ACASA...

    M-am mutat de o luna. Dar parca a fost ieri. Ma simt ca la hotel, numai ca nu vine nimeni sa-mi faca patul. Stiu ca am tot ce-mi trebuie..."undeva"... dar nu stiu exact unde. Unele cutii sint inca nedesfacute. Stiu ca e casa mea... dar inca nu sint "acasa".
    Acum am sa va spun ce simt, desi zilele astea am fost facuta praf de cineva cu multa scoala... teologica. Mi-a zis ca ce scriu eu este egal cu un fel de scoala biblica pentru copii. Cred ca intentia persoanei a fost sa ma jigneasca. Se intimpla insa ca eu am luat asta drept compliment. Domnul Isus a zis: "Lasati copilasii sa vina la Mine si nu-i opriti!". Si daca copilasii au fost ok cu Domnul Isus, cine sint eu sa ma dau la o parte de la asa un serviciu pretios? Banuiesc ca daca copiii au vrut sa vina la El a fost pentru ca Se juca cu ei... le acorda atentie.. le povestea poate... Imi imaginez ca daca ar fi fost ursuz si teapan de important, copiii nu s-ar fi inghesuit sa mearga la El stirnind astfel indignarea apostolilor care voiau sa ii alunge.
    Si cum am zis, lucrurile marunte din viata mea ma invata deseori lucruri importante. Domnul ISUS exemplifica de multe ori cite ceva important intr-o poveste simpla de viata, ca s-o putem pricepe. Eu cred ca El imi deschide ochii sa pricep unele lucruri si ma invata din practica vietii de fiecare zi.
    Mutatul asta de exemplu m-a invatat cite ceva... In primul rind, am fost atasata foarte mult de casa unde am stat... din 1991 pina acuma. Credeam ca de acolo ma duc... "dincolo". Aveam atitea amintiri care sa ma tie legata de acel loc... gradina in care am avut logodna lui Deb si Danny si "my garden affairs"... niste sarbatori la care imi invitam toti prietenii si petreceam cite o seara de pomina... Fiecare coltisor avea amintirile lui. Vizitele nepoteilor mei... colinde de Craciun... party cu copiii de la biserica, Thanksgivings cu fratii din biserica... Camera lui Buna... camera lui Deb... pomi fructiferi, vita de vie, trandafiri si flori... Investisem in ultimii ani o groaza de bani sa schimb parchetul si am vopsit eu singura chiar si casa, si pe dinauntru, si pe dinafara, ca apoi... sa ma mut.
     Am invatat ca oricit am fi de legati de viata asta, si de casa, si situatia existenta, vine o zi in care trebuie sa plecam. Si lasam in urma ceea ce ne-a fost drag... M-am hotarit sa nu ma mai leg de lucruri si de locuri de acum inainte. Dar parca e... trist. De cind m-am hotarit asa, nu-mi mai vine sa fac mai nimic pe linga casa. Adevarul este ca Dumnezeu a pus in noi gindul vesniciei, al permanentei... Vrem sa facem, sa avem, sa aranjam, sa organizam in jurul nostrum - dar nu pentru un timp scurt... ci pentru totdeauna. Si ne simtim bine cind totul e pus la punct, nu-i asa?
      Parca atunci cind am intrat in noua casa si am pus cutiile cu lucrurile ce le-am adus: peste tot - incepind cu garajul si toate camerele si pe afara... citeva zile nici nu m-am putut odihni. Viata era stresanta la maxim.
      Dar sufleteste... oare nu este tot asa? Cind nu avem ordine in viata noastra spirituala, cind n-am sortat inca gunoiul adunat in suflet... un pic de rautate, un pic de gelozie... ceva lipsa de dragoste, ca sa nu-i zic ura... si alte cite toate - pacate si pacatele... Oare astea nu ne streseaza si nu ne obosesc? Eu cred ca da... Cind ceva nu e clar si cind ceva nu am acceptat, cind nu am iertat pe cineva, cind ne roade viermele geloziei, cind ne mustra constiinta, cind ne pare rau si nu ne-am cerut iertare... cind am pacatuit cu gindul sau cu fapta... casa sufletului nostru este vraiste.
     Se pare insa ca exista solutie... atit pentru casa noastra paminteasca, cit si pentru suflet. Aici pe pamint ne pot ajuta cei dragi sa stabilim ceva ordine si sa ne simtim din nou bine in lucrurile noastre... iar in suflet... avem promisiunea Domnului Isus ca El vrea si poate sa ne aduca pacea si bucuria. El iarta, El iubeste... si El primeneste sufletele noastre obosite. Trebuie insa sa vrem si sa participam la aceste schimbari.
     Sint atit de obosita... din toate punctele de vedere. Vreau sa ma simt "acasa" ...