Anania si Safira… intotdeauna m-am gindit cu mila la ei. Sa
va redau pasajul din Biblie in care se vorbeste despre ei.
Faptele Apostolilor
5:1-11 - “Dar un om numit Anania a vindut o mosioara, cu nevasta-sa Safira, si
a oprit o parte din pret, cu stirea nevestei lui; apoi a adus partea cealalta
si a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: 'Anania, pentru ce ti-a
umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfint si sa ascunzi o parte din pretul
mosioarei? Daca n-o vindeai, nu raminea ea a ta? Si dupa ce ai vindut-o, nu
puteai sa faci ce vrei cu pretul ei? Cum s-a putut naste un astfel de gind in
inima ta? N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu.' Anania, cind a auzit cuvintele
acestea, a cazut jos si si-a dat sufletul. O mare frica i-a apucat pe toti cei ce
ascultau aceste lucruri. Flacaii s-au sculat, l-au invelit, l-au scos afara si
l-au ingropat. Cam dupa vreo trei ceasuri, a intrat si nevasta-sa, fara sa stie
ce se intimplase. Petru i-a zis: 'Spune-mi, cu atit ati vindut mosioara?' 'Da',
a raspuns ea 'cu atita'. Atunci Petru i-a zis: 'Cum de v-ati inteles intre voi
sa ispititi pe Duhul Domnului? Iata picioarele celor ce l-au ingropat pe barbatul
tau sint la usa si te vor lua si pe tine'.
Ea a cazut indata la picioarele lui si si-a dat sufletul. Cind au intrat
flacaii, au gasit-o moarta; au scos-o afara si au ingropat-o linga barbatul ei.
O mare frica a cuprins toata adunarea si pe toti cei ce au auzit aceste
lucruri.”
Cu citeva versete inainte de acest pasaj ni se prezinta
Iosif, numit si Barnaba - un Levit, de neam din Cipru, care a vindut un ogor si a
donat banii aposlolilor. Asta era perioada de inceput a bisericii, cind primii
credinciosi se adunau in case si puneau tot ce aveau la un loc si foloseau de
acolo dupa nevoie. Nu scrie nicaieri ca asa trebuie sa fie, ci doar ca asa au
ales ei, asa au vazut de bine si, plini de dragoste pentru Christos si pentru
oameni, au vrut si au simtit nevoia sa imparta cu ei tot ce aveau.
Si revenind la prietenii mei de care imi pare asa de rau,
Anania si Safira, eu cred ca ei saracii au fost impresionati de gestul lui
Iosif si au fost si mai impresionati de admiratia si recunostinta celorlati
crestini fata de el - ca s-au gindit ca
si lor le-ar placea sa fie admirati si vazuti de bine - asa ca si-au vindut si
ei mosia, desi nu le-a cerut nimeni acest lucru si au venit la Petru pretinzind ca
si ei daruiesc tot ce au comunitatii de crestini. Si cu ce s-au ales? Cu o
plimbare cu picioarele inainte cind i-au dus flacaii pe ultimul drum. Si in
afara de mila pentru oamenii astia care pina la urma au facut totusi un bine,
au dat ceva, nu?... Deci in afara de mila pentru ei, am inceput sa simt si eu
frica celorlalti…Pacatul lor pare mic fata de alte pacate mari si grele facute
de altii, dar care nu au fost pedepsiti asa drastic. Nu ma pot dumiri… oamenii astia
au venit, au adus si au daruit bani… nesiliti de nimeni… si uite ca s-au
ales cu o inmormintare.
Ne cere Dumnezeu sa fim perfecti, si daca nu sintem, ne
pedepseste asa, pe loc? Si daca ar cere… tot
nu putem fi… asa ca de ce ne-ar cere? Au vrut si oamenii astia doi saracii de ei
sa fie luati in seama… sa fie laudati si admirati - este asta asa un lucru grav?
Si oare ce lectie as putea sa iau pentru mine, ca n-as vrea sa o sfirsesc ca
ei, Doamne fereste!!!
Sincera sa fiu, la momentul cind am inteles lectia (si mi-a
luat ceva timp), m-am gindit ca lectia asta sa imi fie lectia de inceput de
an, ca tot intram in 2016. Si ce-mi doresc in urma acestei lectii este sa devin
autentica. Dumnezeu nu ne cere perfectiune, dar ne cere autenticitate. El vrea
sa fim sinceri cu El, sinceri cu fratii nostri. Hai sa fim seriosi acuma si sa
ne gindim de cite ori am cazut in capcana asta, de cite ori am pasit ca niste
sfintisori uitindu-ne de sus la fratii nostri mai… pacatosi? De cite ori am
fost numai aparenta, si nici un strop de substanta? De cite ori? De cite ori la
biserica emanam evlavie… ca si cind am fi stropiti cu un parfum ieftin, dar
puternic, sa ne miroase lumea de cum intram pe usa? Ca daca Anania si Safira au
platit un pret asa de mare pentru minciuna lor… pentru mica lor inselatorie… oare
ce ne face sa credem ca noi nu vom plati pentru arogantele noastre, pentru
sfintosenia noastra prefacuta, pentru cite am pretins ca sintem si n-am fost?
Si stiti ce cred? Ca ultima fraza ar trebui sa fie valabila si pentru Biserica
de astazi a lui Christos… O mare frica ar trebui sa ne cuprinda la gindul ca am
putea crede ca-L putem insela Duhul Sfint cu prefacatoriile noastre indiferent de
ce natura ar fi… O mare frica, dragii mei… UNA MARE…
