MERGE-VOI?

    

     Am vazut undeva poza primului bec inventat. Nu mai tin minte cind, dar stiu atit - ca inca arde si astazi si a ars “non stop” de cind a fost insurubat si conectat la current. Am vizitat locuri si am vazut lucruri facute de mina omului cu sute si mii de ani in urma, care au ramas ca dovada a existentei acestor oameni. N-am fi stiut nimic despre aceste lumi pierdute si generatii de oameni apuse daca nu s-ar fi gasit aceste ziduri, sau lucrari, sau chiar cioburi de pe urma lor.

     Si ma intreb acuma… ce-o sa ramina in urma noastra? Sintem o generatie pripita si superficiala, care investim putin si asteptam mult inapoi. Sintem atit de grabiti, ca nici nu ne oprim sa admiram si sa ne bucuram de un lucru infaptuit sau primit - un lucru pentru care am jerfit uneori, ne-am rugat pentru el, am asteptat, am visat… Dar cind l-am primit, privirea noastra era atintita deja spre urmatorul lucru dupa care tinjeam. Instabili si neloiali – pina si cu noi insine. Ce o sa ramina in urma noastra?

     Nu mai zic de prietenii de pe facebook. La unii e concurenta - cine are mai multi prieteni. Chiar?

     Ieri, unul dintre cei mai buni prieteni ai tatalui meu, fratele Nicoara, a venit sa-l vada pe tatal meu ca a auzit ca e bolnav. Nu de mult tatal meu l-a vizitat cind a aflat ca fratele Nicoara are cancer. Amindoi vlaguiti de puteri si obositi de boala si tratamente… s-au privit mai mult decit au vorbit impreuna. Inainte de plecare au dat mina si pentru un timp s-au privit lung si cu inteles. Cuvintele erau de prisos… S-au rugat impreuna si s-au despartit. Lucruri pe care prietenii de pe internet nu-l pot face. Tacerea lor a vorbit, a plins, a cintat, a ris la amintirile lor comune, s-a bucurat si s-a intristat in acelasi timp… in citeva momente solemne. Parca si-ar fi spus… ”te intilnesc dincolo, prietene!”

     Lucruri pe care le luam cu noi, lucruri care ramin in urma, dira noastra pe pamint sau amintirea in inima celor dragi… ce lasam in urma? Cit este de durabil? Buna mea e plecata la Domnul din 1998. Parca a fost ieri. A lasat in urma un nor urias de rugaciuni care inca isi primesc raspunsurile pentru noi. Pleaca dintre noi o generatie de oameni deosebiti, care au trait, au luptat, s-au rugat  pentru noi. E rindul nostru sa lucram pina se mai poate sau pina mai putem lucra pentru El… pentru vesnicie…pentru o rasplata cereasca. Sau… ”merge-voi cu mina goala inaintea Domnului?”