OMUL CEL CU CAL FRUMOS

Omul cel cu cal frumos…(poezie de Costache Ioanid, nepublicată)

Pe-un drum de sat în zori de zi
trecea un om străin,
un om cu plete colilii,
cu chip smerit, blajin.

Și cum trecea cu pas domol
înaintând spre deal,
zări-ntr-o curte un bărbat
ce țesăla un cal.

Bătrânul se uita uimit
cu pasul tot mai rar
și gânduri tainice-i veneau
privind spre gospodar.

Iar când ajunse-n dreptul lui
i se-adresă din drum:
-Frumos ți-e calul și-ngrijit
e-o fală oarecum.

Dar, uite dragul meu, aș vrea
un gând a-mi limpezi:
cam câtă vreme cheltuiești
cu calul zi de zi?

-Trei ore taică, dar mi-e drag,
e-un cal cât trei moșii,
căci cel mai mândru de la noi
e calul meu, să știi!

-Trei ore, cum trei ore chiar?
ascultă, de nu-i bai:
dar sufletului tău, pe zi
or’, câtă vreme-i dai?

-O, pentru suflet mă întrebi?
și omul a tăcut
și-a zis apoi cam încurcat:
-Nu-i dau nici un minut.

Iar călătorul cel bătrân
vorbi ușor și blând:
-Trei ore zilnic pentru cal
și pentru suflet, când?

Ești un om vrednic, ce e drept
și nu ți-e drag să stai,
dar omule, nu te gândești?
or’ suflet tu nu ai?

Eu sunt bătrân și coliliu
dar din ce văd acu’,
eu calul tău aș vrea să fiu,
dar sufletul tău, nu.

Și când la tronul lui Cristos
va fi ca să te sui,
tu, omul cel cu cal frumos,
de suflet ce-ai să spui?

***

Prieteni dragi, nu vreau să-nșir
cuvinte din văzduh,
dar oare n-ați uitat și voi
de suflet și de duh?

Nu țesălați și voi un cal?
Nu pierdeți timpul sfânt?
Nu risipiți voi ore-ntregi
pe pulbere și vânt?

Întreabă-te în orice zi
în cuget, hotărât:
atâtea ore pentru cal?
și pentru suflet cât?