CUM NE TRAIM CREDINTA IN FATA COPIILOR NOSTRI?

   

     Am auzit o emisiune interesanta. Se pare ca tot mai multi tineri din familii de oameni credinciosi, crestini, incep sa se departeze de credinta intre terminarea liceului si facultate. S-au conceput niste chestionare la care au raspuns vreo 50 de familii cu copii de aceasta virsta si... s-au tras concluziile.
      Discutia a inceput de la ideea ca multi parinti pun un accent deosebit pe reguli de comportare si mai putin pe relatia copiilor lor cu Domnul Isus. De voie, de nevoie, atita vreme cit stau in casa parintilor, copiii trebuie sa se supuna, dar de cum parasesc casa parinteasca incep sa renunte la aceste reguli. Nu ca regulile nu ar fi bune - dar nu regulile sint obiectivul cel mai important, spuneau cei care au studiat acest fenomen. Este important ca noi, parintii, sa vorbim despre harul, mila, dragostea lui Dumnezeu mai intii de toate. Si din respect pentru Cel care ne-a dat salvarea si mintuirea, ne straduim mai apoi sa avem reguli de comportament potrivite ca fii de Dumnezeu.
     Mi-a placut mult un gind - in afara de religiile crestine, toate religiile au la baza o seama de reguli care trebuie respectate pentru ca, pina la urma, sa ajungi sau nu in nirvana... ma rog, in paradisul cu fete fecioare... sau mai stiu eu - sa te reincarnezi in vreun animal, chiar intr-unul rozator...
     Dumnezeu a pregatit mintuirea pentru noi si ne-o da gratis. Nu regulile ne mintuie, nu comportamentul nostru impecabil. Ca oricum nu putem fi perfecti. Asa ca starea noastra de pacatosi are mai intii nevoie de har... avem nevoie sa platim (si noi nu putem) sau cineva sa plateasca pentru toate nelegiuirile facute. Asta este cel mai important lucru pe care trebuie sa li-l spunem copiilor nostri. Sa nu ne prezentam ca niste oameni perfecti inaintea lor - ca nu sintem - si nimeni nu este. Sa acceptam ca sintem pacatosi, sa ne insusim greselile, sa ne cerem iertare daca e nevoie, sa fim realisti. Copiii ne vad si ne judeca - si pe drept. Sa le spunem mai intii despre iertarea Lui .
     Mi-a placut povestioara spusa de o doamna, coautoare a cartii "Sticky Faith". Fetita ei de 5 ani se juca cu prietena ei. La un moment dat, fetita autoarei imprumuta ceva haine de-ale mamei ei si incepu sa o imite. Astfel ca, isi puse un deget aratator  in obrazul prietenei ei si ii trase acesteia o cearta in toata regula si o trimise la culcare in camera ei.
     Scriitoarea a zimbit la inceput amuzata, doar ca la un moment dat a realizat ca asa o vede fetita ei pe ea... certind-o intruna si impartind reguli de disciplina. Asta i-a dat de gindit...
     Poate ca am reusit sa va fac si pe voi sa va ginditi la modalitatea cea mai sincera de a practica credinta in  casa voastra. Reguli numai? Sau smerenie in fata unui Tata milostiv si a unui Fiu plin de dragoste? Cum ne traim propria credinta in fata copiilor nostri? Asta ne da mult de gindit!...