EBEN-EZER

   

     Evenimente... de tot felul. Viata este punctata de evenimente. E ca si cum scrii ceva si din cind in cind faci spatiu vizibil pentru un paragraf nou... o idee noua. Si miine... incep un paragraf nou de viata. Implinesc 60 de ani.
     Ideea e noua... ca eu sint tot "eu" - aia de ieri - eu, cea de 60 de ani incoace. Cum am ajuns aici? Americanii zic ca la 40 de ani treci dealul, inspre coborire. Asta inseamna ca eu am coborit ultimii 20 de ani? Poate din punct de vedere fizic... dar eu exist nu numai fizic; si dincolo de fiinta asta fizica, ce pare ca a coborit de undeva catre altceva in ultimii 20 de ani, exista fiinta aceea launtrica ce a continuat sa urce.
     Sint lucruri care nu-mi plac: petele maronii si zbirciturile de exemplu... si faptul ca ma indoi cu greutate si sa nu mai spun de acidul gastric sau de grasimi plasate in locuri nepotrivite. Cu parul carunt m-am obisnuit deja. Il vopseam pentru o vreme pina cind n-am mai avut rabdare sa stau pe scaunul ala la coafor cu foi de aluminiu in cap aratind ca si cind am ajuns pe o alta planeta si imi folosesc capul pe post de antena sa prind posturile de radio sau tv de pe pamint. Cu hainele... mai rar la cumparaturi, ca astia nu fac haine frumoase pentru grasune. Nu-mi place sa iau pastile... sau vitamine... sau fibre. Si imi placea ciocolata - inca imi place, dar tot ce-i dulce imi strica dispozitia digestiva... Si mina ma doare si... am devenit vaicaroasa, nu vi se pare?
     Mi-amintesc ca Buna mi-a zis odata ca nimeni nu mai vrea sa stea de vorba cu ea si i-am spus foarte lejer ca stiu exact de ce. "Pentru ca te vaiti tot timpul", i-am zis... Si uite-ma exact in situatie...
     Dar dincolo de neputinte care isi fac prezenta nedorite si dincolo de infatisari din ce in ce mai dezagreabile... exista o fiinta interioara care creste in putere si zic eu... intelepciune. Una care stie sa si asculte, nu numai sa vorbeasca, stie si sa rabde cu dragoste si ingaduinta... stie sa ierte... Ei, asta este o victorie tirzie! Si am sa va spun si secretul. Ca de la mine n-am putut ierta nicicum. Asa ca m-am rugat Domnului sa ia focul de pe mine... si El mi-a dat in gind sa ma rog pentru cei care pusesera pe foc. Si am gustat iertarea. Nimic nu s-a schimbat in principiu, doar ca s-a stins focul ala interior ce ma prajea zilnic. Mare lucru... maaaaare! Numai cine a fost vreodata nedreptatit rau de tot stie despre acest foc.
     Imi place cum sint la 60 de ani mai mult cum imi placea de mine la 20 de ani cind ma uitam in ochii altora si ascultam cuvintele iesite din gura lor ca sa stiu daca am vreo valoare. Si imi place de mine mai mult la 60 de ani decit la 30 de ani cind ma consumam trup si suflet sa le plac altora si tuturor cit mai mult si nu reuseam sa impac pe nimeni. Si imi place virsta de 60 de ani mai mult decit cea de 40 de ani cind gindeam ca am viata inca in fata mea si timp berechet sa fac tot ce planuisem inainte sau inca planuiam. Si imi place la 60 de ani mai mult decit la 50 cind ma uitam mai degraba in urma decit inainte, inca tinjind dupa anii tineretii.
     La 60 de ani stiu exact cit a trecut si ce putin a mai ramas. Sint mai putin interesata de ratele casei in care stau si mai mult cu gindul la "locul" spre care merg. Am trimis cam putin material de constructie acolo "sus"... ca eram tare ocupata cu constructia din Modesto. La 60 de ani pot zice ca stiu exact cine sunt si nu am nevoie de nimeni sa ma lamureasca... sau sa ma perie, sau sa ma critice. Ce spun oamenii nu ma mai doare... ma poate cel mult deranja, cum te deranjeaza un tintar care cauta sa se aseze pe ochi daca ar putea... ca sa te intepe. Ma intereseaza mai mult cum sunt vazuta pe verticala decit pe orizontala. Si asta ma multumeste sau nemultumeste in functie de starea mea spirituala. Da... am inca preocupari - dar sint diferite. Si pentru ca am trecut Marea Rosie si Iordanul, si pentru ca din loc in loc am cite un altar al biruintelor vietii mele ridicat in onoarea Lui... as vrea sa revizitez acele locuri si sa-I multumesc de biruinte. Am mult de multumit. Foarte mult...
     Si cred ca am sa adun niste pietre si am sa ridic inca un altar... pe care am sa scriu: "Eben-Ezer". Pina aici Dumnezeu a fost cu mine...