Aveam ideea asta in cap de ceva zile si mai vazusem si in realitate si pe internet formatii din astea sau pe cite un individ ciudat formind aceste columne... si am tot formulat pe google tot felul de combinatii de cuvinte sa dau de o poza care sa reflecte ideea de care voiam sa vorbesc.
Si iata gindurile mele. Vineri am avut o escala pe la spital cu tatal meu, si dupa ce totul s-a incheiat, am avut o discutie cu sora mea. Ea este cu 16 ani mai mica decit mine si acum vreo 44 de ani, cind parintii m-au anuntat ca voi avea un fratior sau o surioara, am fost dincolo de indignare. Am fost singurul copil timp de 16 ani si nu aveam nici o intentie sa impart teritoriul cu nimeni. Punct... Si ca pedeapsa, ziceam eu atunci..., El mi-a trimis doi gemeni. Mai tirziu am realizat ca de fapt nu fusese o pedeapsa, ci o binecuvintare.
Dar viata asta are surprizele ei... uneori seamana viata noastra cu columnele astea nepotrivite de pietre si bolovanasi. Cind una mare, cind una mica si care se ating doar intr-un punct - si uneori punctul ala este atit de deplasat, ca nu face sens din nici o privinta. Si totusi, ala e punctul de echilibru. Nu exista in mintea noastra o logica in stare sa ne explice de ce Dumnezeu lasa sa se intimple in viata noastra cite un lucru. Uneori trec zeci de ani pina sa ajungem sa zicem:"Aha... acuma inteleg". Dumnezeu ne pregateste din vreme sprijin pentru momentul ala cheie din viata noastra, ca sa ne putem pastra pozitia verticala.
E mare lucru sa ai pe cineva in viata pe care sa te poti baza la nevoie. Eu si sora mea mai mica ne echilibram una pe alta in situatiile cele mai dificile. Cind Buna era bolnava si stateam noptile linga ea... si ziua mergeam la servici - tot asa ne schimbam si ne aruncam sarcinile de pe un umar pe altul si de pe un spate pe celalalt. Cind Deb era in operatii si pe la spitale... cam tot asa. Cind sora mea a fost bolnava... eu eram pe linga patul ei. Cind eu m-am prajit la 12.000 de Volti... ea venea sa imi satisfaca unele mofturi la spital... si calatorea citeva ore bune sa vina si sa se reintoarca. Asa a gasit Dumnezeu cu cale uneori sa lase o piatra mare sa stea echilibrata pe o pietricica mica (sau invers) si a gasit exact punctul in care cele doua pietre sa poata sa stea in echilibru.
M-am gindit ca daca as face un altar de aducere aminte, ar trebui sa-l fac exact in stilul asta, ca sa exprim nemarginita ingenuitate a lui Dumnezeu si felul absolut bizar in care a lucrat in viata mea... Ca daca esti ca mine un fel de "Canuta om sucit"... nu se poate lucra cu metode obisnuite.
Si uite asa... v-am spus din nou ce-mi mai trece mie prin cap. Acuma daca nu va place, eu nu v-am obligat sa cititi. Dar daca ati inteles ce am vrut sa spun... asta ma bucura nespus.
Si doresc ca Domnul sa va poarte de grija si sa va gaseasca oamenii potriviti in viata voastra in care sa va puteti pune increderea in clipele grele. El pregateste intotdeauna un ajutor potrivit pentru zilele de nevoie.
No comments:
Post a Comment