Cine face lui isi face...

...Ma gindeam astazi la nemti. Am tot citit pe internet ce probleme au cu "invitatii lor de onoare" - cu imigrantii musulmani. Si cum ma gindeam asa... am realizat ca Dumnezeu inca nu a pedepsit acest popor pentru ceea ce a facut cu evreii.
     Se poate sa gresesc... dar se poate si sa existe un strop de adevar in ceea ce spun. Daca nu le-a convenit de evrei si au incercat sa-i elimine de pe fata pamintului, poate ca musulmanii acum le vor "multumi" asa cum stiu ei sa o faca... Vom trai si vom vedea. Nimic nu este intimplator... nici macar faptul ca nemtii sint cei care de bunavoie si nesiliti de nimeni au deschis larg usa unui cataclism social... Si... poate ca isi impart mizeria cu alte popoare care au savirsit aceleasi crime ca ei...
     Cine-si da lui isi da si cine-si face lui isi face...

OARE PINA CIND?

     "O! De M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel in caile Mele! Intr-o clipa as infrunta pe vrajmasii lor, Mi-as intoarce mina impotriva protivnicilor lor; cei ce urasc pe Domnul L-ar lingusi, si fericirea lui Israel ar dainui in veci."
Psalm 81:13-15 

Cind am vizitat orasul Tel Aviv, am fost surprinsa sa vad o cladire uriasa in culorile curcubeului. Acesta e simbolul homosexualilor. Am fost atit de dezamagita! Asta este poporul ales de Dumnezeu... poporul caruia Dumnezeu i-a facut atitea promisiuni. Poporul care a suferit de pe urma incapatinarii lui si inca mai sufera.

Ma gindesc la tara asta unde locuiesc - la America. Cit de binecuvintata a fost pe vremea cind oamenii aveau frica de Dumnezeu si rusine de oameni. Astazi... sint mindri unii de pacatele lor si se imbulzesc care mai de care sa isi arate destrabalarile ca si cind ar fi ceva medalii de onoare.

Ma intreb si eu asa... oare pina cind?

S-A IMPLINIT VREMEA

"S-a implinit vremea, si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie!"
Marcu 1:15

CEVA DESPRE... RUSINE...

 

     Lucrez intr-un birou in care sint doar citeva femei. Asta e natura muncii pe care o facem la compania mea de gaz si electricitate - o munca mai dura. Dar si cele citeva femei care lucreaza acolo au atribute masculine in mare parte. O inclinatie naturala spre tehnica, logica, rezolvarea problemelor.
    Mackie are biroul la citiva pasi de biroul meu. Eu sint un amalgam de ratiune, emotii si sentimente de tot felul - ea e mai pragmatica. Mai vorbim noi cind una, cind alta... Eu ma lamentez mai des. Dar in ultima vreme pina si ea a inceput sa asculte stirile si sa se ingrijoreze.
     Ca pe vremea lui Iov, sarmanul, stitile se intrec si se petrec una pe alta. A tremurat intr-o saptamina de 200 de ori Bay Area din cauza cutremurelor. Nu mari... intre 2 si 4 grade, dar suficient sa ridice tensiunea arteriala a celor care locuiesc in jurul orasului San Francisco. Ieri s-a pornit una dintre cele mai mari furtuni "Patricia"- s-ar parea ca doar 4 furtuni mai mari ca asta au fost inregistrate vreodata in arhive. Tot saptamina trecuta, pe linga Los Angeles, s-au pornit ceva dealuri la plimbare si au luat cu ele masinile de pe freeway...
     Afara e soare si vremea e placuta. Stam fara grija in Modesto. Nimic deosebit... numai ca saptamina trecuta in fiecare zi s-a petrecut o crima in orasul asta de fermieri. Nimic aparte... doar ca in fiecare zi se fura in Modesto citeva masini. Nimic special... doar ca sora mea imi spunea ca la geamul ei, in centrul orasului Modesto, intr-o zona buna, seara de seara se vind droguri. Nimic deosebit... nu-i asa? Pentru ca am ajuns sa ne obisnuim cu starea si standardul asta de viata. Pentru ca nimic nu ne mai mira...
     Cum am ajuns sa ne omorim copiii? Cum? Ca avortul nu este altceva decit o crima deghizata. Noi cei care am citit pe pagini de istorie cum idolatrii isi jertfeau copiii zeilor lor ca sa ceara ploaie sau alte lucruri... si ne-am mirat de ei cum au putut sa faca asa ceva? Doamne fereste... ce oameni rai... ce suflete fara pic de mila... ne-am zis noi. Si iata ca astazi avortul este considerat un drept al femeii moderne. Dreptul de a-si omori copilul asezat de Dumnezeu sub inima ei... in locul care ar fi trebuit sa fie cel mai sigur si mai protejat de pe lume.
     Am vazut ieri ca un zapacit - ca nu vreau sa ii dau numele -  a fost desemnat "femeia anului". Cum pot oare femeile care sint mai bine de jumatate din populatia acestui glob sa accepte ca unui barbat inalt, batrin... scirbos... care isi adauga sini si isi stringe si ascunde masculinitatea... sa i se dea un asemenea titlu, o asa onoare? Sa-i vezi poza cum se straduieste scirbosenia lumii sa-si stearga o lacrima in coltul ochiului... foarte "elegant"... Ce rusine!... Nu atit pentru el, ca asta nu e normal, ci pentru restul lumii care il accepta si il aplauda.
      Cind oamenii renunta la Dumnezeu - dupa ce Dumnezeu le da timp si are rabdare cu ei sa isi revina si tot nu vor - Biblia spune ca Dumnezeu ii lasa in voia mintii lor... si uite ca asa si este.
Ce am putea face noi?... Iata un verset care vorbeste de vremurile de pe urma...
"Iata, Eu vin ca un hot. Ferice de cel ce vegheaza si isi pazeste hainele, ca sa nu umble gol si sa i se vada rusinea!" Apocalipsa 16:15
      Acuma... numai sa mai avem rusine, sa n-o fi pierdut si pe aia, ca atunci chiar ca e foarte grav...

NU VA SPAIMINTATI!!!

Nu avem pentru ca nu cerem si nu stim pentru ca nu citim… Si mai si ascultam la ce zice unul si ce zice altul si ne insusim parerile lor. Pina si evenimentele la zi ne sint prezentate de oameni care au o agenda personala sau reprezinta doar interesele unui anumit grup de oameni. Astfel ca aflam din ceea ce se intimpla in lume numai de lucrurile pe care vor dinsii sa ni le prezinte si ne formam o impresie eronata despre lume si evenimente, o impresie bazata pe fapte reale, dar… prezentate partial.

     Iata ce am citit astazi si deodata s-a facut lumina asupra unui lucru ce ma framinta pe mine si poate si pe voi…

 “Cind veti auzi despre razboaie si vesti de razboaie, sa nu va spaimintati, ca lucrurile acestea trebuie sa se intimple. Dar inca nu va fi sfirsitul. Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii; pe alocurea vor fi cutremure de pamint, foamete si tulburari. Aceste lucruri vor fi inceputul durerilor.

Luati seama la voi insiva. Au sa va dea pe mina soboarelor judecatoresti, si veti fi batuti in sinagogi; din pricina Mea veti fi dusi inaintea dregatorilor si inaintea imparatilor, pentru ca sa le slujiti de marturie.

Mai intii trebuie ca Evanghelia sa fie propovaduita tuturor neamurilor.”

Marcu 13:7-10

De ce se intimpla tot ce se intimpla astazi? De ce invazia din Europa ? Pentru ca noi nu ne-am deplasat sa raspindim Evanghelia la acesti oameni- Dumnezeu ii trimite pe ei la noi. Ca si lacustele au fost trimise la egipteni tot de Dumnezeu. Nimic nu se intimpla… la intimplare. Exista un plan pe care nu-l intelegem acum, dar il vom pricepe mai tirziu. Dumnezeu este in control. Asa ca…”nu va spaimintati!”

NE VOM RIDICA...

"Unii se bizuiesc pe carele lor, altii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru. Ei se indoiesc si cad, dar noi ne ridicam si raminem in picioare."
Psalm 20:7-8

MERGE-VOI?

    

     Am vazut undeva poza primului bec inventat. Nu mai tin minte cind, dar stiu atit - ca inca arde si astazi si a ars “non stop” de cind a fost insurubat si conectat la current. Am vizitat locuri si am vazut lucruri facute de mina omului cu sute si mii de ani in urma, care au ramas ca dovada a existentei acestor oameni. N-am fi stiut nimic despre aceste lumi pierdute si generatii de oameni apuse daca nu s-ar fi gasit aceste ziduri, sau lucrari, sau chiar cioburi de pe urma lor.

     Si ma intreb acuma… ce-o sa ramina in urma noastra? Sintem o generatie pripita si superficiala, care investim putin si asteptam mult inapoi. Sintem atit de grabiti, ca nici nu ne oprim sa admiram si sa ne bucuram de un lucru infaptuit sau primit - un lucru pentru care am jerfit uneori, ne-am rugat pentru el, am asteptat, am visat… Dar cind l-am primit, privirea noastra era atintita deja spre urmatorul lucru dupa care tinjeam. Instabili si neloiali – pina si cu noi insine. Ce o sa ramina in urma noastra?

     Nu mai zic de prietenii de pe facebook. La unii e concurenta - cine are mai multi prieteni. Chiar?

     Ieri, unul dintre cei mai buni prieteni ai tatalui meu, fratele Nicoara, a venit sa-l vada pe tatal meu ca a auzit ca e bolnav. Nu de mult tatal meu l-a vizitat cind a aflat ca fratele Nicoara are cancer. Amindoi vlaguiti de puteri si obositi de boala si tratamente… s-au privit mai mult decit au vorbit impreuna. Inainte de plecare au dat mina si pentru un timp s-au privit lung si cu inteles. Cuvintele erau de prisos… S-au rugat impreuna si s-au despartit. Lucruri pe care prietenii de pe internet nu-l pot face. Tacerea lor a vorbit, a plins, a cintat, a ris la amintirile lor comune, s-a bucurat si s-a intristat in acelasi timp… in citeva momente solemne. Parca si-ar fi spus… ”te intilnesc dincolo, prietene!”

     Lucruri pe care le luam cu noi, lucruri care ramin in urma, dira noastra pe pamint sau amintirea in inima celor dragi… ce lasam in urma? Cit este de durabil? Buna mea e plecata la Domnul din 1998. Parca a fost ieri. A lasat in urma un nor urias de rugaciuni care inca isi primesc raspunsurile pentru noi. Pleaca dintre noi o generatie de oameni deosebiti, care au trait, au luptat, s-au rugat  pentru noi. E rindul nostru sa lucram pina se mai poate sau pina mai putem lucra pentru El… pentru vesnicie…pentru o rasplata cereasca. Sau… ”merge-voi cu mina goala inaintea Domnului?”

SA...

"Sa te asculte Domnul in ziua necazului, sa te ocroteasca Numele Dumnezeului lui Iacov, sa-ti trimita ajutor din locasul Sau cel sfint si sa te sprijineasca din Sion."
Psalm 20:1

VESTI NOI...

..."Stiu de acum ca Domnul scapa pe unsul Sau, si-i va raspunde din ceruri, din locasul Lui cel sfint, prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui."
Psalm 20:6

CUVINTUL ZILEI...

"El m-a scos la loc larg si m-a scapat, pentru ca ma iubeste."
                                Psalmul 18:19

NU TE TEME...

 

   Un necaz... aduce cu el alt necaz, nu-i asa? Fiecare stie asta din propria experienta. Astazi am fost la un specialist cu fiica mea cea mai mica si in curind va avea nevoie de inca o operatie. N-am mai plins de multa vreme. O pace fara margini a lasat Dumnezeu sa cada asupra mea de ceva timp - si stiu ca desi Dumnezeu nu ia din calea noastra greutatile este cu noi si ne tine de mina cind trecem prin ele.
      Dar acu' seara au inceput sa-mi plinga ochii singuri... Eu n-am plins! Numai ei, ochii mei necajiti au plins. Un plins linistit... un plins molcom...
      Ma bucur ca sintem ancorati in Christos. Ca traim o viata de biruinta chiar daca uneori viata ne ingenuncheaza. Repet mereu in astfel de momente anumite versete care imi sint si mi-au fost leac si alinare de-alungul vietii...
       "Nu te teme caci Eu sint cu tine; nu te uita cu-ngrijorare caci Eu sint Dumnezeul tau. Eu te intaresc si tot Eu iti vin in ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare."

SPECULATII SAU MULTUMIRI?

     Am lipsit o vreme de pe blog. Asa este cind si traiesti... "Viata bate filmul..." - i-am auzit pe unii spunind. Si cit e de adevarat! Uneori nici nu poti pune in cuvinte trairile vietii. Alteori nu ai timp, alteori nu ai vorbe, alteori nu ai energie... Citeodata viata nu doar consuma, ci pur si simplu stoarce din noi tot ce avem...
     Ieri l-am scos pe tatal meu din spital. Am petrecut trei nopti la capatiiul lui. Am impartit noi, copiii lui, responsabilitatile si ne-am organizat in asa fel incit sa nu il lasam singur nicio clipa. Nu de alta, dar sintem in ton cu versetul care zice: "Ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel!"
L-am dus la spital cu o hemoragie interna si, dupa 3 zile de spital si de teste pe toate partile, doctorii au zimbit si au zis ca nu au gasit nimic... doar parca niste urme ca ar fi fost ceva acolo, dar nu mai este. I-au dat singe de doua ori, ca sa stabilizeze numarul globulelor si... l-au trimis acasa.
       In tot timpul asta ne-am rugat noi, s-au rugat tatal meu, mama mea, prieteni si frati. Tatal meu este pregatit sa plece, dar mama mea nu este pregatita sa-l lase sa plece. Domnul a inteles acest lucru. Ce mi s-a parut mie ciudat a fost ca imediat dupa ce am vorbit cu doctorul care i-a analizat sistemul digestiv, dupa ce am mai vorbit cu specialistul care l-a trimis la urgenta si dupa ce am aflat ca tatal meu nu mai este in pericol... ne-am pus cu totii pe speculatii... Ce-o fi si ce-o pati... si daca n-au vazut doctorii bine??? si daca una si daca alta???... pina cind ne-am pomenit rusinati de Duhul Lui bun si milostiv. Adica... Dumnezeu il invie pe Lazar si-l scoate din mormint, si noi vrem sa gasim o explicatie omeneasca unei minuni dumnezeiesti. Noi ne-am rugat, Domnul l-a scos din groapa, si acuma, in loc de multumire, ne-am pus cu totii pe speculatii...
     Doamne, nu ne tine in seama... si iarta-ne cind asculti rugaciunile noastre, si noi nu raspundem cu smerenie si multumire! Deschide-ne inima sa vedem cite Mari Rosii ai despicat pentru noi si din cite stinci ne-ai dat apa sa bem! Stau uimita in fata minunilor pe care le-ai facut in scurta mea viata si sint convinsa ca ai lucrat cu bunatate si in viata fratilor mei! Adu-ne aminte de toate momentele noastre de criza in care ai fost linga noi si mareste-ne credinta! Si ajuta-ne sa ne amintim de toate binefacerile Tale... si sa Iti multumim!

ASTA E!!!

    Ascultam o predica azi-dimineata. Acuma sa ma marturisesc… poate va dau impresia unei persoane foarte religioase… Va spun drept ca nu mi-au placut intotdeauna predicile. Imi placea sa ascult muzica la radio  - si nu neaparat muzica religioasa. Stiam mai toate slagarele la moda
 cindva... Dar mi-amintesc ca m-am rugat si i-am spus Domnului ca nu ma atrag predicile deloc… si ca as vrea sa ascult Cuvintul Lui, dar nu am apetit pentru asa ceva si ca il rog sa-mi schimbe apetitul.

     Nu stiu cum s-a intimplat si nici cind, dar va marturisesc ca nu-mi mai place sa ascult emisiuni muzicale. Si nu pentru ca nu mi-ar placea muzica - ci pentru ca prefer sa ascult altceva. Radioul meu sta pe “Focus on the family” de ani de zile - doar cind imi ia altcineva masina de obicei schimba postul de radio. E drept ca nu ma fortez sa ascult… parca sint mereu curioasa sa aud ceva nou. Putini dintre vorbitori – foarte putini ma plictisesc. Si apoi, cind dau de un gind bun, ma pun si tes mai departe cu gindurile mele… si uite asa, de ani buni de zile, naveta mea de 2 ore pe zi devine din plictisitioare, foarte atragatoare.

     Azi-dimineata discutau 3 persoane despre trup si madulare. Biserica - trupul lui Christos. Sau macar asa intentiona Dumnezeu sa fie Biserica. Nu prea ma impresioneaza emisiunea lor, dar Cuvintul Domnului are intotdeauna ceva de rascolit in mine. Si cum vorbeau ei asa, discutia se invirtea in jurul acestui subiect, m-am gindit la madularele trupului meu si in special la mina mea dreapta. Dupa electrocutare, nu am putut sa o mai misc. Pielea era arsa pina la umar si aveam o gaura in muschiul bratului. Mi-amintesc ca au trimis o fizioterapeuta foarte tinara sa ma ajute sa misc mina ca sa imi recapat mobilitatea. Ziceau ei ca daca nu o misc atunci imediat, o pierd. Si cum era o carne vie toata mina… si cum eu nu o puteam misca, terapeuta a trebuit sa imi forteze mina ca sa faca muschiul sa lucreze din nou. Plingeam si eu, plingea si ea. A trecut asta… 20 de ani mai tirziu cad in baie si, aruncindu-mi mina dreapta sa ma sprijin in ea, imi fac osul tandari. Ma uit la incheietura miinii si o vad aproape dubla. Am stiut ca mi-am pierdut mina.

     2 operatii si o infectie mai tirziu - si azi-dimineata, fiindca ma durea umarul sting, ma pomenesc ca fara sa fiu constienta, mina dreapta harnica imi maseaza umarul sting… Si cum ascultam predica asta despre madulare, realizez ca primesc in mod practic o invatatura speciala datorita acestui mic amanunt de care va spuneam.

     Vedeti voi… noi ne gindim intotdeauna la madulare perfecte sau cit mai aproape de perfectiune. Noi sintem madularele trupului. Trupul este Christos. El ne face cinstea sa Se lase reprezentat de noi pe acest pamint. Numai ca noi nu sintem perfecti, si atunci, ori ca cineva ne da la o parte, ori ca noi insine ne credem inferiori si nefolositori… stam ca sperietorile de ciori in cimp fara sa actionam. Ii lasam pe altii mai buni sa faca lucrarea - oricare lucrare ar fi ea. Numai ca mina asta beteaga a mea mi-a demonstrat astazi ca si madularele lovite, zdrobite, accidentate… ma rog - imperfecte - si ele pot face o lucrare. Ce bine s-a simtit umarul meu dupa ce a fost masat si incalzit!… Cit bine am putea face si noi toti daca am lua in serios Cuvintul Domnului! Cum ar arata o astfel de lume in care un madular, chiar beteag fiind, s-ar stradui sa fie folositor unui madular mai bun decit el?...
     Stiti de ce arata lumea in halul in care arata? Din cauza noastra. Ca stam exact asa cum am zis mai dinainte - ca niste sperietori de pasari - aratam ca si cind am fi ceva sau cineva, dar nu miscam - ba mai si speriem lumea citeodata. Biblia spune ca noi sintem sare si lumina. Pai cita sare se pune in mincare ca sa-i dea gustul? Putina sare. Daca am fi sarat lumea in care traim, nu ar arata in halul in care arata astazi. Asta e... Atita am avut de zis...

ACASA...

    M-am mutat de o luna. Dar parca a fost ieri. Ma simt ca la hotel, numai ca nu vine nimeni sa-mi faca patul. Stiu ca am tot ce-mi trebuie..."undeva"... dar nu stiu exact unde. Unele cutii sint inca nedesfacute. Stiu ca e casa mea... dar inca nu sint "acasa".
    Acum am sa va spun ce simt, desi zilele astea am fost facuta praf de cineva cu multa scoala... teologica. Mi-a zis ca ce scriu eu este egal cu un fel de scoala biblica pentru copii. Cred ca intentia persoanei a fost sa ma jigneasca. Se intimpla insa ca eu am luat asta drept compliment. Domnul Isus a zis: "Lasati copilasii sa vina la Mine si nu-i opriti!". Si daca copilasii au fost ok cu Domnul Isus, cine sint eu sa ma dau la o parte de la asa un serviciu pretios? Banuiesc ca daca copiii au vrut sa vina la El a fost pentru ca Se juca cu ei... le acorda atentie.. le povestea poate... Imi imaginez ca daca ar fi fost ursuz si teapan de important, copiii nu s-ar fi inghesuit sa mearga la El stirnind astfel indignarea apostolilor care voiau sa ii alunge.
    Si cum am zis, lucrurile marunte din viata mea ma invata deseori lucruri importante. Domnul ISUS exemplifica de multe ori cite ceva important intr-o poveste simpla de viata, ca s-o putem pricepe. Eu cred ca El imi deschide ochii sa pricep unele lucruri si ma invata din practica vietii de fiecare zi.
    Mutatul asta de exemplu m-a invatat cite ceva... In primul rind, am fost atasata foarte mult de casa unde am stat... din 1991 pina acuma. Credeam ca de acolo ma duc... "dincolo". Aveam atitea amintiri care sa ma tie legata de acel loc... gradina in care am avut logodna lui Deb si Danny si "my garden affairs"... niste sarbatori la care imi invitam toti prietenii si petreceam cite o seara de pomina... Fiecare coltisor avea amintirile lui. Vizitele nepoteilor mei... colinde de Craciun... party cu copiii de la biserica, Thanksgivings cu fratii din biserica... Camera lui Buna... camera lui Deb... pomi fructiferi, vita de vie, trandafiri si flori... Investisem in ultimii ani o groaza de bani sa schimb parchetul si am vopsit eu singura chiar si casa, si pe dinauntru, si pe dinafara, ca apoi... sa ma mut.
     Am invatat ca oricit am fi de legati de viata asta, si de casa, si situatia existenta, vine o zi in care trebuie sa plecam. Si lasam in urma ceea ce ne-a fost drag... M-am hotarit sa nu ma mai leg de lucruri si de locuri de acum inainte. Dar parca e... trist. De cind m-am hotarit asa, nu-mi mai vine sa fac mai nimic pe linga casa. Adevarul este ca Dumnezeu a pus in noi gindul vesniciei, al permanentei... Vrem sa facem, sa avem, sa aranjam, sa organizam in jurul nostrum - dar nu pentru un timp scurt... ci pentru totdeauna. Si ne simtim bine cind totul e pus la punct, nu-i asa?
      Parca atunci cind am intrat in noua casa si am pus cutiile cu lucrurile ce le-am adus: peste tot - incepind cu garajul si toate camerele si pe afara... citeva zile nici nu m-am putut odihni. Viata era stresanta la maxim.
      Dar sufleteste... oare nu este tot asa? Cind nu avem ordine in viata noastra spirituala, cind n-am sortat inca gunoiul adunat in suflet... un pic de rautate, un pic de gelozie... ceva lipsa de dragoste, ca sa nu-i zic ura... si alte cite toate - pacate si pacatele... Oare astea nu ne streseaza si nu ne obosesc? Eu cred ca da... Cind ceva nu e clar si cind ceva nu am acceptat, cind nu am iertat pe cineva, cind ne roade viermele geloziei, cind ne mustra constiinta, cind ne pare rau si nu ne-am cerut iertare... cind am pacatuit cu gindul sau cu fapta... casa sufletului nostru este vraiste.
     Se pare insa ca exista solutie... atit pentru casa noastra paminteasca, cit si pentru suflet. Aici pe pamint ne pot ajuta cei dragi sa stabilim ceva ordine si sa ne simtim din nou bine in lucrurile noastre... iar in suflet... avem promisiunea Domnului Isus ca El vrea si poate sa ne aduca pacea si bucuria. El iarta, El iubeste... si El primeneste sufletele noastre obosite. Trebuie insa sa vrem si sa participam la aceste schimbari.
     Sint atit de obosita... din toate punctele de vedere. Vreau sa ma simt "acasa" ...