POVESTEA UNUI SCLAV NETERMINAT

Cu o vara in urma am facut o calatorie in Italia. Am vizitat multe locuri, am atins cu emotie suprafata de marmura rece si fina a vreunei statui renumite… dar nimic nu m-a impresionat mai mult ca sclavii neterminati ai lui Michelangello. Ei m-au facut sa ma inteleg si sa realizez mai bine cine sunt eu, fiinta asta neterminata, mereu supusa schimbarilor…

Când te uiti la acesti sclavi, dintr-o parte vezi o bucata de marmura… un bloc masiv, nelucrat, abstract. Te intorci dupa bucata aia de piatra si o mâna perfecta, de o finete si o gingasie nemaipomenite, parca in miscare, sare din blocul de piatra…ce mai… parca statuia este gata sa iasa din bloc afara, parca este incatusata inauntru si cineva doar trebuie sa dea la o parte surplusul de pe lânga ea…

Am simtit atunci ca sint o opera de arta in lucru; ca am o viata, cât o fi ea de lunga nu stiu, dar ala e timpul meu in care trebuie sa ma las modelata de imprejurari si situatii. Ca singurul lucru pe care pot sa-l fac de cele mai multe ori este sa am atitudinea cea mai potrivita…

Eu cred ca Dumnezeu a stabilit un traseu pentru mine si a ales acele situatii care vor putea sa ma modeleze cel mai bine. De aceea incerc sa aleg cu intelepciune atitudinea pe care o am…

Când mi-e greu câteodata… imi amintesc de brazii din padure; atunci când cade zapada grea, ei isi lasa crengile usor in jos, si greutatea aluneca la vale…

Când viata este plina de framântari… imi amintesc ca daca amesteci un pahar de apa oricât de mult, chiar asa de tare sa curga afara din pahar… ceea ce o sa curga este doar ceea ce este in pahar… si ma straduiesc sa-l tin curat…

Bineinteles ca inca sint un sclav al blocului de piatra pe care Maestrul il ciopleste cu dragoste… Bineinteles ca sughit câteodata când dalta loveste prea tare… dar intr-o zi, am sa fiu o lucrare terminata… iar Maestrul meu - Dumnezeu - nu face decât opere de arta!