UN ALTAR DE ADUCERE AMINTE

      In Vechiul Testament am citit adesea despre locuri speciale, si pietre de aducere aminte, si altare ridicate in locul unde Dumnezeu S-a coborit sa faca o minune in viata cuiva.

     Iacov isi incepe viata lui matura cu o piatra capatii si cu un loc special unde Dumnezeu a coborit o scara din cer special pentru el. Evreii au adunat pietre si au ridicat un altar cind au trecut Marea Rosie... si alte, si alte istorii vrednice de citit, de luat aminte si de urmat.
     Astazi pentru noi ca familie, familia Botan din Modesto, a fost o zi de aducere aminte. Tatal meu si intr-un fel patriarhul familiei noastre a avut anul trecut o operatie pe cord deschis. Operatia i-a reusit... a trecut prin clipe grele - mai ales primele trei zile au fost crunte -si apoi a urmat vindecarea. Numai ca de vreo citeva luni incoace, cu apa la plamini, cu oxigen noaptea, dormind pe un fotoliu... viata lui a devenit un cosmar. Avea nevoie ca doctorul sa ii opreasca inima si sa i-o porneasca din nou pentru ca inima nu isi mai pastra ritmul normal.
   

 In momentul cind doctorul l-a condus pe Tati dincolo de usa camerei unde trebuia sa aiba loc aceasta procedura critica, noi am dat toti miinile si l-am adus cu credinta in fata lui Dumnezeu. Am zis noi ca daca stam tristi - slaba ne este credinta si totodata nu avea rost sa-l mihnim pe Tati. Inca din sala de asteptare, rind pe rind l-am imbratisat.

    L-am strins in brate si eu. Daca cu citeva zile inainte i-am spus printre lacrimi ca fara el lumea mea va fi goala, astazi i-am spus cu glas cit se poate de convingator ca este intr-o asa zisa "win-win situation" - adica nu are cum sa piarda. Exact cum zicea Apostolul Pavel - daca traieste, traieste pentru Domnul, daca se duce, se duce la Domnul. I-am zis sa nu se nelinisteasca in privinta noastra, ca la o adica, cit am fi noi copiii lui de aiuriti... tot  ne iubim unii pe altii si il iubim si pe el foarte mult!

     Si... in citeva ore ne-am simtit cu totii inveseliti si reinvigorati cind totul s-a terminat; am sarbatorit victoria de azi la Sabatinno - restaurantul favorit al tatalui meu. Dupa ce in ultima vreme se uita cu scirba la mincare si minca doar fortat, ne-am pomenit cu el ca ii este foame si comanda friptura de porc (leguma lui favorita).
     Este de stiut ca bucuria de azi - este doar bucuria de azi - ca nu stim ce ascunde viitorul. Si da... implineste miine 83 de ani si... e o virsta destul de inaintata. Dar Dumnezeu a raspuns slabei noastre credinte si rugaciunilor noastre si i-a mai dat inca timp sa fie cu noi deocamdata. Si... stim ca asta nu este ultimul necaz si nici ultima problema pe care o s-o avem.  Dar tot la fel stim ca "ajunge zilei necazul ei" - iar astazi a fost o zi de bucurie si merita sa ne bucuram. Va trebui sa ridicam cumva un altar de aducere aminte, asta va trebui sa facem. Noi am strigat la El dupa ajutor si El ne-a invrednicit cu un raspuns atit de binecuvintat.
     De ce va scriu toate astea? Ca oameni sintem toti si toti trecem prin necazuri. Si nu cred deloc in evanghelia prosperitatii pe care o predica unii - cred asa cum scrie in Bibie ca in lume si in viata vom avea necazuri. Dar El a promis ca va fi cu noi. Nu... nu ne va scuti de probleme si greutati - ci doar a promis ca greutatile nu vor intrece puterea noastra de a le depasi si a mai promis ca nu ne va lasa singuri.
     Ce Dumnezeu minunat avem! Ce viata echilibrata ne-a pregatit@ Ce bine echipati sintem pentru orice - doar sa cerem si sa credem si vom primi!

     Ma gindeam astazi la cei care nu au nicio speranta si care nu cred in Dumnezeu - nu cred in nimic. Nu imi pot inchipui cum depasesc acesti oameni situatiile tragice prin care ne trece viata. Si apoi mi-am amintit de dacii care aveau obiceiul ca sa trimita tot la 5 ani sau inaintea vreunui razboi pe cite un tinar vajnic si curajos, ca sa duca mesajele lor lui Zamolxe. Si se arunca barbatul acela de buna voie in sabiile sau sulitele care ii sfisiau trupul cu credinta ca astfel sa ajunga sa stea de vorba cu Zamolxe si sa ii duca mesajul. Iar noi crestinii, copiii Dumnezeului celui viu, stam adesea pe la usele spitalelor lacrimind ca cei care nu au nicio speranta. Nu arat cu degetul. Este o critica pe care mi-o fac ori de cite ori drumul ma duce pe la usile doctorilor .

     -  Doamne, fa ca sa-mi amintesc de acest altar si sa ma duc chiar in urma in viata mea si sa adun pietre de aducere aminte pentru locurile si situatiile in care m-ai ajutat! Ar trebui sa fie multe, foarte multe altare pe care sa le fi construit. Din nefericire... Ti-am cerut, am primit... si am uitat. Nici nu cred ca Ti-am multumit deloc pentru unele victorii. Nu cred ca Ti-am multumit suficient pentru altele. Ajuta-ma sa ridic sau sa refac toate altarele mele de multumire!... Ajuta-ma sa nu uit niciuna din binefacerile Tale!...