Gradina nu mai este asa cum era odata... dar mi-e mila totusi de plante si nu le las sa moara. Asa ca mai ies pe inserate si ud gradina din cind in cind. Am multi pomi fructiferi. Si am niste pruni... sint de toata groaza, atita rod aduc in fiecare an. Li se rup pur si simplu crengile.
Ma uit la ei cu rusine. Nu... nu ma inspira, ci imi dau un sentiment de vinovatie. Deunazi ma gindeam la versetul acela din Galateni 5:22-23 care ne spune despre roada: „...roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.”
Si ma gindeam eu... ca daca am fi si noi credinciosii plini de roada in cele spiritual, ar trebui sa aratam ca prunii mei carora li se rup crengile de atita fructe. Va puteti imagina asa ceva? Sa fim rupti si indoiti de atita facere de bine?! Cum ar trebui sa aratam daca am purta roada rabdarii? Dar daca dragostea ar fi coapta si ar zemui prin noi... si am iubi pe toata lumea? Am fi ca o bautura ametitoare de pruna... plini de bucurie si de rivna pentru Domnul... Hmmm... Ce ziceti? Ne rup si pe noi roadele Duhului Sfint ? Sau... ne acoperim cu frunze ca Adam si Eva in gradina Edenului?
No comments:
Post a Comment