ACASA...

   

     M-am mutat prin septembrie in casa noua. O parte din boarfele aduse le-am plasat pe unde ar trebui sa fie… paturi in dormitoare, scaune la masa… canapele in sufragerie…ceva vase pe la bucatarie. Pentru un strain pare a fi casa. Pentru mine…pare a fi hotel. Am mai zis chestia asta – poate pentru ca imi lipsea acel “acasa” din casa.

     Cu o saptamina in urma am adus-o pe Deb de la spital, si pentru o ingrijire mai buna, am stabilit ca adresa mea este centrala tuturor surselor noastre de ajutor. Si desi am inceput  munca, Deb continua sa aiba suportul necesar… “acasa”… la mine.

     Ieri a venit Laura in vizita,  si aseara, dupa ce m-am dus la culcare, le-am auzit in dormitor pe fetele mele dragi ciripind ca pe vremuri. Am stat si m-am gindit inapoi in timp… cred ca sint 23 de ani de cind am fost doar noi trei in casa. Nu va pot spune ce sentimente m-au incercat ascultindu-le pe fetele mele depanind amintiri, discutind la un nivel de om matur, dindu-si sfaturi, impartasind experiente… Discutia lor a continuat tirziu in noapte… dar pentru mine a fost ca o muzica placuta si relaxanta… voci de care imi era dor mi-au invadat casa si au creat ceva amintiri pentru viitor.

     Pentru o perioada scurta, puii mei sint inapoi in cuib - si chiar daca timpul e scurt, amintirea acestor momente dragi va dainui inregistrata in creierul si in inima mea. Ce lucru minunat a transformat casa mea rece si neprimitoare  in… “acasa”! Sa mai creada cineva ca Dumnezeu este strain de toate nevoile noastre!?… El stia exact ce-mi lipseste…