel... o constructie imensa, ridicata de nepotul lui Noe. Scopurile cu care a construit Nemrod au fost impotriva planurilor lui Dumnezeu, si astfel Dumnezeu le-a incurcat limba de nu s-au mai inteles om cu persoana, si constructia n-a mai putut continua. Noe construise o corabie care probabil era mai faloasa decit Titanicul. Imi imaginez ca a fost puternica. Biblia spune ca apele de dedesuptul pamintului si cele de deasupra s-au varsat pe pamint. Oamenii de stiinta contemporani au descoperit ca exista fluvii aeriene... si din cind in cind, la porunca Celui ce le dirijeaza, se varsa pe pamint in ploi torentiale, aducind de multe ori inundatii si prapad. Asa ca imi imaginez ca Arca lui Noe a fost construita sa tina piept unor miscari de apa nemaipomenit de vijelioase. Ghiciti cine a facut planul acestei nave puternice?
   

     Apoi ma gindesc la primul om, la Adam, care a dat nume regnului animal si vegetal - si iara trag cu banuiala ca inainte de potop erau mai multe animale decit astazi ( mai ales cele uriase, de teapa dinozaurilor) si plante ...si totusi mintea unui om a fost in stare sa tina un astfel de inventar de nume si date precise. Mi-au mai venit in minte si magii care au vazut steaua in rasarit si au calatorit doi ani de zile doar sa se inchine Domnului Isus. De unde au stiut despre nasterea Lui? In niciun caz de pe internet. Au studiat bolta cereasca ...
     Asa ca... zic eu, care nu ma pricep prea mult si prea bine, ca desi unii dintre noi avem o parere foarte buna despre cunostintele noastre, ar trebui sa intelegem ca ce stim noi este doar o farima de cunostinta. Dumnezeu are inca multe secrete pe care nu le-a explicat omenirii pentru ca probabil nu era nevoie. El lucreaza asa cum considera El cu fiecare generatie de oameni. Noua de pilda ne-a dat istoria completa a omenirii si a pus-o la indemina oricarui om care citeste... pina si a orbilor. Unele lucruri ne-au fost date spre cunoastere, altele inca nu. Intr-o zi vom afla mai multe... poate chiar si despre Stonehenge...
     Si inca o intrebare... intrebatoare. Stonehenge s-a constatat ca este o constructie care nu a fost terminata ...exact ca si Turnul Babel. Oare de ce?

SA INVATAM DE LA TILHARI...

                                                         Hristos a inviat! 
   

     Ce inseamna pentru mine invierea Lui? Oh... ce pretios si plin de sens este acest adevar pentru mine! Eram ...un tilhar cu o lista lunga de nelegiuiri. Eram sortit mortii pe pamint si mortii pentru vesnicie. Dar de buna voie si nesilit de nimeni, acest Hristos de care nu auzisem sau nu am vrut sa aud niciodata a luat o cruce si a urcat cu ea pina la Golgota... ca sa fie rastignit alaturi de mine.
     In timp ce eu ma zbateam minios in durerile mele - situatie pe care singur mi-am creat-o, El privea blind la multime si Se ingrijea inca de cei lasati in urma. A gasit solutie pentru mama Lui - ca sa nu o lase singura ...si i-a privit cu compasiune pina si pe soldatii care Il tintuisera pe lemn, si acuma isi imparteau hainele Lui.
     M-am oprit din vaicareala mea pentru ca, asa tilhar cum sint, am si eu limitele mele de egoism. Eu imi merit soarta... si nu stie mai bine ca mine nimeni cite tilharii am facut. Dar omul asta de linga mine pare a fi ireal. Dupa comportamentul Lui inteleg ca este Fiu de Dumnezeu. Si daca tot ce spune este adevarat... si nu ma mai indoiesc ca este... atunci mai am o sansa la viata... la adevarata viata.
.....................
     Sint sigura ca tilharul a avut un proces de gindire bogat inainte de a-si incredinta sufletul Domnului. Sintem si noi in exact aceeasi situatie. Ne stim tilhariile, pacatele, pacatelele si cunoastem legea cerului. "Plata pacatului este moartea." Hristos a invins moartea si este viu... plata nelegiuirii noastre a fost platita. Nu sta intepenit in nepasarea ta, prietenul meu... ca tilharul care in ultimele momente s-a gasit sa scuipe si sa-L huleasca pe Fiul lui Dumnezeu! Ce te tine asa legat si ce te face asa nesocotit si nepasator, sa nu iti recunosti situatia si sa accepti gratierea Lui? Se merita sa mergi in iad pentru ca esti prea orgolios sa primesti gratierea de la El? Chiar ...se merita?
   
   

Spicuiri... concluzii... de vacanta

     Aseara am venit acasa de la Londra. Nu-i asa ca suna pretentios? Intotdeauna ma bucur sa o iau razna pe undeva, dar ma bucur si mai mult la intoarcere. Fiecare iesire din asta imi da ocazia sa ma bucur de ce am, de unde m-a plasat Dumnezeu si sa-I multumesc ca S-a ingrijit de mine.
   

 Cind eram in Romania ...cu 35 de ani in urma, visam sa am o garsoniera si un scuter. Cam atita imi permiteam sa visez - realist vorbind. Niciodata nu mi-a placut sa imi fac vise din punctul asta de vedere - material; ca proasta nu sint si stiam ca este imposibil de realizat. Pacat ca nu am folosit aceeasi intelepciune si in alte privinte sau domenii de viata. Cu vremea, am ajuns sa inteleg ca cea mai buna metoda de a nu fi dezamagita pe lumea asta este sa nu-mi fac iluzii si vise despre nimic pamintesc. Cind mi se intimpla ceva frumos si bun, sint surprinsa si fericita. Cind vine necazul este asteptat si ... acceptat (alta solutie nu exista). De cind incerc sa traiesc dupa regula asta simpla, viata a devenit mult mai frumoasa si fiecare lucru bun sau frumos ma surprinde si ma fericeste.
     Dar sa reiau firul gindurilor despre ultima mea calatorie. Cu 35 de ani in urma, Londra, Paris, Roma, Ierusalim, Tel Aviv, Istambul, Budapesta ...erau doar puncte pe harta si nu mi-as fi putut inchipui ca va veni o zi in care sa imi pot permite sa ajung prin apropiere. Ce privilegiu nemaipomenit am!... Realizez acest lucru si stiu ca nu am niciun merit - ci Dumnezeu mi-a ingaduit sa vad lucruri si locuri si sa-mi deschid mintea in multe privinte. Ca daca nici un fir de par nu ne cade din cap fara stirea Lui, banuiesc ca este bine informat si pe unde imi tirii eu picioarele pe planeta asta.
      Am avut un timp minunat... asa cum unii ati putut vedea pe facebook. Sora mea este un ghid minunat si fiecare loc vizitat a fost ales cu grija. Intreaga experienta a fost insotita de explicatii si informatii pretioase. Saracul Seth, nepotul meu... se cam saturase de "cura asta intensa de cultura"... si la un moment dat i-a spus mamei lui ca e gata sa isi puna o salopeta si un pai in gura si sa renunte la cultura.
        Citeva detalii mici, dar... MARI. Am aflat ca doar 5% dintre cetatenii Angliei merg la biserica. In Vinerea Mare am intrat intr-o biserica anglicana - care avea usile deschise. Mare ne-a fost mirarea sa constatam ca serviciul era in limba romana - erau crestini ortodocsi. In Londra, viata este scumpa, si oamenii alearga - nu glumesc - alearga pe strada - alearga la munca, alearga la tren.. .alearga tot timpul - tineri, batrini, toata lumea. Viata este scumpa. Asteptind-o pe sora mea sa cumpere tichete la metrou, in spatele meu am auzit un roman vorbind la telefon. Am dedus ca vorbea cu cineva in Romania - si ii spunea... "Nu mai merge nimic... dar absolut nimic. Nu mai am nici bani de apa."
     Cersetori pe strada... si noaptea e frig - tare frig. Circiumi (pubs) la fiecare colt - si lumea bea... si seara mai ales in metrou ii simti ca miros a bautura si uneori se clatina. Majoritatea celor care lucreaza in Londra locuiesc departe de oras, si ca sa ajunga acasa sau la servici schimba trenuri - cite doua, trei. Nu degeaba alearga intruna! Un apartament cu o singura camera in Londra nu este mai putin de un milion de lire sterline.
     Am crezut ca la sate e mai bine, dar si acolo se pare ca tot in jurul milioanelor se plimba pretul. Asa ca... m-am bucurat sa vin la casa mea spatioasa... la masinuta mea pe care Lily, ciobanescul meu german, a decis s-o zgiriie... la serviciul meu care ma plateste suficient ca sa-mi permit sa vad Londra sau mai stiu eu ce colt de lume ma apuca dorul sa vad. Sint sigura ca destinul meu a fost hotarit de Dumnezeu nu exact ca sa ma huzuresc eu, ci am si eu o menire si un rost - si am sa ma straduiesc si mai mult sa pasesc in planul Lui; dar pe linga toate astea, Ii sint recunoscatoare Lui Dumnezeu ca mi-a dat posibilitati sa vad, sa inteleg, sa invat si sa ma bucur. Si Ii multumesc intotdeauna, si "la plecare", si "la venire".

CA SA-MI ADUC AMINTE DE TRECUT SI SA ROSESC...

In Ezechiel sint citeva versete atit de reale pentru mine, desi sint adresate Ierusalimului. Saptamina asta, premergatoare evenimentelor ce le comemoram sau sarbatorim, este imposibil ca uitindu-ne la cruce sa nu analizam motivele acestui eveniment. Moartea Domnului Isus nu este o moarte obisnuita - este moartea mea – sau felul in care ar fi trebuit sa mor eu... Moartea Domnului Isus este de fapt pedeapsa mea… El doar S-a oferit sa o ia in locul meu.


Si iata unul din versetele care zugravesc starea in care ar trebui sa fim uitindu-ne la cruce -  la acest tablou care ne poate provoca cele mei puternice sentimente - sentimente de tot felul: de dragoste (fata de El), de ura (fata de pacat, fata de dusmanii Lui), de teama (teama mortii), de groaza (pentru felul cum arata batut si dispretuit… sau perspectiva iadului si a eternitatii petrecute departe de fata Domnului...), de speranta (prin moartea Lui am fost achitati de pedeapsa noastra - avem promisa o eternitate cu El), de duiosie (fata de suferintele Lui si felul demn in care le-a purtat) …de recunostinta (pentru ca am fost iertati)…

“Voi face Legamintul Meu cu tine si vei sti ca Eu sint Domnul, ca sa-ti aduci aminte de trecut si sa rosesti, si sa nu mai deschizi gura de rusine, cind iti voi ierta tot ce ai facut, zice Domnul Dumnezeu.” (Ezechiel 16:62-63)

Cam asta simt eu ... privind la cruce…

AL PATRULEA CUI...